Viața unei tinere dansatoare

Capitolul 1- Prezentare

Povestea este în curs de editare!             

             A dansa, pentru mine, este totul. Orice stare de spirit mi-o exprim prin dans. Tristețe, fericire, nervi, tot ce se poate simții îmi exprim prin acest sport antrenant și prin muzică. Nimeni înafară de tata nu știe de acest talent al meu deoarece el este foarte sceptic când vine vorba de celebritate și ce se poate întâmpla atunci când devii cunoscut.

                Mama a fost o dansatoare celebră însa a murit  răpunsă de cancer. De aceea, tata nu mă lasă să-mi îndeplinesc visul de a deveni dansatoare în adevăratul sens al cuvântului. Nu vrea să o vadă pe mama prin mine  deoarece, așa cum zice el, vom suferi amândoi. Eu una nu cred asta. Dansul este pasiunea mea și, totodată, un talent ce-mi curge prin vene și îmi definește toată ființa mea cu toate că tata nu mă lasă să practic și să-mi îmbunătățesc abilitățile. Faptul că și mama a fost dansatoare mă face să vreau să devin mai puternică și să  fac asta cu toata pasiunea mea  pentru a-i duce visul la sfarșit. Visul de a deveni o dansatoare cunoscută.

          Pentru moment, abia începe o altă săptămână. Alte cinci zile în care voi merge la școală și mă voi plictisii de moarte. Această plictiseală are însa și parțile ei bune. Una dintre aceste parți bune este că îl voi putea revedea pe Alex, baiatul de care sunt îndragostită de aproximativ doi ani, însa el nici nu știe că exist, poate doar din privire și nici măcar în acest fel.

                Alex este în ultimul an de liceu și este cunoscut de toată lumea deoarece este un dansator foarte bun ce a caștigat numeroase premii și a ajuns la o treaptă, la care mulți dansatori iși doresc să ajungă. Spre exemplu, eu. Dar, ca să ajung eu la acel nivel la care este Alex, trebuie mai întâi să particip la concursuri "mai puțin importante " și să îl conving pe tata să-mi aprobe dorința de a progresa în acest domeniu.

- Pardon, pardon! Faceți-mi loc! spun eu încercând să-mi fac loc prin mulțimea de oameni ce se grăbesc să ajungă care mai de care unde este nevoie.

                Așa începe și prima zi din săptămână. Ca deobicei m-am trezit prea târziu și am pierdut trenul de la ora șapte patruzeci și cinci ce duce către școală deci, din nou, trebuie să o pornesc pe jos printre blocuri și pe străzile pline cu tot felul de persoane cu care nu ți-ai dori să intrii în contact. Neavând ce alt ceva să fac o iau la pas până la școală. 

                 Pe drum nu numai că am fost fluierată de toți ciudații, de parcă eram la stână și ciobanul fluieră după oi, dar mi-am pierdut și banii. Amărâta mea avere de zece dolari care mi-o dăduse tata.

                Ajung la școală pe la nouă, spre norocul meu pot ajunge la cea de-a două oră. Intru în clasă, mă așez în banca mea, ultima de la perete și îmi scot ceea ce am nevoie pentru oră.

                De când mă știu prefer să stau în spate. Nu doar când vine vorba de școală ci, de toate locurile care implică adunarea mai multor persoane deoarece îmi place să-i analizez pe toți și să pot fi atentă la toate detaliile.

 - Ia uite Mona pe cine avem noi aici! Sărăntoaca care din nou întârzie la ore, spune Sally una dintre fetele populare ale școlii care, de altfel, are ceva cu prezența mea de când m-am mutat în această școală.

- Văd Sally, spune ironic Mona în timp ce îmi aruncă pe jos tot ce aveam pe bancă după care pleacă cu un zâmbet de învingătoare.

                Nu prea aveam ce să le fac. Sally și Mona erau cele mai populare fete din liceu deci, nu mă ridicam la ''valoarea lor'', așa cum le plăcea lor să spună mereu,  însă de când m-am mutat în Beverly Hills îmi fac zile negre iar de această dată chiar nu mai puteam să mă abțin și să le las să caștige acest joc despre care nu știu nimic și nici nu aș vrea dar mai bine îi pun capăt. Mi-am adunat toate forțele și în câteva secunde mi-am spus în minte toate rugaciunile protectoare adresate tuturor sfinților, zeilor si a ansamblului spiritelor ce m-ar putea apăra de urmările faptei mele după care am înșfăcat-o pe Sally de părul ei de un blond perfect, proaspăt vopsit.

