Never Give Up

4.

Enjoy, like si comm.
Daca va place ce ati citit pana acum as aprecia like-uri si comentarii.
Multumesc, Sandra

Imi duc o mana la inima si incerc sa-mi calmez bataile inimii. Inchid ochii si imi repet in gand ca nu despre mine se vorbeste.

Deschid ochii brusc cand ma simt impinsa spre un Marco care acum sta in picioare cu un pistol indreptat spre mine.
- Ai face bine sa-mi spui cine esti si cine sunt amicii tai cu care ai venit aici? Oricum o sa aflu prima o poi.
Inima salta peste o bataie sau doua. Imi rotesc capul robotic stanga dreapta ca intr-un vis urat. Parul acum imi flutura in vant, simt cum pulsul imi scapa de sub control mintea continua sa-mi urle ca trebuie sa scap de aici. Daca el este unul din familia Cademartorilor, acea familie care apare in toate ziarele si cu care papa are ceva de impartit.

Un picior mi se duce automat inapoi, dar nu reusesc sa fac niciun pas pentru ca ma lovesc de un munte de om, era una dintre namile. Ce a fost in capul meu sa-l las pe Luca la stadion! Sunt terminata. Acum chiar nu o sa ies cu viata de aici.

Voci se reped asupra mea, dar eu nu inteleg nimic. Aud un: clar e complice.
- Complice? Repet. Eu nu stiu despre ce vorbiti...dar nu apuc sa imi termin propozitia pentru ca din negura noptii apare o masina si niste gloante trec pe langa mine. Masina se opreste exact langa picioarele mele, o portiera se deschide si il vad pe Luca. Thanks God. Sar automat in masina si reusesc sa-mi intorc fata spre el, Marco care imi face semn cu mana pe gatul lui, inghit in sec, sunt moarta. Las un respir lung sa-mi paraseasca plamanii si inchid ochii. Prea multe emotii pentru o singura noapte. Lacrimi imi curg libere pe obraji, nu conteaza ca sunt langa umbra mea. Vreau sa-i multumesc, dar tot ce-mi iese din gura sunt niste balbaieli fara noima.

Niciunul nu scoatem niciun sunet. Conduce de cateva ore, stiu, directia e acasa.

Este rasarit cand intru in casa. Tata si Giorgia ma asteapta la intrare. Imediat ii sar tatei in brate si plang in hohote.
-  Imi pare rau. Chiar imi pare rau.
-  Gata, shhh, gata micuto imi spune tata in timp ce imi maseaza umerii incordati. Acum te odihnesti si vorbim dupa.
Cu pasi lenti ma las purtata sus de Giorgia.
Intrata in camera ma trantesc pe pat si acolo raman. Nu am reusit sa ma odihnesc. Fetze si-au facut aparitia in visele mele.
M-am trezit mai bulversata decat inainte, capul sta sa-mi bubuie dar cu putina energie pe care o am ma indrept spre baie. Las dusul sa curga in timp ce-mi eliberez corpul de haine. Intru sub apa calda, contactul cu apa fierbinte imi trimite curenti electrici in corp. Mintea imi fuge la primul barbat intalnit in arena, ca dupa sa-mi amintesc de celalalt, Marco de respiratia lui fierbinte langa urechea mea. Imi trec apa la rece poate asa uit.

Iesita din baie, ma imbrac lejer si cobor la parter.

Tata si Luca si inca niste persoane se afla in salon. Toti ochii se intorc inspre mine.

