Vampirul fermecător 2 ( Completă )

Capitolul 30

Sarah povestește;

Stau singură în camera mea și plâng frântă deja. Nu-mi vine a crede că asta e real, au trecut câteva luni și umflătura proeminentă de pe burta mea dovedește că Carol a avut dreptate. Îi port copilul lui Patrick, am ajuns să cred. Mă întreb acum ce mai face Nathalia, se zvonește că ea trăiește, mi-ar plăcea să o întâlnesc într-o zi.

Îmi mângâi pântecul și îmi cer iertare în minte bebelușului pentru această slăbiciune. Să avortez ar fi ultima soluție, multe mame își cresc pruncii de una singură, eu de ce nu aș putea? Vremea este ploioasă de ceva vreme și mă tot săturasem de ea, să vezi mereu picături de ploaie și pârâu de apă devenise chiar plictisitor. În aceste luni nu am ieșit deloc afară, îmi este interzis, e periculos și plus de asta frigul provoacă rău femeilor însărcinate. Fusese minciuna lui Lucian prin care își dorește să mă manipuleze și să mă țină pe loc fără să-l încurc.

S-a purtat foarte drăguț cu mine, îmi place când este aproape de mine, mă simt în siguranță și nu se întâmplă niciodată să uite să mă întrebe cum mă simt de fiecare dată când mă vede. Tatăl lui, Carol, e mai ciudat, am impresia că mă urmărește mereu, chiar și când intru la baie. Dacă l-aș vedea cumva că mă pândește când stau pe budă sau fac duș categoric o să-l dau în vileag fiului său. Mă gândesc la el și tocmai ce intră în cameră.

   — Bună! Îl salut zâmbind și înfulec încă o brioșă fără gust.

Îmi era poftă și condiția lui Lucian ca să-mi cumpere a fost să mănânc la un program stabilit de el și mă avertizase că nu voi avea voie ciocolată pentru binele copilului.

   — Cum te simți? Se apropie de mine cu un zâmbet ștreangar și exact când deschid gura gata să răspund, buchetul de flori îmi pune capac la gură.

   — Pentru cine sunt astea? Întreb fără să gândesc, buchetul este întins spre mine.

   — Pentru cea mai frumoasă graviduță! Răspunsul a sosit imediat.

Obrajii mi se roșesc și apuc buchetul în mână, privind încântată către trandafirii roșii ca focul, frumos înfloriți și împachetați în folie albă. Lucian îmi urmărește reacția cu atenție și își menține acel zâmbet seducător. Să fie Lucian tatăl acestui copil, ideea îmi surâde extraordinar de mult.

   — Nu trebuia să te deranjezi, ai cheltuit și bani. Miros trandafirii parfumați cu același aromă pe care el în haine.

   — Este un gest mărunt, iar tu te bucuri așa mult, graviduțele merită asemenea gesturi în fiecare zi. Încearcă să mă impresioneze, cred.

   — Este prima dată de îmi oferi flori. Îl atac fără să mă pot abține.

   — Toate au un început, de mâine chiar dacă nu o să fiu în conac mă voi asigura că vei primi în fiecare zi un buchet de flori. Îmi face o promisiune pe care nu o contest, ideea îmi surâde.

   — Mulțumesc mult! Ochii îmi lăcrimează, emoțiile mă copleșesc. Nu am primit flori de foarte mult timp, nu mi s-a mai spus o vorbă bună de mult timp, nu am simțit cum că cineva i-ar păsa de mine de mult timp.

   — Sarah! Îmi rostește Lucian numele cu o intonație de grijuliu. Nu vreau ca ochii aceștia efectiv magic de frumoși să mai fie triști.

Îi simt mâna deasupra mâinii mele. Îmi ridic privirea către a lui, îmi șterge lacrimile cu degetul mare și ochii ni se intersectează. Buzele lui se apropie periculos de ale mele și fiecare părticică din corp și minte își dorește acest moment.

