Capitolul 4

14 3 1
                                    

Întâlnirea a fost minunată, el a fost așa de atent cu mine. Am dansat, am mâncat și cel mai important am povestit. Am aflat așa multe despre el.

Numele lui e Gabriel Black, are 20 de ani, are o soră frumoasă, locuiește cu tatăl său, fiindcă mama lui a murit când avea 12 ani.

– Promite-mi că o să îmi mai acorzi o întâlnire, frumoas-o.
– Promit!

Am intrat în casă, am făcut un duș rapid și am adormit imediat findcă eram foarte obosită.

În două săptămâni, ne-am oficializat relația. Totul a mers ca pe roate timp de șase luni. Era atât de atent și iubitor, mă făcea foarte fericită.

Ieșeam mereu în oraș, în parcuri și nw petreceam tot timpul împreună. Doamne, ce-l iubeam pe omul ăsta! Omul meu. Mă făcea să mă simt specială și colora în roz lumea mea incoloră.

Într-o seară ploua foarte tare, parcă cerul presimțind că ceva rău se va întâmpla.

La 9:30 am primit un apel de la Gabriel, anuntându-mă că nu va ajunge în seara asta, fiindcă își repară mașina. Nu ma deranjat și i-am spus că ne vom vedea mâine.

Am făcut un duș fierbinte, mi-am luat pe mine pijamalele și m-am pus în pat, privind un film.

La 12:30 primeam un apel de la un număr necunoscut. Am răspuns:

– Bună, cu cine vorbesc?
– Nu asta este lucru important.
– Atunci care e? spun pe un ton enervat
– Ești fata lu' Gabriel?
– Da, sunt iubita lui, s-a-ntâmplat ceva? E totul ok?
– Se simte mai mult decât bine! spune pe un ton batjocoritor.Dacă nu vrei să suferi, părăsește-l!
– Cine ești și de ce îmi spui asta?
– Chiar acum e cu alta, și iacc se pupă, îmi vine rău deja!
– Glumești nu? spun cu  vocea tremurândă.
– Dacă nu mă crezi, vino la The Angel, știi barul?
– Sunt pe drum!

Ceva îmi spunea să rămân acasă, o voce din capul meu repeta întruna: "Dacă te duci, suferi!", dar trebuia să mă duc.

Ne vedem în altă viațăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum