La Porțile Infernului (Secretele Ametistului #2)

Prolog

Buna, oameni frumosi! Aici este inceputul Volumului II din seria "Secretele Ametistului"; am fost  "Între Infern și Paradis" si am ajuns "La Porțile Infernului" Sper din tot sufletul sa va placa la fel de mult ca si primul SI VA MULTUMESC pentru sustinere, voi sunteti motivul pentru care scriu.

Enjoy the new beginning! 

P.S. Scuzati greselutele ortografice.

Rosemary pov.

Lumina era prea puternica pentru ochii mei, iar coridoarele mult prea aglomerate. Erau prea multe perechi de ochi care se holbau la mine in timp ce ma indreptam spre biroul lui Gabriel. Unii ma priveau cu teama, altii cu respect, insa cei pe care ii detestam cei mai mult erau cei care ma priveau cu simpatie si parere de rau, nu avem nevoie de mila lor. Eram mult mai puternica decat ei, chiar si ranita si moarta pe dinauntru cum eram in acel moment, tot as fi putut sa-i dobor pe toti. Am inchis ochii si am incerat sa ma calmez, nu voiam sa pornesc un alt incendiu, insa in momentul in care am inchis ochii, imaginea lui Cedric la pamanat mi-a aparut in fata, lacrimile incepand sa-mi curga pe obraji inainte sa le pot oprii.

Cu un gest furios, mi-am sters lacrimile si am intrat in biroul lui Gabriel, trebuia sa ma asigur ca Emma si Emily vor fi bine si ca trupele Paradisului vor avea un comandant capabil inainte sa plec in Infern, acolo unde mi-a fost mereu locul, impreuna cu tata si restul demonilor. Trebuia sa fiu acolo! Trebuia sa fiu langa el in momentul in care va deschide ochii din nou. Si ii va deschide, Lucifer imi promisese ca o va face.

Cu gandul inca in alta parte, am ridicat mana si am batut la usa biroului de trei ori, auzind imediat un „Intra" usor infundat din cauza distantei.

-Rose, puiule, vino! Ia un loc! spuse Gabriel incercand sa-mi zambeasca, insa se vedea ca ceva il nelinisteste.

-Gabriel...

-Imi pate rau, puiule! Margret le-a spus tuturor cine este sufletul tau pereche inainte sa-si ia marionetele si sa plece! Imi pare atat de rau! regretul era clar in vocea lui.

Pentru prima de cand murise mama, Gabriel dadea semne ca ma iubeste, ca ar fi vrut sa ma protejeze si nu stia cum. Din pacate, nu mai era nimic de protejat.

-Este in regula, Gabriel! Vreau doar sa stiu ce se va intampla cu Emma si Emily! ii spun ramanand in picioare, trebuia sa ma grabesc.

-Nu vor cadea, daca asta te ingrijora. Insa, s-au indragostit de demoni, scumpo, si pentru asta trebuie sa fie sanctionate! Nu ne putem permite ca novicii sa creada ca relatiile dintre ingeri si demoni sunt permise. Ar fi crud si de neiertat daca am face asta, la sfarsitul razboiului demonii vor redevenii inamicii nostri! spuse privindu-ma in ochi, voia sa se asigure ca stiu ca nu-i facea placere sa-mi pedepseasca prietenele.

-Care e pedeapsa? intreb strangandu-mi pumnii si inchizand ochii, stiam ca Cercul Arhanghelilor nu se joaca atunci cand e vorba de sanctiuni.

-Doua mii de ani de exil pe Pamant, e cea mai blanda pedeapsa pe care am putut-o obtine. Chiar si cu suportul lui Rafael, unii dintre ei au fost de neclintit.

-Multumesc ca ai incercat, Gabriel! Cat despre pedeapsa mea...

-Tu esti fiica mea! Ai suferit destul, ochii aceia sunt dovada; nici chiar Cercul nu-ti poate da o pedeapsa mai aspra. Nu vei fii pedepsita, puiule! spuse strangandu-si pumnii.

Fara sa vreau, pe buze mi-a apart un zambet. Stiam ca se luptase la cutite cu restul arhanghelilor pentru a ma proteja, asa cum probabil facuse intotdeauna. 

 -Nu m-ai lasat sa termin, Gabriel! Nu trebuie sa va faceti griji pentru pedeapsa mea, voi pleca. Ma intorc cu Lucifer si restul demonilor in Infern! Am doar o singura rugaminte: numeste-o pe Sarah comandantul trupelor. Stie cum sa captureze prada si este un bun strateg, trupele vor fii pe maini bune cu ea.