- Cred ca aveti intrebari, incep prin a spune, dar inainte, Luca cum de ai stiut unde ma aflam?
Parca asteptand permisiunea de la tata il aud cum isi drege vocea si imi raspunde:
- In telefonul tau am instalat un program care imi arata exact locul unde esti. La un momentdat semnalul s-a pierdut, probabil era bruiat, altfel ajungeam mai devreme.
- Bine, acum ce vreti sa stiti?
- Lucia, il aud pe tata cum imi prezinta pe seful politiei din Firenze, Luigi Botto. El se va ocupa de aici inainte de siguranta noastra.
- Domnisoara Guidi, as vrea sa stiu ce stie Marco Cademartori di lei?
- Nimic, eu sunt Lucia Satta. Cred ca am fost persoana nepotrivita la locul nepotrivit. Eu...eu nu stiu ce a fost in capul meu sa merg la acea cursa, Chris? Chris si Bea sunt bine?
- Da, am vorbit si cu ei, sunt pusi sub observatie, v-as ruga ca tot ce discutam sa ramana aici, continua seful. Biletele cine a facut rost de ele? Ceva nu se leaga!
- Bea mi-a spus ca de la Christian, ma incrunt, de ce???
- Nu conteaza acum, important e siguranta voastra.

Gandul ma duce la cuvintele mafiotului, cineva s-a infiltrat. Dar de ce?
Pana acum cred ca deja stiu cine sunt si asta automat ma transforma intr-o tinta.
- De acum incolo vei iesi din casa insotita de o escorta. Nu poti vorbi cu absolut nimeni. Daca vezi ceva suspect ii raportezi lui Luca.
- Bine spun cu voce stinsa. Imi pare sincer rau ca am creat aceasta situatie.
- Bine ca esti teafara, fata mea, restul nu conteaza.
- Eu merg sa ma odihnesc, vorbim maine, ok?
- Bine.
M-am indepartat de grup si am urcat in camera mea. Mi-am luat tableta si am tastat numele lui Marco Cademartori, mi s-au deschis zeci de pagini care il arata la fel de fel de petreceri, cu fete dezbracate si casino-urui. Petrecaretul familiei, asa il catalogheaza presa. Este acelasi pe care l-am intalnit cu 24 ore in urma. Insa nu scrie nimic de fratele lui, Livio. Mai tastez inca o data si numele lui Livio Cademartori. Toate pozele cu el sunt blurate. Cred ca a platit bani buni ca pozele cu el sa fie sterse sau fata neclara.
Zilele urmatoare au trecut in acelasi ritm, am pastrat distanta de Chris si Bea. Nici la mine ceva nu s-a legat in povestea cu biletele si apoi Chris a insistat sa mergem la aceasta cursa.
Azi dupa-amiaza am decis sa merg la orele mele de dans. Am nevoie sa eliberez un pic de tensiune. Luca si compania isi fac datoria, sunt 24/24, 7/7 zile cu mine. La dans ma asteapta afara.
Intru in clasa si aud fetele cum susotesc, despre mine cu siguranta. Imi aranjez fusta pantaloni si maieul si ma pregatesc sa-mi incalt poantele.
Usa se deschide si intra in sala un barbat de vreo 30 ani, nu l-am mai vazut.
- Buna ziua, domnisoarelor. Azi voi tine locul profesorului Dupree, numele meu este Sandro.
Se aud voci de ciao, si murmur si eu un salut nu prea convins.
Incepem ora, iar la un moment dat profesorul imi atrage atentia ca trebuie sa merg pana in vestiar, care era exact in spatele clasei. Ma indrept cu el pe urmele mele, trec de usa si imi simt gura astupata. Ma zbat, dar fara succes, langa noi mai apare un barbat care are un ac cu seringa in mana, imi ia mana intr-a sa si simt acul rece cum imi strapunge pielea. Ma smucesc, dar sunt blocata in plus ma simt paralizata. Percep tot ce se intampla in jurul meu, dar ma simt neputincioasa sa-mi folosesc bratele sau picioarele.
Ma simt carata in sus spre acoperis. Se aude un elicopter. Vreau sa urlu, dar nu reusesc sa ma misc. Mintea imi este prinsa intr-un corp neputincios. Lacrimi imi curg, iar imaginea cu Luca care se agita jos este ultima pe care o vad inainte sa cad intr-un abis de intuneric si totul in timp ce ma inalt maiestuos in ritm de vals spre cer.