La Porțile Infernului (Secretele Ametistului #2)

1. Mostenitoarea si Cei Sapte

Siiiiiii, ca sa arat ca imi tin promisiunile, aici este si primul capitol. Sper sa va placa si amintiti-va : Nu ucideti scriitorul!

Enjoy, beautiful people!

P.S. Scuzati greselile ortografice, posibil sa ma facut KO limba romana.

  Lucifer pov.

Strigatele de durere si groaza se auzeau tare si clar prin ferestrele deschise ale Salii de Marmura, singura incapere din castel unde puteam sa-mi pun gandurile in ordine fara ca vreunul dintre subalternii mei sa ma deranjeze. Imi atinsesem scopul, fiica mea se intorsese cu mine in Infern din propie initiativa, insa pretul pe care a trebuit sa-l platesc era unul prea mare chiar si pentru mine. Cedric, demonul pe care il crescusem si iubisem ca pe propriul fiu isi daduse viata pentru a o proteja pe Rosemary. Din pacate, gestul nu facea durerea mai usor de suportat, iar umbra in care se transformase fiica mea inca din momentul in care pumnalul il lovise pe Cedirc ma facea sa ma gandesc ca pana si Printul chinurilor eterne putea fi torturat.

Mi-am scuturat capul, incercand sa-mi revin, si am inceput sa privesc prin camera fara vreo tinta anume. Peretii imbracati in totalitate in marumra neagra erau acoperiti in mare parte cu rafturi pline de carti mai vechi decat timpul, adevarate izvoare de intelepciune demonica. Tavanul inalt, sustinut de coloane cilindrice in care erau sculptate sigiliile Printilor Infernului, era facut din aceeasi marumra neagra, iar in centru se deschidea maiestuos o lucarna care imi permitea sa admir cerul purpuriu si fara de stele al Infernului. Singurul corp de mobilier, tronul cu piciare din aur in forma de lape de leu, dainuia in cel mai nordic punct al camerei cu o vedere perfecta asupra usii, fiind singura pata de culoare din incapere, matasera sa de un albastru imperial se imbina perfect cu broderiile complicate cusute cu fir de aur. Cu un efort de vointa de care nu ma mai credeam capabil, mi-am intors privirea spre partea estica a camerei acolo unde era trupul demonului a carui absenta imi aducea aproape la fel de multa suferinta ca cea a fiicei mele.

Cu pasi hotarati, m-am indreptat spre sicriul de diamant in care il pusese cu atata grija Rosemary, parul negru care ii trece cu putin de nivelul umerilor era intr-o dezordine ordonata caracteristica, osatura armonioasa a fetei ii era la fel de evidenta ca intotdeeuna, maxilarele puternice si mandibula usor proeminenta fiind dovada caracterului puternic pe care il avea. As fi putut jura ca dormea doar prea adanc daca genele dese care ii acopereau ochii negrii precum cerul noptii nu ar fi stat atata amar de vreme inchise.

-Cedric, dragul meu, ai plecat cand avea mai mare nevoie de noi! De amandoi! spun lovind sicriul de diamant cu ciuda, amintirea ochilor violet ai fiicei mele lovindu-ma exact ca o sageata in cicatricile aripilor.

Fara sa-mi dau seama, am plecat de langa sicriu si m-am indreptat spre rafturile pline de carti, trebuia sa gasesc nenorocita de incantatie care sa-l aduca inapoi, daca el se intorcea, Rose si-ar fi recuperat judecata. Pumnalul care ii lovise inima era unul de Seraf si l-ar fi transformat intr-o gramada de cenusa daca pe lama acestuia nu ar fi fost si venin de subdemon. Fosilele acelea nenorocite voisera sa se asigure ca Rosemary avea sa piara, asa ca isi luasera toate precautiile necesare. Pumnalul de Seraf ar fi ranit-o pe Rose, din cauza ruperii pecetii, insa partea angelica din ea ar fi salvat-o, iar veninul de subdemon ar fi ranit-o pentru scurt timp, demonstrase nu demult ca avea o imunitate destul de mare la acesta. Insa combinatia celor doua, la care se adauga si o incantatie angelica extrem de puternica? Ar fi ucis-o pe Rosemary in cateva clipe. Cedric ii salvase viata, insa partea anglica din acel pumnal aproape il ucisese. Veninul de pe lama fusese singura lui scapare, iar Cedric parea sa se fi agatat de ea cu toate fortele. Nu reusisera sa-l omoare, insa il bagasera intr-o stare de latenta din care multi se indoiau ca as fi putut sa-l scot.