Friends will be friends

Partea II : They are still friends

Am incercat sa gasesc o slujba. Am oferit un interviu, insa nu am fost aleasa. Am injurat, am aruncat lucruri, am lovit cu pumnii in perna, am plans... si am inteles ceva. Nu dadeam doi bani pe acel loc de munca. Nu imi pasa pur si simplu.

Totusi, care este cel mai greu lucru din viata? Sa pierzi o slujba pe care nu ai avut-o? Sa nu ai bani pentru rochia pe care ai vazut-o in vitrina si care era o copie a rochiei purtate de Beyoncè? Sa nu mananci in fiecare zi gogosi? Sa traiesti cu parintii la douazeci si sase de ani? Sa iubesti fara raspuns?

Sau sa pierzi cel mai bun prieten? Persoana care te sustinea, radea si dadea vietii un sens, care te apara, certa si iubea... Cum sa te simti cand ai distrus o prietenie cu propria ta mana?

Am ras de propria filozofie. Ce sfat din mine, cea care nu pastreaza ceea ce are? Imi lipsea Joey de la inceput, insa cu timpul golul din inima mea disparea. Eram prea incarcata pentru prostii. In plus, Cody si-a asumat rolul de un al doilea Joey. Nu il va putea inlocui, ce-i drept, dar incercam sa ma multumesc cu ce aveam. Ma alinam cu faptul ca a fost doar o prietenie adolescentina, cu toate ca nu prea credeam in asta.

Ascultam zilnic mesajele lasate de fostul meu prieten cel mai bun. Am reusit sa imi retin lacrimile in sfarsit! Venea in San Diego rar, dar si cand o facea, plecam din oras. Ma sfasia dorinta de a-l vedea, dar tot mergeam impotriva vointei mele. Imi era prea rusine.

Nu sunt sigura ce imi lipsea acum : Joey insusi sau amintirile?

Si cand ma gandesc ca a fost doar o cearta amarata, dar care m-a afectat pana in maduva oaselor...

Derulam paginile monitorului, cand imi venise un mesaj ciudat de la mama, care era la sedinta .

"S-a intamplat ceva groaznic! Trebuie sa ne vedem imediat. Are nevoie de tine, vrei tu sau nu."