Apus la capătul lumii

Capitolul II

Capitolul II

Paris, 1950

Mergeam împreună cu celelalte familii suferinde , pe străduța ce acum câteva zile îmi era prietena nopții . În fața noastră erau polițiştii , care ne indicau direcția , monotoni şi plictisiți , storşi , parca , de viață . Eram destul de matură pentru a întelege toata situația creată , dar în fiecare secundă gândul îmi zbura la Richard , i-am promis că mă întorc repede , încat îl voi scăpa şi vom pleca dupa maman si papa. Purtam în suflet imaginea copilului sprijinit de perete , aşteptând un scârțâit al uşii principale , iar în buzunar , cheia , de care ținea tot viitorul , toate speranțele şi toate visele . Mi-l închipuiam cum şi el , acum stă gândindu-se la mine . Îmi imaginam corpul firav , neapărat de aripa vieții .
Toate gândurile mele au fost împrăştiate când am văzut ... În mijlocul străzii era mama . Cedase ! S-a aruncat în fața maşinilor . Lacrimi au început să-mi răsară pe fața uscată . Tata a alergat spre ea , tocmai ce încercam şi eu să fac , când un polițist se îndrepta , strigând spre noi , să plecăm de acolo şi să ne întoarcem în şir .
- Dar , e mama mea .
- Nu-mi pasa ! Îi păsa , se vedea pe fața lui durere . Îi era greu să ne spună să plecăm mai departe .
- E soția mea , e pe moarte , merită ajutor , vă rog , zise tata . Nimeni nu îl asculta , sau poate se prefăceau .
La ordinele lor am părăsit acel loc , cu lacrimi în ochi , sfâşiată , amărâtă de această lume a nedreptății . Încep să țip , în semn de regret , de tristețe , de a emana tot gustul amar , în acest orăşel .
Gonită de lângă cea care mi-a dat viață , care m-a învățat până în aceste clipe , ce este iubirea , viața şi cum trebuie tratate ele . În ce manieră , până la ce nivel trebuiau jucate . Acea femeia stătea acum întinsă , înconjurată de oameni buni , ce încercau să ajute . Mă gândesc cum ar fii suportat Richard dacă era aici . Nu cred că putea , se lupta cu polițiştii , chiar şi acel băiețel de numai 10 ani , reuşea mai mult decât mine şi papa . Îi uram pe țoti care ne-au despărțit , pe toți care ne-au rupt de realitatea noastră.
Mergeam tărăgănat , fără a ştii direcția , până când un polițist a strigat către  noi că am ajuns . Era o clădire micuță pentru multitudinea de oameni . Ne-am înghesuit pe ușa . Erau două  camere , apărate de niște  gratii .
Am intrat toți  în acea înghesuială , cu câteva paturi.  Am ales să  dorm cu tata şi câțiva prieteni ai familiei . Nu aveam mai multe de două băi . Trebuia să ne obişnuim în  aceste condiții groaznice , de neimaginat. Gândul îmi zboară  iar către  Richard , care tot asteaptă să ne întoarcem toți  , toată  familia , de necrezut gestul mamei , mă  gândeam.  Am rămas să îmi imaginez  viața perfectă  şi ochii nu s-au închis alenea .
Eram pe o câmpie plină  de maci , era așezarea din spatele casei bunicilor. Alergăm fericită alături de el , în  acele flori . De pe margine ne priveau părinții  mulțumiți  de ceea ce devenisem . Mă ridic brusc din pat şi  observ că sunt tot între mulțime . Încerc  să  adorm la loc . Reușesc după mult timp . Totul devine mai închis , nu simțeam  alinarea mamei . Măcar o aripă  a îngerului ce a devenit .

Paris,  2017

Ce ne-a spus Richard , ne-a şocat pe toți,  chiar şi pe Lili , care nu ştia ce se întâmpla. 
- Hugo , crezi că  este adevărat tot ce ne-a spus tatăl  tău? 
- Aşa sper . Încât căutările  noastre să nu fie risipite pe un neadevăr.
- De unde începem? 
- Din biblioteci , să aflăm  ce s-a petrecut în acel an . Spune trist gândindu-se la pierderea de aseară .
- Ai dreptate , apoi ?
- Din arhivele familiei .
- Îți  am să-ți fiu aproape mereu ! spun , străgând acel trup zvelt , în  brațe  . Totul va fii bine . Adaug.
- Îți  mulțumesc  Lara !
Îi simțeam  durerea ce ieşea treptat , toată  puterea ce îl  părăsea  .  Încercam  să  îl  ajut . Voi cauta împreună cu Lili , pentru a afla şi ea tot adevărul. La cei 15 ani ai ei , merită să  afle trecutul familiei .
Gătesc  mereu ca să  mă  liniștesc, funcționează la mine . Stăteam şi spălăm vesela , când telefonul sună . Îmi şterg mâinile de apă , pe un prosopul mic şi îmi croiesc drum către sufragerie. Ridic telefonul . Era mama. La cei 40 de ani , pe care îi  port în spate, mama tot se asigură că sunt bine , dar de data aceasta discuția  nu era despre mine .
- Am aflat . Îmi pare râu . Era un om bun , cu multe calități  pe care le purta cu el.
- Şi noua ne pare mereu . Am decis să  nu îi  spun despre ceea ce ne-a dezvăluit Richard aseară . Era mai bine să aflu mai întâi tot şi apoi să-o spun ce mi-a tulburat viața .
- Dacă vrei o poți aduce pe Lili la noi , ca să vă  liniștiți .
- Mulțumesc de propunere , mama , dar aleg să rămână cu noi de data aceasta .
- Cum crezi tu că este mai bine .
- Altceva ?
- Nimic . Mai vorbim .
- Pa! Închid şi îmi termin treaba .
Mă duc în camera şi încep a răsfoi albumele . Îmi  aduc aminte fiecare moment fericit , alături  de acest om care părea atât de lămurit asupra vieții,  dar nu era . Niciodată  nu a cunoscut fericirea adevărată . Privesc ceasul şi mă aşez în pat pentru a fi odihnită , la începerea căutărilor  . Ochii mi se închid şi adorm foarte repede cu gândul la secret şi la familia ascunsă față de noi toți .