Luciditate si transparenta

Finalul <3

Deschid ochii si ma trezesc in patul meu. Nu e nimeni in camera, inafara de mine. Ce sa fac? Pot sari pe geam ,sa fug departe , cât văd cu ochii. Sau...pot sa înfrunt realitatea . Oare asta e realitatea? Chiar se întâmpla ? Am mii de întrebări totuși nici un răspuns . Mii de speranțe dar nimic realizat . Ușa de deschide încetișor si văd pe tata la usa . Văd cum se mișca tricoul de la bătăliile inimii . Tati vine la mine si ma îmbrățișeaza.

"Ma bucur ca ești aici"

Eu nu pot sa spun nimic, ma așteptam la ceva cu totul diferit .

Intra si mami in camera speriata cu niște ochi mari :

-Ioi fetița mea, vai fetița mea . Cum era sa te pierd . Si cât de greu te-am crescut , numai eu știu . Sa nu mai pleci altu niciodată .

Defapt la asta ma așteptam , disperare si cam atat. Sora mea sare pe mine ca mai nu ma rupe in doua. Ma îmbrățișeaza si imi împușca si coloana.

- Va trebui sa ne mutam .

-Unde ? Spun eu familiara cu ideea de a pleca

- Ne întoarcem in România .

- In România ... In România, auzeam ca un ecou in mintea mea. Un ecou continuu care se prelungea cu fiecare secunda care trecea .

- O sa mergeți la școala , o sa muncim si o sa avem grija de voi , spune tati cu o calamitate in care se simțea putina îngrijorare.

Înainte sa fi venit aici tata era constructor . Am înțeles ca era foarte priceput in timpul acela . Apreciez mult pe tatăl meu pentru tot ce face pentru mine.

- Femea cu care ai venit , ne-a îndemnat sa plecam . Altfel va aduce tot tribul asupra noastră . Avem o săptămana sa ne mobilizam si sa o luam la drum .

-Dar avem cu ce sa plătim un mijloc de transport?

Tata zâmbește simpatic la întrebarea mea si spune ca deocamdată o sa mergem pe jos .

- O sa luam si pe Alexis cu noi? spune Andreea

- Si pe Quasimodo , nu? Si Amneris ?

Tati respira greoi si spune clipind rar si apăsat :

- Din păcate nu pot sa vina cu noi.

Ochii mi se umezesc si simt un strop rece pe gât . Cum sa ma despart de prietenii mei? Toata viața o sa ma gândesc la ei...de ce sa nu vina?

Andreea ia cuvântul înaintea mea plângând si sughitand :

-De ce tati? De ce nu putem ?

Tata pune ușor mâna pe umărul nostru si spune :

- E ilegal . Maimuțele vor creste si nu le vom mai putea hrăni , Sau ascunde de restul oamenilor .

Explicația nu fu suficientă si o durere adânca intra in sufletul meu. Au fost singurii mei prieteni . Singurii care ma ascultau cu adevărat , deși nu ma înțelegeau . Îmbrățisarea lui Quasimodo , moale si pufoasa imi încălzea inima de fiecare data. Totuși se pare ca va exista o o ultima asemenea îmbrățișare . Singura afecțiunea care imi plăcea manifestata. De acum înainte , inima mea va fi rece pentru totdeauna .

-3 August -

Nu am reusit sa scriu in timp ce am făcut pregătiri si pe drum spre România . Am fost foarte ocupați si am muncit mult pentru a transporta totul. Nici nu vreau sa imi amintesc ce lung a fost drumul . Am mers 12 zile pe jos . Ultima îmbrățișare a bunul meu prieten a fost un moment de care o sa imi aduc aminte toată viața . Cel mai emoționant moment din viața mea .. Imi năpădesc din nou lacrimile . Nu cred ca o sa imi fac prieteni niciodată .

Casa in care locuim e casa bunicilor mei. Aici am locuit si înainte sa plecam . Ei sunt foarte bucuroși sa ne vadă. Eu ii privesc totuși ca pe niște bătrânei trecuți prin viață grea . Imi e dor ce ce aveam ...deși nu aveam multe . Aici miroase ciudat . Imi plăcea mirosul din Africa de sud . Totuși nu e atat de cald, ceea ce e bine. Bunicu mi-a povestit ca iarna , cade pe pământ o floare de ghiață numita fulg de zăpada . De abia aștept sa văd cum arata .

Înainte sa încep școala , mama mea imi face dosar la un liceu , aici in apropiere . Știam romană si matematica pentru ca s-a ocupat de mine si era ca si cum as fi Făcut ore particulare . Merg in fiecare zi pe strada sa imi iau înghețată de la magazinul de la 5 minute depărtare . Văd mereu oameni noi, fețe drăguțe sau mai puțin Care se uita la mine si la pielea mea închisă la culoare . Nu cunosc pe nimeni . Nu vreau da cunosc pe nimeni . Nu voi avea niciodată prieteni . Doar Quasimodo a fost prietenul meu.

Îți dai seama ca eu încă nu am văzut marea? Marele meu tel pentru care am fost dispusă sa merg pana la capătul pamântului ? Nu ne era in drum spre casa. Bunicii mei , si acum si noi suntem in Maramureș , un judet plin de tradiții , obiceiuri , istorie si mândrie. Peisajele de aici sunt minunate deși nu se compara cu cele din vârful baubab-ului nostru . Mami mi-a spus ca nu o sa mergem la mare deocamdată si ca nu o sa ma lase sa mai plec vreodată fără sa ii spun unde . Mi-a cumpărat telefon si ma suna din ora in ora sa afla unde sunt si ce fac si dacă nu merg odată acasă . Tata lucrează din nou in construcții . Dar se trezește mai târziu , nu ca si in vremea in care mergea după vânat . Eu am început sa citesc ce imi cădea in mâna . Am găsit la bibliotecara municipală niște cărți foarte drăguțe pe care le pot împrumuta oricând . Asa am învățat multe lucruri . Totuși din ce citeam , niciodată nu înțelegeam un cuvânt , nu vedeam valoarea pe care o exprima. Ma tot întrebam , ce e iubirea , si de ce oamenii se iubesc unii pe alții . De ceea ce ma simțeam atașata era Quasimodo , care intra la alt tip de iubire .

Ceea ce e clar e faptul ca vreau da văd marea . Nu știu când si cum dar voi reuși . Poate ne vom intâlni cândva , pe malul marii , pe nisipul cald si ma vei recunoaște . Poate după ochii mei albaștrii , sau după Mișcările lente si fără nici un sens . Voi fi mereu acolo . Când voi prinde momentul nu voi mai pleca niciodată . Voi picta apusul si răsăritul . Apoi , Cu parul ciufulit , prins in coc voi sta întinsa pe un cearceaf , citind o carte de psihologie in speranța de a înțelege oamenii. Cu o cana de cappuccino in mâna , auzind fiecare val izbit de mal ca un sunet de fundal înviorător . Te rog sa nu eziti sa vii la mine. Sa imi povestești viața ta asa cum am făcut si eu. Pe curând !