Impactul Vol. I din seria "M-am Nenorocit" || PUBLICATĂ

VOLUMUL 4 - REVELAȚIA - Capitolul 2

                   Țin să menționez că este cel mai dur capitol din serie și poate conține anumiți factori declanșatori, deci nu-l citiți dacă vă cunoașteți sensibili la scene de răpire/ privare de libertate/umilire/degradare. 

Sănătatea voastră mentală este importantă. Eu sunt scriitoare, deci am dreptul să fiu cât de delulu doresc. Kisses! 

Devon Black

"Serviciile au fost livrate."

               Am văzut prea multe filme cu răpiri pentru sănătatea mea mentală, dar cu siguranță nu mi-am imaginat vreodată că urma să ajung în vreo situație similară. Răpirile nu erau doar punctul culminant dintr-un film amoros de rahat? Oamenii chiar le practicau în viața reală? Nu știam dacă oamenii, dar psihopatul de Killian Delgado o făcea.

              Eram închisă într-o nenorocită de pivniță legată cu lanțuri de un zid din cărămidă, iar acel nenorocit a venit doar să mă anunțe că urma să ne distrăm împreună, apoi m-a lăsat singură aici pentru următoarele ore, făcându-mă să îmi pierd mințile.

              Am început să îmi mișc brațele, izbind lanțurile de podea, pentru a mă face auzită. Voiam să îmi vărs furia pe el sau pe acoliții lui, decât să stau singură aici până mi-aș fi futut în ultimul hal sănătatea mentală.

            — Ostaticii n-au voie să se pișe? am urlat, iar sunetul mi-a zgâriat corzile vocale, ieșind răgușit, căci nu mai vorbisem de ceva timp.

              Am continuat să mă zbat, până am văzut firicele de sânge prelingându-se pe sub cătușele din fier care îmi strângeau încheieturile. Am mormăit o înjurătură și m-am rezemat
înapoi de zid, lăsându-mi capul pe spate.

             — Vino aici, nenorocitule! am urlat din nou, apoi o tuse violentă mi-a sfâșiat plămânii, probabil din cauza umidității îngrozitoare din locul ăsta infect.

               Sunetul unor pași a răsunat, apoi cel al unui zăvor tras și mi-am îngustat privirea când am văzut o siluetă coborând scările. Era Killian. S-a apropiat de mine cu o sticlă de apă în mâna dreaptă, și deși gâtul și buzele îmi erau uscate, primul gând care mi-a trecut prin minte a fost să i-o torn pe gât până urma să se înece, deși nu eram sigură că puteam să-l înec doar dintr-atât.

            — Jax avea dreptate. Ai o gură al dracului de murdară, nu-i așa? m-a întrebat, aruncându-mi un rânjet și am scrâșnit din dinți.

            — Am nevoie la baie.

           Și-a arcuit o sprânceană.

           — Jax mi-a sugerat să-ți aduc o găleată, ca să nu încerci ceva. Crezi că ar trebui să-l ascult?

            Mi-am trecut limba peste buza de sus și i-am aruncat un zâmbet.

           — Jax e același om care a fost prins cu metadonă în mașină pentru că nu a fost capabil să o ascundă. Chiar crezi că e omul potrivit pentru sugestii?

             Un surâs aspru i s-a rostogolit printre buze. Sunetul a reușit să îmi trimită un fior rece pe șira spinării.

           — Ești o adevărată figură, a conchis și stomacul mi s-a întors pe dos la vederea modului în care ochii i s-au plimbat pe corpul meu.