Mi-am sprijinit cu un gest firesc , un reflex natural mâinile pe metalul dur ce se unduia întortocheat în figuri şi modele alambicate , haotic împrejmuind marginea podului . Am trecut apreciativ un deget de-a lungul barei decolorate şi cojite de luciul său caracteristic probabil chiar de unghiile mele . Am zâmbit fad şi un tremur scurt mă zbuciumă în acelaşi timp . Era frig şi întuneric beznă aici .
Hanoracul relativ subţire îmi adăpostea neputincios braţele , dar nu conta . Doar respiraţia lui constantă , o clipire de gene mă îngheţa instant , din miez spre exterior , încet , ştiam că aici îmi voi afla sfărşitul într-o zi . Va fi totuşi poate o zi mai caldă şi mă voi putea adăposti în păturile stratificate ale aerului de stânca îngheţată ce-mi va curma suflul . Nu îl cunoşteam , dar mai mult de jumătate din veacul meu se risipea aici , departe de lumină . Ironic , evident cealaltă jumătate era zi .
M-am mutat pe cealaltă parte a podului , lăsând în urmă aburii denşi şi ceţoşi ai respiraţiei mele repezite . Se întrezăreau lumini în depărtare , vag se vedea sclipirea lor minusculă ce disimulau stele . Dispăreau pe rând în neant şi adoptau trădătoare întunericul . El le numea metaforic „speraţele lui” , îi plăcea să le vadă în fiecare zi cum se sting . Îl motivau să nu se mai întoarcă , iar pe mine mă determinau ilogic să mă întorc continuu .
M-am zgribulit înfrigurată simţind perlele lui de gheaţă pironindu-se pe spatele meu încovoiat . Paşii săi îşi lăsau sunetele pe drumul pietruit ce traversa podul aducându-l progresiv mai aproape de mine . Acum respiram greoi .
Îmi imită la perfecţie poziţia aşezându-se milimetric lângă mine , nu mă atingea deloc . Nu era loc de saluturi , nici de prea multe cuvinte , ne rezumam doar la a ne defini originalitatea în a convieţui , două suflete ce-şi finisau raţiunea în compania alteia . Două antiteze ce împărţeau veşnic aceaşi piatră de susţinere , acelaşi moral întins în două extreme , eu şi el .
Stăteam nemişcaţi , eu tremurând ocazional , el privindu-şi împăcat speranţele dispărând . Dintr-o mişcare abruptă şi amplă îşi sfredeli privirea într-a mea , ochii săi de un negru mat infiltrându-se prin maroniul meu comun . Mâna pe jumătate în aer îmi înlemni instantaneu , cristale sticloase blocând-o din interior , înghiţind mişcarea în nemişcare . Se întoarse apoi cu privirea înainte şi am expirat zgomotos aerul pe care iraţional îl ţinusem în mine , învăluindu-l într-o ceaţă temporară .
- E frig , murmură pe un ton monoton în timp ce se încruntă uşor privind în continuare înainte , deşi puteam să jur că abia vedea unduirile apei conturându-se în eternul lui cadru întunecat .
- Da , e rece , am replicat repezită , uşor uimită de nontăcerea lui atât de timpurie . Cu tot cu firea lui fluidă şi alunecoasă , îmi lua ore întregi să scot ceva în afara silenţiosul lui aer enigmatic .
Cu o mişcare calculată , la o viteză constantă pentru a nu mă lua prin surprindere , se răsuci cu spatele spre bara de sprijin , lasându-şi leneş coatele să îl susţină . Inspiră apoi prelung închizând împăcat ochii .
I-am studiat distantă trăsăturile bine definite relaxându-se , iar cuta dintre sprâncele lui arcuite micşorându-se pe măsură ce ţintuia imensitatea cerului cu privirea . Nicio stea nu-i întâlnea ochii .
Mi-am trecut mâna peste materialul jachetei sale de pe umărul apropiat mie , bătându-l delicat .
- Era doar un fir de praf , m-am eschivat sinceră . Se pare că albul nu se mai potriveşte pe tine cu niciun chip , am oftat pe un ton amar retrăgându-mi mâna amorţită de frig .
