Ne vedem în altă viață

Capitolul 5

Aveam încredere în el mai mult decât în oricine, dar de această dată o stare proastă și un gol în stomac și-au făcut apariția.

Trebuia să văd dacă cel care m-a sunat vorbea serios sau doar făcuse o glumă foarte, foarte proastă.

Eram în drum spre acel bar, îmbrăcată în pijamalele mele cu norișori și unicorni.

– Oh..fuck! Am uitat să mă schimb!

Ajunsă acolo, am mers țintă direct în bar. Toată lumea se uita la mine ca la o nebună. Cine mai era în pijamale și udă leoarcă în bar în afară de mine?

Am căutat peste tot disperată, dar Gabriel nu era nicăieri. M-am bucurat într-un fel că apelul era doar o glumă proastă și am decis că trebuie să mă duc acasă fiindcă era deja târziu. În drum spre ieșire am trecut pe lângă un cuplu care se sărutau. Când dau să ies pe ușă o voce familiară se aude, m-am întors și am simțit cum rămân fără aer, simțeam că pământul îmi dispare de sub picioare. Motivul fericirii mele, nu era doar al meu...

– Cum ai putut?
– Ce vrei și tu?se aude o voce pițigăiată care îmi zgâria timpanul
– Cristine, nu e ceea ce pare... se aude vocea lui după câteva secunde de liniște...
– O iubești?cuvintele îmi ieșeau din gură, atât de lent încât simțeam că fiecare secundă îmi otrăvește inima.
– Puiule... se apropie amenințător de mine, putând să-i simt respirația caldă pe fața mea
– Nu e ceea ce pare, spune parcă încercând să se convingă pe el.
– Lasă-mă să-ți explic, spune cu un glas stins. Ochii săi se transformaseră din verdele frumos pe care-l iubeam într-un verde spălăcit ochii fiindu-i roșii.

– Am văzut destul, am spus încercând să nu cad pe jos.

Am început să alerg spre mașină, simțind cum lacrimile care-mi încețoșau privirea, alunecau cu rapiditate pe obrajii care acum ardeau.