Apus la capătul lumii

Capitolul IV

Paris , 1950

Afara ploua . Stateam la fereastra murdara si priveam ingandurata . Ma gandeam la tata , unde este in aceste momente , la mama , la Richard , pe care viata l-a dezamagit . Totul era atat de stric aici , nu puteam vorbi , nici sopti . Ma simțeam abandonata , fără pic de viata , îmi era greu in acest labirint al durerii. Nu stiam nimic despre procesul , care trebuia sa se desfăsoare , când si unde ? Nimic .

Intrebarile imi rasarau in gand ca o ploaie de vara , repede si repetata . Linistea si intamplarile din ultima vreme sfidau veselia mea de altadata . Atentia mi-a fost acaparata de o priveliste de afara .Multi militari si politisti se indreptau catre clădirea in care ne aflam noi , copiii si adolescentii . Deschid usa zgomotos , in ciuda momentului zilei . Dimineata .

- Strangeti tot ! Tipa unul inalt , un militar .

Fiecare copil si-a luat geanta cu haine si au iesit in sir indian pe usa .Eu am ramas ultima , deoarece aveam sa-i intreb ceva important pentru mine .

- Ma scuzati , zic eu aproape soptind , unde suntem dusi ? Nicio privire , niciun raspuns .

- Domnilor ! Tip , de aceasta data . Un politist mai micut de inaltime , cu barba , ochii migdalati si roscat , se intoarce si ma tintuieste cu o fata indignata .

- Fara intrebari , copilo !

- Nu mai sunt o fetita , am 16 ani , am dreptul la cunoastere , merit sa stiu .

- Pleaca repede dupa ceilalti , sau ramai aici , fara mancare , fara familie . Vorbele lui ma dureau foarte rau . Le simteam in adancul meu , trezindu-ma , oarecum , din lumea imaginara pe care o visam in fiecare seara . In ciuda acestui fapt , am facut ce mi-a zis , i-am urmat pe ceilalti . Se indreptau catre o gara apropiata .

Dupa ce am asteptat mai mult de o ora , ce era cel mai probabil , a aparut un tren vechi , dar totusi avea conditii umane . Fiecarui copil mai mare de 14 ani , ne-a fost dat in grija cate un bebelus , pe care sa il tinem in brate si sa avem grija de el , pe parcursul calatoriei . Nu mai eram obisnuita cu asta , ultima data cand am tinut un copilas a fost atunci cand Richard avea cateva luni , pot recunoaste ca imi era dor . Ne-am urcat in tren , unde era caldura , iar scaunele erau foarte pufase . Inainte ca bagajul sa fie pus la locul lui , mi-am oprit o foaie de hartie si un pix , pentru a-mi continua seria de scrisori .

Trenul mergea foarte repede in zorii diminetii , ne indreptam spre nicaieri , fara a stii o destinatie , eram pierduta , desprinsa de vechia viata . Asa credeam . Am adormit . Am auzit un strigau , care m-a facut sa tresar . Eram insotitorii care ne anuntau ca am ajuns . Era o gara parasita , un oras parasit , plin de copaci si tufe . Au zis sa-i urmam . Am vazut ceva , un anunt : " Copii fara familie , la caminul orasului , la ora 09:00 " . M-am ingrijorat , nu stiam unde suntem . Dupa mai bine de 30 de minute de mers , un domn s-a oprit in fata unei cladiri si ne-a intrebat daca suntem pregatiri pentru viitor . Au deschis usile . Erau prezenti foarte multi barbati si femei . Inca il tineam in brate pe baietas , care pana acum a fost foarte linistit . Am aflat ca il chema Lucas .

In fata noastra era o scena , unde am urcat cu totii , cu copilasii in brate , iar multe familii au venit catre noi . Eu tot nu intelegeam ce se intampla , asadar am intrebat si mi s-a raspuns scrurt si la obiect .

- Acum sunteti in procesul de adoptie .

