La Porțile Infernului (Secretele Ametistului #2)

2. Haos, Invidie si Dezastru

Buna, oameni frumosi! Aici aveti capitolul doi, sper sa va placa si sa va amintiti ca daca ucideti scriitorul, nu mai apare continuarea. Just sayin' :))

P.S. Va rog sa scuzati greselutele ortografice sau gramaticale, unele dintre ele stiu sa se ascunda foarte bine la corectare.

Rosemary pov.

„Trupul de care ma agatasem de atatea ori cautand liniste, puterea de a continua sa lupt, statea inert la cativa centimetrii de picioarele mele. M-am uitat in jos, incapabila sa inteleg ce se intampla in jurul meu. De ce nu se ridica? De ce nu mormaia sute de blesteme? De ce statea acolo, pur si simplu, si nu se ridica sa-i anihileze pe cei care ne atacasera?

Tipatul ingrozit al lui Brandon m-a conectat inapoi la realitate, una atat de cruda incat m-au lasat genunchii, ochii umplandu-mi-se de lacrimi in momentul in care am inceput sa ma tarasc innebunita spre el. Cazuse pe spate, asa ca primul lucru pe care l-am putut vedea a fost chipul incredibil de frumos de care ajunsesem sa ma indragostesc. Zambetul ingamfat care facea parte din personalitatea lui nu era la locul sau, maxilarul, mereu incordat in timpul luptelor, era relaxat, iar din coltul buzelor pline, care imi sopteau mereu cuvinte menite sa ma aduca pe linia de putire, se scurgea sangele. Tremurand, l-am prins de umar, strangandu-l atat de tare incat mi se albisera incheieturile degetelor. Innebunita de groaza, mi-am ridicat privirea, chinuindu-ma sa vad prin perdeaua de lacrimi, spre ochii ca doua gauri negre in care mereu jucase o scanteie de amuzament rautacios, erau goi, opaci si lipsiti de viata. Durerea din pieptul meu a devenit insuportabila, mainile tremurau frenetic inca strangand umarul demonului. Am simtit cum ceva inauntrul meu s-a rupt si mi-a luat cateva secunde sa realizez ca tipatul de durere fusese al meu.

Incercam sa respir, insa aerul mi se poticnea in plamani, refuzand sa iasa sau sa intre. Mainile mele refuzau sa dea drumul umarului sau, poate daca strageam suficinet de tare, ochii lui ar fi inceput sa sclipeasca din nou. Pieptul imi ardea asemena unei torte abia aprinse, durerea strecurandu-mi-se prin fiecare por si incolacindu-mi-se in jurul inimii asemena unui sarpe veninos, iar capul mi se invartea, fiind incapabila sa gandesc clar.

„E mort! E mort! E mort!" cuvintele ma loveau asemena unui pumnal in inima, un alt urlet disperat parasindu-mi gatul . Am ridicat privirea incetotata spre criminalii LUI si mi-am vazut reflexia in lama sabiei pe care o infipsesem in podea in momentul in care el se pravalise pe podea, ochii mei erau violet."

M-am trezit ingrozita si transpirata, cu un urlet de disperare blocat in gat.Trebuia sa respir, sa incerc sa ma calmez si sa blochez amintirea celei mai nenorocite zile din viata mea. Trecuse aproape un secol de cand il pierdusem, insa ziua aceea continua sa ma bantuie. Tremuram frenetic, incapabila sa ma concentrez, iar faptul ca imi pierdusem controlul emotiilor, fie si in somn, era evident in dezastrul din camera mea. Mobila in stil baroc din lemn masiv de mahon ajunsese de pe peretele vestic in mijlocul camerei, usile elegante ale dulapului fiind smulse si aruncate in fata usii aflate in cel mai nordic punct al camerei. Oglina ovala, inconjurata de o rama groasa de lemn in care erau sculptate cu maiestrie bucle elegante care porneu din partea de jos si continuau pe ambele parti ale oglinzii, ramificandu-se usor in partea superioara pentru a putea face loc simbolurilor lui Lucifer deasupra acesteia, era facuta tandari, ca si cand un obiect greu ar fi fost aruncat cu putere fix in centrul sau. Baldachinul negru al patului imens era zdrentuit, cateva bucati de matase atarnau grotesc spre saltea, in timp ce altele se desprinsesera si ajunsesera sa se infasoare in jurul meu. Mi-am coborat privirea spre podea si mi-as fi dorit sa nu o fi facut, in jurul patului ardeau mocnit flacari de un violet atat de inchis incat, pentru o secunda, am crezut ca e negru. Spre tavan se ridica un fum greu, insa aerul era inca respirabil datorita imenselor ferestre pe care le avea dormitorul si pe care, dintr-un impuls nebunesc, le lasasem deschise inainte sa adorm.