Nu reacţionă , netrădând prin nici cel mai mic semn faptul că mă auzise . Nenorocitul .
Muşcându-mi nehotărâtă buza inferioară , îmi mutam privirea de la statura lui în noanţe de negru şi gri închis la neantul ce mi se desfăşura sub picioare . Apa se furişa zgomotos în drumul ei placat cu pietre , dar nici suprafaţa nici fundul ei nu-mi arătau vreun capat sau măcar un început . Mi-am trecut un picior peste balustradă fixându-l pe marginea îngustă de pe partea cealaltă , încleştându-mi strâns mâinile în jurul barei de metal .
- Dacă m-aş arunca , ai veni după mine ? am întrebat brusc cu respiraţia tăiată , privindu-i intens chipul .
Vocea lui fără inflexiuni mă bruscă caracteristic , odata cu pupilele lui adânci .
- N-ai să sari , remarcă în vânt revenind la poziţia iniţială .
- Şi de ce , mă rog ? l-am placat ironică , valuri de adrenalină spărgându-se de malul raţiunii mele .
- Îţi e frică , continuă parcă neîntrerupt clipind angelic şi rar .
- Şi ţi-e frig , iar în apă ar fi mult mai rău , zâmbi stângaci întorcându-şi complet capul spre mine .
Am rămas impasibilă la cuvintele lui , întărindu-mi excesiv strânsoarea mâinilor .
- Şi în plus , nu şti să înoţi , termină şoptit , primind ca reacţie nemişcarea mea totală .
Şocul se înfiripa rapid , mă ameţea încet şi îmi lua simţirea , după care mă lăsa indiferentă să trec rece peste impact . Am afişat o grimasă strâmbă şi mi-am trecut piciorul înapoi peste grilaj cu un oftat forţat .
- Îmi plac mai mult serile în care nu-mi vorbeşti , am concluzionat acră stând perfect dreaptă în dreapta lui .
Aprobă simplu din cap şi trecându-şi absent bretelele mânecilor printre degete , mă întrebă plictisit :
- Te sperii ?
- Mda , am murmurat distrasă privindu-l din cap până în picioare .
Îmbrăcămintea lui în aceaşi nuanţă cu peisajul în care-l vedeam tot timpul , părul şi ochii integraţi perfect în aceaşi piesă ... Era un negru constant în toate străfundurile , iar comportamentul lui sticlos şi adâncimea ochilor îmi aşezau la picioare un om imprevizibil , dar uniform în fiinţă . Singuratic , distras şi interesat doar de propriile-i gânduri ciudate , enigmatic şi fluid în mişcări , atent deşi aparent distras , întunecat şi receptiv în umbră . Da , tipul mă înfiora ; o privire şi eram un sloi de gheaţă ca şi el .
- De ce nu ieşi din întuneric ? De ce nu vi cu mine ? l-am chestionat doar pe jumătate coştientă, fiind încă în transa propriilor gânduri .
- Aici m-am născut ... , răspunse şovăitor umezindu-şi buzele .
Am tăcut , tresărind o clipă la vocea lui neimplicată . Am deschis gura , cu o replică filozofică pe buze , dar am închis-o încruntată la loc . Am stat aşa câteva minute , iar apoi i-am replicat şi eu şoptit :
- Oh , nu . Tu aici nu te-ai născut , ci doar te-ai ascuns . Vezi luminile alea care încă sclipesc ? Nu sunt speranţe , sunt fire tenebroase din trecut lăsate ca ancoră pentru suflet . Iar apa e vuietul minţii tale care caută să le păstreze intacte . Balustrada asta cojită e bariera luminii tale , e întunericul metamorfozat în oglindă ! Eşti întunericul care caută umbra luminii , un eu ce se sfărâmă , un necunoscut celebru .
Am tras aer adânc în piept , bulbucând ochii în faţa revelaţiei proaspăt rostite .
- Dacă m-aş arunca , ai veni după mine ? mă cită rece .
- Da , am răspuns sincer ştiind că nu se referea la sensul propriu , cum fu în cazul meu .
Dădu rigid din umeri şi mă împinse uşor , ghidându-ne hotărât spre lumină.
