Capitolul 3

1.3K 159 10
                                    

CAPITOLUL 3

Nu aveam nimic de spus în momentul acesta. Nu pentru că nu voiam, ci pentru că nu știam. Nu stăpâneam limba coreeană la perfecție încă și nimeni de aici nu știa engleză sau tailandeză. Aveam probleme la pronunțarea unor cuvinte în coreeană și când i-am spus prietenei mamei mele că avea bluza ruptă într-o parte, s-a încruntat la mine și mi-a spus că sunt incapabilă să învăț o limbă ușoară. Era foarte grea și eu sunt în Coreea de doar o lună. Este o mirare pentru mine că am învățat așa de multe cuvinte într-un timp așa de scurt, dar nu știam deloc hangul. 

Mi-am pus mâna în partea stângă, simțindu-mi inima bătând tare în piept. Decât să fiu aici, preferam să stau în camera mea, într-o liniște jenantă, cu el. El nu mă ignora. El măcar se uita la mine și îmi dădea atenție. 

Oftez. 

Am luat paharul de apă de pe masă, vrând să-l duc la gură. Nu puteam deoarece el mi-l ținea în loc. Eram obișnuită cu furnicăturile pe care le simțeam când el mă atingea. Erau genul acela de furnicături ca atunci când îți amorțește o mână sau un picior. 

Nu știam ce să fac: dacă să las paharul jos sau să-l duc la gură, să iau o înghițitură. Mâna sa, a lui V, a coborât ușor pe încheietura mea, dându-mi seama că mă strânge mai tare atunci când furnicăturile s-au amplificat. Mâna mi se mișca ușor, eu fiind ușor fascinată deoarece nu știam că el poate face asta. 

Mi-am deschis ușor gura, trecându-mi limba peste buze, ca să le umezesc puțin. Mâna începea să mi se miște din ce în ce mai tare, provocând un mic vârtej în paharul cu apă. Mi-am întrebat atenția spre persoanele de la masă, să văd dacă cineva mă privește și m-am crispat când am observat privirea încruntată a prietenei mamei mele pe mine. 

Mă forțam să las paharul jos, dar nu puteam. V îmi provoca dureri și deja puteam observa că încheietura mea este roșie. Am rămas șocată când paharul mi-a zburat din mână, lovind-o pe doamna aceea.

Toată lumea de la masă s-a oprit din vorbit și se uitau la mine. Mama era șocată de ceea ce am făcut și nu știa ce să facă. Din fruntea femeii, începuse să curgă puțin sânge. Începuse să țipe din cauza nervilor și s-a ridicat de la masă, scuturându-și cioburile din poală. 

Geamurile sufrageriei s-au deschis, provocând curent. Lucruri ușoare începuse să zboare: partiturile mele, foi albe, până la obiecte mici și ușoare. Totul părea magic. În fața mea se poposise un șervețel. Căzuse în farfuria mea, dar l-am luat în mână și m-am uitat la el. 

 죽은

 죽은

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Unsteady → kim taehyungUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum