■ Imagine 02 || "oliver wood" [#1]

178 20 8
                                    

Heey, micuți potterheads! Nu, nu am murit, în caz că se întreba cineva. Doar că am avut extrem de multe pe cap, iar acum că e vacanță am spus, no, de ce să nu scriu și eu un imagine? Ok, acum știu că mai am request-uri de făcut, însă pur și simplu mi-a venit imagine-ul de mai jos în cap astăzi.

Dar stați calmi! Niciun request nu va fi ignorat, vă asigur. Chiar dacă nu răspund întotdeauna.

    — Serios, Oliver, tu chiar nu realizezi că e moartă după tine? ai spus tu, în timp ce îl loveai pe prietenul tău cel mai bun în umăr, în joacă.

    Oliver Wood își dădu ochii peste cap, continuând să meargă alături de tine către clasa în care profesorul Binns preda Istoria Magiei, care era cea mai plictisitoare oră din, ei bine, istoria magiei! Se încruntă la tine, bombănind ceva ce suna a "De ce m-ar plăcea Katie pe mine?!"

    — Pentru că ești drăguț, amuzant și căpitanul echipei de Vâjhaț! ai izbucnit tu, folosind tonul acela de "duh". Adică..., asta e ceea ce le-a spus Katie ieri fetelor, în Camera de Zi, te-ai redresat tu imediat, sperând ca Oliver să nu realizeze că de fapt tocmai spuseseși cu voce tare ceea ce credeai despre el. Încă de când îl întâlniseși și vorbiseși pentru prima dată cu el, aveai cel mai mare crush posibil pe Oliver Wood. Însă știai că el te vedea doar ca pe o prietenă, sau, și mai rău, ca pe o soră mai mică și că nu ai fi avut niciodată vreo șansă cu el.

    — Serios? rânji Oliver, făcându-ţi cu ochiul. Și cum de s-a întâmplat ca tu să te afli în Camera de Zi a Cercetașilor exact când Katie Bell spunea asta?

    — Uh, e Casa mea? ai răspuns tu sarcastică, dar și recunoscătoare pentru că în sfârșit ajunseserăți în fața clasei de Istorie a Magiei, și că trebuia să incheiati discuția, care nu decursese exact cu ai vrut tu.

    Tu doar voiai să-i spui lui Oliver mai multe despre Katie Bell, pentru a vedea cum reacționează și dacă o place. Până acum nu reușiseși să ajungi la niciun diagnostic clar pentru că băiatul, pe cât era de drăguț, pe atât de enervant. De fiecare dată te tachina pe tema că deja știa că tu îl plăceai, însă știai că era doar o glumă. Sau măcar asta sperai. Singura persoană care ștua despre crush-ul tău era Alicia Spinnet, fata cu care te înțelegeai cel mai bine și una dintre colegele tale de la Vâjhaț, iar tu erai sigură că Alicia nu ar fi spus nimănui secretul tău.

    În ziua aceea, ți s-a părut că ora de Istorie a Magiei nu putea fi mai plictisitoare de atât. Pe lângă faptul că a sta cu Oliver Wood în bancă avea dezavantajele sale, (pe la jumătatea orei, acesta adormise buștean, iar tu trebuia să-i asculți sforăielile, deși aproape imperciptibile) trebuia să o asculți și pe Katie Bell, care stătea cu două bănci mai în spate și care îl striga pe Oliver de parcă viața sa ar fi depins de Ardeai de nerăbdare să te întorci și să-i spui să tacă odată din gură, însă îți era frică că profesorul Binns ar fi putut să te audă, cu toate că acesta era o fantomă care părea că doarme de cele mai multe dăți.

    În cele din urmă, atunci când 'psst-urile' lui Katie deveniră insuportabile, l-ai bătut ușor pe umăr pe Oliver, sperând ca profesorul Binns să fie prea prins în lecția sa fascinantă pentru a-i putea auzi.

    — S-a terminat deja ora? întrebă Oliver, clipind des. Am antrenament la Vâjhaț...

    — Nu, mai avem vreun sfert de oră, ai șoptit tu, în timp ce, scoasă din sărite, făceai semn cu capul spre banca lui Katie. Cred că admiratoarea ta vrea să vorbească cu tine, ai spus tu, sperând că gelozia din vocea ta nu era prea evidentă.

Harry Potter ♔ imagines  [ro.]Where stories live. Discover now