Nu eram pregatita sa las tot in urma , chiar daca mi-am propus , nu aveam cum sa-l uit pe Richard si cheia apartamentului, care , inca se afla in rochita . M-am intors in lacrimi in randul de copii . O femeie ma privea . Era zvelta , parul blond si ochii micuti , caprui . S-a indreptat catre mine . Aveam emotii si nu intelegeam , de ce .

- Te rog , imi poti da baietelul sa-l pot privi mai bine ?

- Desigur ! Il dorea pe Lucas , nu pe mine . Cine mai intentiona sa mai adopte o fata ca mine .

S-a indepartat de mine , cu copilul in brate , urandu-mi '' O zi buna !" .

Dupa mai mult de doua ore , copiii ramasi , predominand cei adolescenti , au fost iar trimisi cu trenul , care ducea spre nestiut .

Paris , 2017

M-am trezit intr-o zi cu ploaie . Nu aveam dispozia necesara , sa descopar alte secrete dureroase . Mi-am luat cartea , care ma facea sa ma linistesc si am inceput sa citesc .

- Mon amour , esti aici ?

- Da , Hugo !

- Citeste asta , te rog !

Era a doua scrisoare . Am zis ca astasi este ziua mea de pauza , dar am renuntat la aceasta idee .

" Draga Richard ,

Sunt intr-un tren cu caldura , mi-as fi dorit sa te afli si tu aici , cu mine , sa te simt aproape , sa fin iar doi frati uniti . Nu stiu niciun detaliu despre locul in care ne duce acesta . Poate este unul insorit , poate este unul innorat . Nu mai vreau suparari . Imi vreau familia inapoi , sunt devastata de ceva vreme , de cand ... Nu trebuie sa afli acum , poate iti voi povesti , cand ne intalnim , tu , barbat , eu , deja batrana . Ar fi o reuniune frumoasa . Tot sper sa ne regasim , sa petrecem o zi , asa cum era pe vremuri , dar nu cred ca vom mai aveam ocazia . Te iau in forta cu o veste rea , tata a fost luat , impreuna cu ceilalti , de catre niste politisti si dusi . Nu il mai intalnim niciodata . Suntem singuri in labirint .

Sarah "

- Ce vrea sa spuna prind labirint ? il intreb pe Hugo .

- Asta m-am intrebat si eu .

- Am sa caut . Apoi am plecat din camera .

Putea avea atatea semnificatii , moartea , viata . Nu intelegeam nimic . Uneori , trecutul era foarte dureros si anevoios , pentru a-l descoperi , pentru a-l demasca . Mi-am inecat intrebarile intr-o ceasca de cafea . Totul avea gust trist pentru mine . Cred ca sufeream mai mult dupa Richard , decat sotul meu . La inmormantare , l-am vazut cu o singura lacrima , care il curgea lent , pe obraz . Lili a incercat sa se abtina , dar odata ce am ajuns acasa , dupa acel eveniment , s-a aruncat in bratele mele si a inceput a plange . A tinut foarte mult la el , il iubea din tot sufletul , era clar , din momentul in care i-a cladit copilaria .

Am privit ceasul care imi indica faptul ca era timpul sa plec la munca . M-am pregatit . Mi-am luat geanta . Am urcat in masina si am plecat prin ploaie , la job . Era mult trafic . Am intarziat cateva minute , dar am avut un motiv bun . M-am asezat la calculator si am inceput sa deschid email-urile . Toate erau de la firma , cu informatii despre program si alte balarii ale sefului .

Ziua a trecut foarte greu , cu gandul tot la ei . Stiam ca nu puteam descoperi mai multe . Am plecat de acolo , spre casă . Am mers pe alt traseu , decat cel obisnuit . Am trecut pe langa o cladire albastra , cu o sigla a unui detectiv . Atunci mi-a venit ideea , mai aveam doar sa discut cu Hugo despre asta .

Am luat cina , iar când Lili a plecat în camera ei , i-am spus . A rămas surprins plăcut , de ceea ce realizasem ca avem nevoie .