Apus la capătul lumii

Capitolul III

Paris , 1950

O altă zi , altă întâmplare ciudata . Stateam pe marginea patului din paie , liniștită , aruncată în gândurile mele , în durerea mea . În fiecare secundă o vedeam pe mama , sub forma unui înger , îmi imaginam mereu cum era dacă era și ea aici . Putea fii mai liniștit , fără gânduri necurate .

O voce cunoscută mă trezește din visele mele . Era băiețelul cu care mă jucam acum câteva zile , atunci când aveam grijă de el .

- Dacă ești drăguță , îmi arăți calea spre mami ?

- Te-aș ajuta , dragul meu , dar nici eu nu știu unde ne aflăm .

- Când vom merge acasă ?

- Când se vor opri din a face rău . Mereu mi-e greu să le răspund la întrebarea asta .

- Vreau să ne jucăm ca înainte , să nu mai fim supărați , să fim un grup măiastru .

Nu mi-am putut imagina cât suferă și cât conștientizează un copil de numai 10 ani .

Ies din acea clădire , cu gândul să-l găsesc pe tatăl meu , dar nu este nicăieri , până când văd un grup de bărbați în frunte cu polițist . Nu eram gata , să mă despartă și de el , să știu că voi fii singură pe acest pământ , neajutorată , fară spijin , voi rămâne cu gândul la ei , la toate amintirile pe care le aveam create împreună. Uram idea că va trebuii să descopăr singură lumea , felul oamenilor și trăsăturile loc , că nu voi avea cu cine să discut despre viitor .

Mă îndrept spre el , cu speranța că pot salva ceva , dar se întoarce , îmi șoptește un ''La revedere , ai grijă de tine '' și apoi pleacă . Simt cum picioarele îmi cedează și cad plângând , la pământ. Închid ochii și încerc să mă liniștesc pe solul tare . Mă întorc în acea înghesuială și mă gândeam că el poate va rezolva cu parlamentul și se va întoarce , la familie , la adevarata casă . Orele treceau și multe momente care puteau fii împărțite cu maman și papa , la fel ...Un gând îmi răsare , îi voi scrie câte o scrisoare in fiecare zi , pe numele lui , poate vor ajunge undeva , nu știu cum , dar mă voi lupta pentru ele .

Paris , 2017

Azi am început căutările . Am pornit totul de la zero .Era atât de greu , dar trebuia să aflăm , nu se putea să renunțăm când nici nu am început . Am intrat în biroul lui Richard .

-Aici cred ca vom găsi ceva . Spun .

-Asta sper , tata nu ținea lucruri importante la îndemâna tuturor .

Căutam de minute în șir , dar nu găseam nimic . Un mâner ascuns îmi atrage atenția . Era lângă un tablou . Îl ridic .Dau de un seif , trag de mâner și aflu ceva ce îmi era de ajutor .

-Vino aici , strig repede !

- Ce este asta ?

- Nu știu , deschizând un plic .

''Îmi este atât de dor de tine . Vreau să știu dacă trăiești , sau dacă ai murit de foame în casa unor necunoscuți. Este prima zi în care încep să scriu aceste scrisori , care sper că în final vor ajunge la tine . Vreau să știi că mereu mă gândesc la familia noastră unită , care acum este risipită în ceruri și în parți ale Franței . Cheia apartamentului o port și acum în buzunarul fustei mele . Un gând bun spre o persoană buna ! Sper că vom ajunge să ne revedem !

Cu multă iubire , surioara ta , Sarah ''

-Of , doamne !Ce tulburător este trecutul , nu vreau să îl dezvălui .

Eram intrigată , voiam să aflu mult mai mult , să citesc fiecare scrisoare , să aflu ce a vrut sa spună prin ,, familia risipită în ceruri ,, .

- Trebuie , mon amour .

- Știu !

Iar el mă stânge puternic în brațe , în semn de un mulțumesc . Închid ochii și încerc să-mi imaginez viața anilor 1950 , una cutremurătoare și neagră . Ca un fulger mă trezesc la realitate .