Never Give Up

5.

Ma trezesc intepenita, imi plimb limba pe buzele uscate. Nu reusesc sa vad nimic, simt o esarfa legata la ochi. Inca nu pot sa ma misc perfect. Un oftat imi scapa printre buze.
- E cineva aici? indraznesc sa intreb. Dar nu primesc niciun raspuns. Nu stiu cat timp a trecut si de cand sunt aici. O vaga idee o am de cine ar putea fi in spatele rapirii mele.
- Lucia Guidi. Aud o voce care face ecou in camera unde sunt.
Inima imi sta o secunda in loc.
- Ne-am intalnit intr-un final, era inevitabil, spune aceeasi voce profunda.
- Nu stiu cu cine am neplacerea sa ma intalnesc, spun ironic. Chiar nu stiu de unde atata indrazneala pe capul meu.
- Mai, mai fetita lui tati are energie si tupeu.
Mainile le am legate, dar nu pentru mult, cine mi-a facut nodul l-a facut prost.
- Daca as fi in locul tau as avea grija sau...
- Sau? Spun mieros. Nu crezi ca ar fi mai ok sa vad fata rapitorului meu sau Livio Cademartori vrea intr-adevar sa treaca nevazut peste tot.
Cred ca l-am surprins pentru ca pentru trei secunde a tacut.
Reusesc sa-mi eliberez mainile si sa-mi iau esarfa de la ochi, picioarele le am legate de scaun asa ca nu ma hazardez sa ma ridic. Imi rotesc ochii, dar nu vad pe nimeni. Imi simt gatul prins intr-o stransoare. Mainile lui urca mai sus spre buzele mele. Automat imi ridic palmele si le pun peste ale lui.
- Cine a spus ca sunt Livio?! Imi sopteste la ureche. Vocea lui profunda cu inflexii ironice are efectul scontat. Aproape ca m-a enervat, dar nu vreau sa risc pentru ca inca nu stiu cu cine am de-a face.
Tac si tace si el. In camera se aude doar sunetul respiratiei mele. Respir cu greu, incerc sa-i departez mainile de la gatul meu, trag cu putere de mainile lui si spun:
- Cine esti si ce vrei de la mine? Spun cu voce strangulata pentru ca mainile lui sunt inca pe gatul meu.
- Atat de fragila, stii in cate secunde as putea sa te omor?!
Nu am auzit bine! Inima a sarit peste o bataie, abia acum a inceput jocul.
- Si ce te impiedica? Nu asta fac mafiotii? Oare de ce ar trebui sa-i spui victimei aceste lucruri?
- Il tuo padre s-a legat de ceva ce este al meu! Si il vreau acasa intreg!
- Cine esti?
- Conteaza mai putin cine sunt eu, importanta esti tu!

Ma smucesc cu toata forta pe care o am in momentul asta, dar tot ce fac e sa cad cu scaun cu tot. Reusesc sa ma proptesc in maini, pozitia pe care o am nu e dintre cele mai flatante, parul imi este acum cazut peste fata. Il simt cum se apropie de fata mea. Nu reusesc sa imi ridic capul sa pot sa-l privesc.
- Am un mesaj pentru tatal tau si vreau sa-l transmiti exact cum ti-l spun eu tie: in momentul cand Ciro va fi condamnat, sentinta ta a fost semnata.
- Adica vrei sa spui ca o sa ma omori?
Un ras isteric aproape ca ma pufneste. Nu stiu daca plang sau rad.
- Si ce te face sa crezi ca tata va face vreun compromis, viata mea este putin valoroasa in comparatie cu a unuia care a omorat si indoliat sute de familii. Locul lui e in puscarie. Are atatea capete de acuzare ca nu-i vor ajunge doua vieti sa ispaseasca pedeapsa. Ups ce spun...poate trei vieti, dar el nu mai are de trait atata, vero?

Ma trezesc aproape ridicata in aer, mana lui in parul meu. Scalpul ma arde. Cele cateva suvite de par ramase pe fata ma imipedica sa-l vad bine, dar...nu poate fi adevarat. Un curent trece prin mine. Chiar daca nu mai are ochelarii, cum as putea sa nu-i recunosc conturul fetei; acum suntem la cativa mm unul fata de celalalt. Respiratia lui este acum pe buzele mele. Acelasi parfum de ocean si whisky. Buzele mi-au ramas intredeschise, am uitat de pozitia incomoda in care ma aflu. Mainile lui acum pe gatul meu. Ochii nostrii sunt conectati oarecum intr-o lume mii de ani distanta.
- Ai face bine sa nu ma provoci inainte de vreme, imi spune in timp ce stransoarea lui se face mai pronuntata.

Aproape ca nu mai respir, picioarele mi se zbat in timp ce mainile incearca sa-i slabeasca stransoarea. Nu reusesc sa zic nimic doar bolborosesc in cautarea disperata de aer.
Inchid ochii si incep sa numar. Oare cate secunde ii va lua sa ma omoare? Se pare ca pana la urma o sa aflu!