- Cum te simți acum Sally? O întreb aruncându-i în același timp cea mai scânteietoare privire a mea. Crezi că dacă până acum am tăcut și nu am raspuns gesturilor tale de prost gust și de prost crescută nu pot face nimic în apărarea mea?

- Ai face bine să-mi dai drumul la păr că..

- Că ce? O pui pe cațeaua de Mona să mă bată? Crezi că îmi e frică de ea? 

Am continuat fără să-mi dau seama de ce fac și de faptul că am întrerupt-o din vorbă.

- Ai face bine să asculți ce îti spune Sally, sărăntoac-o, înterveni Mona, nu ai tu valoarea noastră și mai bine te retragi cât mai poți, adaugă cu o voce superioară.

- Valoarea voastră? Sunteti două târfe ieftine care se fac cunoscute doar purtând fuste mini și căutând relții cu băieți înstăriți.

După ce i-am spus lucrurile acestea parcă nervii adunați din cauza lor s-au evaporat subit în încăpere așa că i-am dat drumul la par domnișoarei pe nume Sally după care m-am dus înapoi spre banca mea. 

                Știam că toate privirile erau ațintite asupra mea atunci cand m-am așezat în bancă iar cu coada ochiului am putut observa și felul în care am fost privită de către Sally și Mona dar acestea au plecat iar eu m-am mai relaxat cand acestea au ieșit pe ușă. Mă simțeam incomod știind că toată clasa mă privește deoarece am reușit să trec neobservată prin anii de liceu de până acum iar intrarea mea în vizorul tuturor nu este nici pe departe cea la care m-am așteptat. De fapt, am crezut mereu că voi fi acel gen de liceană care, la sfârșitul liceului va rămâne doar o persoană necunoscută și de fiecare dată când cineva avea să deschidă anuarul ar fi fost nevoit să-și scotocească mult prin minte ca să-și amintească pe unde m-a văzut după care să se lase păgubaș. Mai rău decât anonimatul pe care speram că-l voi avea in viitor pentru toți colegii mei de liceu era faptul că aceste două fete sunt prietene foarte bune cu Alex și, spre ghinionul meu, acesta va afla de mine din cauza asta și nu-și va face despre mine părerea pe care voiam eu să i-o fac însă, se pare că nu a mers bine. De fapt, nimic nu mai merge bine însă Alex va știi că exist. 

- Ce te-a apucat? Mă întrebă Emily, cea mai bună prietenă a mea.

- Mi s-a umplut paharul. Atâta tot! Pur și simplu nu mai suport să fiu tratată ca un gunoi de astea două, spun simțind cum lacrimile îmi inundă ochii.

               Viața mea statică deja începea să se zdruncine și, cu toate că sunt o persoană puternică, anii în care ele au făcut ce au vrut din mine m-au ajuns mai mult decât trebuia.

- Eu nu cred că ai făcut bine ce ai făcut, spune Emily după care-și întoarce privirirea spre ușă iar expresia de pe chip i se schimbă instant.

Când am văzut-o pe Emily atât de speriată în momentul în care și-a întors privirea mi-am îndreptat și eu orizontul visual către ușă.

- Nu știu ce ar putea să fie rău în asta, o să le treacă, îi spun prietenei mele de parcă eu eram cea care ar fi trebuit să o liniștească în situația de față.

                Nici nu am apucat bine să respir după ce am i-am spus asta că îl observ pe Alex cum vine către mine. Era foarte nervos și cu cât se apropia teama îmi inunda mai mult corpul iar când am văzut că Emily a plecat de lângă mine creierul mi s-a golit și nici nu mai eram în stare să-mi fac scenarii despre ce se va întâmpla sau cum va arăta mormântul meu după ce fablețea mea va ajunge lângă banca mea și-mi va sfărâma oasele gatului. 

                Pașii i s-au oprit undeva pe la mijlocul clasei de curs iar cu mâna dreaptă mi-a făcut un gest in semn că vrea să-l urmez. Ce putea merge rau? Crimele nu se fac în văzul tuturor, normal că vrea să mă ducă deoparte. 

         Eram foarte speriată pentru că nu știam ce are de gând să-mi spună sau să-mi facă dar, în același timp eram și foarte emoționată deoarece eram îndrăgostită nebunește de el și aceasta avea să fie prima noastră discuție.