Impactul Vol. I din seria "M-am Nenorocit" || PUBLICATĂ

VOLUMUL 2 - DESCĂTUȘAREA Capitolul 1

DACA NU AȚI CITIT PRIMUL VOLUM IN VERSIUNEA PUBLICATA, NU CITITI ACEST CAPITOL! CONTINE SPOILERE MAJORE! ‼️

DEVON BLACK
"Aperi un nume pe care nu dai doi bani"

Oricât m-aș fi străduit să mă ridic din mizerie și să încerc să îmi îndrept greșelile, sfârșeam prin a distruge totul. Din nou și din nou. Probabil a suta oară. Am intrat cu bocancii în viața lui Drake Ortega după mai bine de doi ani, sperând să alung întunericul pe care tot eu l-am adus și m-am trezit chemând demonii cu nonșalanță.

Mi-a cerut un singur lucru. Să am grijă de fratele lui, iar eu am dat-o în bară, iar asta i-a adus sfârșitul.

— Pe unde dracului ai umblat, Devon? Voiam doar să știu dacă ești bine.

Am pleoscăit din buze, nemulțumită, atunci când am pășit în casă și vocea tatei a tunat, asemeni unui părinte dedicat. M-am trântit pe canapea, lăsându-mi capul pe spate, în timp ce bătrânul Black a început să se învârtă dintr-un loc în altul, probabil în așteptarea unor explicații.

— Îmi plăcea mai mult când nu făceai pe adultul responsabil, i-am replicat pe un ton iritat.

S-a apropiat de mine, analizându-mă suspicios și mi-am reprimat impulsul de a-mi arunca ochii peste cap.

— Arăți groaznic. Iar ai necazuri? m-a întrebat, așezându-se cu fundul pe măsuța din fața mea, având în mâini o cârpă.

— Nu. Oamenii au necazuri din cauza mea, am murmurat.

Voiam să rămân singură, în aceeași măsură în care nu îmi doream. Dacă eram singură, gândurile care îmi făceau mintea vraiște se conturau. Iar dacă acele gânduri luau formă, știam cu certitudine că eram tot mai aproape de clacare.

— Presupun că e ceva stricat în sângele nostru, deci pot să înțeleg, a spus pe un ton melancolic și mi-am mijit ochii, derutată.

— Bătrâne, termină cu metaforele.

— Am fost mereu un nesăbuit nenorocit, riscam atât de mult, fără să îmi pese de consecințe. Doar că acele urmări nu s-au revărsat doar asupra mea, ci și asupra oamenilor pe care îi iubeam. A durat ceva până să înțeleg că unele rahaturi comise nu pot fi îndreptate.

Mi-am umezit buzele cu limba, simțind cum mi s-a așezat un nod în gât. Și-a cules pachetul de țigări, iar după ce și-a aprins o țigară, mi l-a aruncat și mie, iar eu am procedat la fel.

— Oamenii pe care îi iubeai te-au urât?

A tras un fum, apoi a clătinat dezaprobator din cap.

— Niciodată, însă au ieșit din viața mea pe rând și bine au făcut. Le-am distrus viața doar pentru că eram un nenorocit lipsit de scrupule.

— Nu te-ai învinovățit pentru asta? am întrebat, trăgând din țigară și el a oftat.

— Vinovăția o să rămână mereu acolo, a replicat, indicând cu indexul spre pieptul meu. Doar că la un moment, ajungi să înțelegi că nici ei nu au fost prea îngăduitori.

Am pufnit.

— Asta-i scuza ta, bătrâne?

— Nu i-am învinovățit niciodată că au plecat, dar i-am învinovățit pentru că niciunul nu a fost acolo să mă întrebe de ce am pierdut controlul.