Daughter of Sea ( ÎN LUCRU)

VI. Salvarea are un preț

Soarele aproape atinge linia orizontului, lăsând în urma sa dâre de culori care se confunda una cu alta.

Mă îmbrac cu o rochie roz pal adusa de o servitoare și plec desculță spre țărm.

Nările îmi freamătă de mirosul mării și respirația mi se armonizează cu flexul și refluxul.
El stă cu mainile împreunate la spate si se întoarce la auzul pasilor mei.

Ochii verzi mă privesc blajin. Mă prinde de după umeri și o tresar involuntar.

- Când tatăl meu a fost înfrânt de Zeus eu am ales marea. Sunt asemeni ei, și cu celălalt braț arată spre marea întindere de apă.

- Voi muritorii judecați marea după aparențe, dar când la suprafața ei e furtuna in adâncurile ei domnește liniștea.
După apusul soarelui vei fi una cu marea.

Lara îl privește îndoielnică pe zeu.
- O să fiu sirenă? spune cu buzele tremurande.

Zeul mării încuvinteaza.

- O să îmi pierd semenii, o să mă hrănesc cu trupurile marinarilor ? casca ea ochii exasperată de monstrul care urmează să devină.

Ridică o sprânceană prefacandu-se mișcat de cuvintele ei.

- De unde atâta empatie pentru "semenii" tai când nu demult te vânau ca pe un animal? și hohotele lui străpung ca niște săgeți sufletul îndurerat al fetei.

El continua, văzând lacrimile care stau sa se prăvălească din ochii ei. Se aproprie cu buzele de urechea ei și-i șoptește:

- Bineînțeles că am uitat sa îți destăinui ceva, nu, n-ai să omori pe nimeni ca să trăiești și vei putea ieși pe țărm de cate ori vei dori spre deosebire​ de alte sirene. Dar, pentru aceste beneficii va trebui sa te alături consoartelor mele

Lara încremenește, un zeu, defapt tocmai Poseidon in persoană i-a propus sa facă parte din consoartele lui. Chipul lui Adrian chinuit și plin de sânge ii apare in minte.

- NICIODATĂ, spune ea si-l împinge cu furie.

Acesta rămâne uimit, dar uimirea i se evapora imediat privind spre soarele care e aproape înghițit complet de apa.

- Bine, cum vrei.

Îi întinde mâna și pășesc amândoi spre larg. Apa ii învăluie șoldurile și materialul ușor al rochiei plutește tresărind la miscarile Larei.

Apa devine din ce in ce mai adâncă și sunt nevoiți să înoate, lumina soarelui e înlocuită de crepuscul. Inima ii bate nebunește in piept neștiind ce o așteapta.

- Nu te împotrivi mării, va fi dureros, incredibil de dureros.

Lara este trasa in adanc de un vârtej, înghite apa datorita spaimei și ultima imagine pe care o vede este Poseidon zâmbind triumfător spunându-i:

- Dacă te răzgândești.

Simte cum oasele ii plesnesc datorita apei care se strânge ca o menghina pe măsură ce se zbate. Cu ultimele puteri scoate o mana la suprafață, dar marea o trage definitiv în adâncuri. Trupul devine inert și ea închide ochii devenind una cu unduirea apei.