Buzele noastre se unesc într-un sărut tandru și la atingerea lor se produce electricitate la figurat. Simt o vibrație în tot trupul, îmi așez o palmă pe obrazul lui și îl trag mai mult spre mine. Buzele lui îmi frământă buzele și mi le deschid, lăsându-i mai mult acces. Suntem întrerupți de ușa care se deschide și datorită aptitudinilor lui Lucian revenim la normal imediat cum individul iese la iveală.

   — Aici sunteți copii! Exclamă Carol cu un zâmbet de grandoare imprimat pe buze.

   — Chiar aici, teferi și nevătămați. Îi răspunde Lucian normal, doar eu sunt aia roșie și pierdută după momentul de mai devreme.

Carol își trage mâinile în față și își îndreptă spatele, după care își împletește degetele între ele.

   —Am vorbit cu Brian și ne-am decis să revizuim întregul sistem de protecție al conacului. Cred că ar trebui dublată siguranța. Îl privește doar pe fiul său.

   — Sunt total de acord! Își dă Lucian consimțământul și dă din cap în semn de acord.

Carol observă în sfârșit florile pe care le țin în brațe și le privește destul de insistent înainte să plece ușor crispat. Respir ușurată imediat cum a dispărut și mă întreb ce fusese cu acea reacție când văzuse florile.

   — Te las să te odihnești acum. Îmi zâmbește Lucian cu colțurile buzelor după care iese și el.

Eu și Lucian ne-am sărutat, oare i-am plăcut și pe vremea când Nathalia era în corpul meu? Nu-mi amintesc să se fi purtat atât de gentil cu mine.

Rebecca povestește;

Mă aflu pe cea mai frumoasă insulă din Mexic, soarele își scaldă razele în apa albastră și limpede, că poți vedea algele și scoicile din fundul apei. Întinsă pe un șezlong alb din plastic și cu paharul de limonadă umplut cu cuburile de gheață în mână, admir priveliștea și las cântecul păsărilor să-mi încânte auzul.

Lunile petrecute în hotelurile de 5 stele și tot feluri de localuri sofisticate mi-au prins bine, m-am încărcat cu voie bună și m-am răsfățat singură așa cum Samuel ar fi trebuit să o facă. Lui îi simt lipasa cel mai mult, mi-aș fi dorit să fie aici exact lângă mine și spunând glume care să mă facă să râd. În tot acest timp nu m-a căutat nimeni de parcă nici nu aș exista, alegerea lor. Sunt dezamăgită până și de Amalia care nu îndrăznise nici măcar să dea un beep.

Privesc către două fete tinere care se tot pisicesc în fața apei. Țipă speriate și râd în timp ce ating apa cu vârful degetelor de la picioare dorind să atragă atenția a 3 băieți frumoși care se bronzează pe o pătură de culoare albastră. Nu par interesați de ele și își continuă discuția nonșalanți. Zâmbesc amuzată când observ că una se bosumflase, iar prietena ei își mușcă buzele cu ciudă, roșie la față.

Îmi trag pălăria peste ochi și așez paharul pe nisip, vrând să dorm câteva ore. Mă încrunt când îmi aud telefonul sunând și mă întind către rucsac și îl scot.

   — Da! Răspund tare.

   — Rebecca, unde ești? Îi recunosc vocea lui Samuel și brusc o stare de nervi mă cuprinde.

   — Contează? Vrei să mai stabilești o întâlnire ca data trecută și să mă umilești cu trei cuvinte? Îmi descarc nervii fără milă. Nu, mulțumesc!

   — Nu, vreau să-mi cer iertare! Rostește cu un ton calm și dulce în același timp.

   — Trebuie să închid. Lacrimile dau buzna în ochii mei și îmi dreg vocea. Am să mă gândesc serios dacă îți voi accepta scuzele, m-ai rănit foarte tare.

Îl aud cum scoate un sunet din gât și păstrează tăcerea până închid telefonul și îl strâng la piept. Îmi șterg lacrimile gata să-mi alunece pe obraji. De ce te joci așa cu sentimentele mele, Samuel Domholt?

———

La media e Sarah.