Harry Potter ♔ imagines [ro.]

■ Imagine 06 || "fred weasley" [#2]

NU, N-AM MURIT!

Bună din nou, potterheads! Înainte să începem aș vrea doar să spun că-mi pare rău că n-am mai postat, dar am fost plecată cam peste tot în vacanța asta.

Acesta va fi un imagine scurt, scuze... :)

Desigur, pe voi vă interesează capitolul, așa că hai să-i dăm drumul!

Enjoy!

- (Y/n), scoală-te odată, somnoroaso! se auzi o voce răgușită de lângă tine, care te făcu să-ți deschizi ușor pleoapele, gemând încet.

- Încă cinci minute..., ai murmurat, întorcându-te pe partea cealaltă.

L-ai putut simți însă pe Fred Weasley în spatele tău, rânjind malefic. Pistruiatul cel roșcat își încolăci ambele braţe în jurul taliei tale, trăgându-te gentil spre el, parcă speriat să nu te spargă. Apoi, își afundă chipul în părul tău (Y/h/c) desfăcut și incredibil de ciufulit, făcându-te să zâmbești. De fapt, pe cine păcăleai? Fred te făcea întotdeauna să zâmbești.

În timp ce îl tachinai nefăcând vreo mișcare, ți-ai adus aminte de Marea Bătălie de la Hogwarts și parcă nu puteai crede că avusese loc doar cu o lună în urmă, iar totul se terminase cu bine. Voldemort fusese învins. Harry câștigase. Era totuși adevărat ce se spunea: binele câștigă întotdeauna. Îți aminteai de toți vrăjitorii și vrăjitoarele cele curajoase care se încumetaseră să intre în luptă asumându-și toate riscurile. Îți aminteai de îngrozitorii Devoratori ai Morții, care alergau pe iarba odată veselă și plină de rouă din grădina de la Hogwarts, aruncând în toate părțile cu Blesteme de Neiertat. Însă apoi, când încercai să-ți aduci aminte de felul în care tu, familia Weasley, Harry și Hermione ați scăpat, totul era în ceață. Cu siguranță e din cauză că sunt prea somnoroasă, ți-ai zis.

- Ei bine? te întrerupse vocea lui Fred din șirul gândurilor. Ai de gând să mergi la micul dejun sau nu?

Ai clătinat cu putere din cap, prefăcându-te supărată dar de fapt zâmbind cu gura până la urechi.

- Cum vrei, continuă acesta, dintr-odată ridicându-și capul parcă de foc din părul tău și făcându-te să realizezi că îți plăcuse foarte mult când făcuse asta. Atunci, va trebui să încercăm varianta cea grea.

De-abia ce te întorceai pe partea cealaltă, pregătindu-te să întrebi care era "varianta cea grea", atunci când Fred se ridică brusc în șezut și se repezi asupra ta, degetele de la mâinile sale trecând în grabă pe fiecare parte a corpului tău.

Te gâdila.

Ai încercat să te ții tare, însă după câteva secunde deja aveai lacrimi în ochi din cauza râsului isteric care te apucase. Nimeni nu se pricepea mai bine la gâdilat decât Fred Weasley.

- O... opreș... oprește-te! ai spus printre râsete, însă Fred continuă să te gâdile la fel, dacă nu chiar mai tare. Bine, bi... bine! Vin! ai strigat, învinsă, iar roșcatul îți dădu drumul pe loc.

Ți-ai lăsat din nou capul pe pernă, bucurându-te de cele câteva secunde de liniște pe care le aveai. Însă aproape imediat Fred se întinse din nou lângă tine, mâna lui abia atingând-o pe a ta și trimițându-ți fiori pe șira spinării.

- Știi ceva? spuse el, iar zâmbetul se putea desluși clar din tonul său. De fapt, cred că mai putem rămâne aici pentru câteva minute...

Nici măcar nu realizaseși când se apropiase atât de tare de tine. Acum captele voastre erau la doar câțiva centimetri depărtare, iar respirația lui caldă îți lovea ușor chipul. Ți-ai putut simți obrajii arzând, însă nu te-ai mișcat. Acum, buzele lui Fred mai aveau literalmente un milimetru și le atingeau pe ale tale, însă părea că farsorul voia doar să te tahineze. Te-ai aplecat spre el și...

- (Y/n)!

Ți-ai strâns ochii și mai tare, în timp ce imaginea de dinainte dispărea din ce în ce mai tare din mintea ta, până când deveni doar un punct colorat într-un univers întunecat, nesfârșit.

- Draga mea, spuse din nou vocea care te trezise, știu că e greu, dar chiar trebuie să te scoli.

Într-un sfârșit, după ce te-ai pregătit pentru ceea ce aveai să vezi, ți-ai deschis ochii. În fața ta stăteau două persoane cu părul de foc: o femeie mai plinuță și un băiat înalt și pistruiat. Ochii tăi se intersectară imediat cu cei ai lui Fred, care însă nu se uita la tine cum o făcea de obicei. Nu se uita la tine ca și cum se bucura să te vadă. Nu se uita la tine ca și cum te iubea.

- Fr-, ai început, însă, în timp ce îți îndreptai privirile spre doamna Weasley, te-ai oprit.

Iar apoi toate amintirile te-au copleșit, aproape sufocându-te.

- George..., ai spus, îmi pare atât de rău, n-am v-vrut să...

Acum, lacrimi fierbinți îți inundară ochii, făcându-te să vezi cele două siluete din fața ta în ceață. Chiar dacă nu puteai desluși nimic, puteai auzi încercările zadarnice de a se abține de la plâns ale doamnei Weasley.

Peste câteva secunde, l-ai putut simți pe George așezându-se lângă tine. Ai presupus că doamna Weasley ieșise din cameră, din moment ce ușa se închise după ea.

George te îmbrățișă strâns. George, cel mai bun prieten al tău. George, cel cu care tu și Fred obișnuiați să faceți farse întotdeauna. George, la care de fiecare dată când te uitai acum mintea ți se umplea cu amintiri îngrozitoare.

- Shh, spuse el. Și mie mi-e greu, (Y/n), dar o să trecem peste. Îți promit. Înmormântarea are loc în câteva ore, mai adăugă el.

Acum, ochii tăi practic ardeau. Ai oftat, ștergându-i cu iuțime.

Ai încuviințat din cap, îndepărtându-te de George. Îmbrățișarea îți făcuse bine, dar, cu toate că erau complet identici, George nu era Fred. George nu era nici măcar ca Fred. Și, indiferent de ce avea să se întâmple în viitor, nimeni nu avea să fie vreodată ca Fred.

Nu aveai ce să faci, trebuia să accepți situația, așa cum făcuse toată lumea. Dar știai mult prea bine că roșcatul cel pistruiat avea să rămână în inima ta mereu.

Poate că binele nu câștigă chiar întotdeauna...

♔♔♔

NU MĂ OMORÂȚI, VĂ ROG!

Ok, deci eram destul de aproape de a plânge atunci când am terminat de scris chestia asta, dar trebuia să avem și ceva trist aici, nu?

Vă promit că următorul imagine va fi exact opusul acestuia! <3

Sper că v-a plăcut și ne vedem la următorul update.