Pașii întunericului

Capitolul 1

   La doar trei zile după competiție, Annalisa stătea pe canapeaua din fața televizorului din apartamentul părinților lui Kristen.
   Încă nu se stabilise dacă ei urmau să fie cei care vor reprezenta școala la olimpiadă, însă Annalisa avea așteptări foarte mari.

   Fata își pierduse interesul pentru programul TV pe care îl urmărea în momentul în care își aminti de spectacol. A urât mereu nervozitatea generată de așteptarea unui rezultat, însă nu știa de ce acel concurs îi provoca o stare și mai mare de neliniște.

   — Te plictisesc,nu-i așa? auzi, dintr-odată, vocea lui Kristen ce o scoase din starea de visare.
   Doar atunci realiză că prietena ei schimbase canalul de știri cu unul de muzică și începu să îi povestească Annalisei despre noile hituri ale lunii.
   — Nu e chiar genul meu de discuție, îmi pare rău, răspunse ea cu voce joasă.

   Kristen oftă, schimbându-și poziția pe canapea pentru a o putea privi pe prietena ei.
   — Bine atunci, începu, spune-mi ce ai pe suflet.
   Afirmația ei o făcu pe Annalisa sa râdă, luând în brațe una dintre pernele decorative care, în casa lui Kristen, erau principalul element de decor.
   Cu toate acestea, fata accepta să îi mărturisească motivul distragerii ei, încercând însă să nu pară obsedată de victorie, așa cum o descrise în nenumărate rânduri Kristen. Annalisa prefera să se numească pe sine ca fiind ambițioasă.

   — Ești egoistă. spuse scurt Kristen după ce Annalisa își termină discursul.
   Fata pufni, intrigată de atitudinea nonșalantă a prietenei sale în momentul în care o numise egoistă.
   — Sunt egoistă pentru că vreau să câștig? întrebă ea, aruncând perna pe care o ținea în brațe pentru a o lovi pe Kristen, încercând să transforme totul într-o glumă.
   — Viața nu depinde numai de cine câștigă. o lămuri prietena ei, ignorând faptul că tocmai fusese lovită de o pernă decorativă.

   Annalisa nu mai scoase nici un cuvânt, îndreptându-și atenția spre televizor, deși nu o interesa absolut nimic din ce se petrecea acolo.
   Kristen avea probabil dreptate, dar, deși aceasta îi atrăgea atenția de foarte multe ori în legătură cu spiritul ei mult prea competitiv, Annalisa nu accepta niciodată păreri diferite pe acea tema. Nu era egoistă, nici obsedata de victorie. Era doar ambițioasă.

   — Uite, știu că e un subiect foarte sensibil pentru tine și îmi pare rău că te fac să te simți prost, dar nu o să îmi retrag cuvintele. spuse Kristen după ce decise că liniștea aceea dintre ele nu urma să aducă nimic bun.
   — Știu. răspunse șoptit Annalisa, abandonând atitudinea rece și încercând să dea uitării discuția lor.
   Cu toate că prietena ei de întoarse spre ea cu un zâmbet imens pe buze, probabil dorind să facă o glumă pe baza reacției ei, telefonul Annalisei începu să vibreze pe noptiera de lângă canapea.

   Fata îl ridică și răspunse după ce observă numele Dorettei apărând pe ecran.
   — Bună, Do! salută Annalisa lăsându-se pe spate pe canapea și făcându-i semn lui Kristen, anunțând-o că va dura doar un minut.
   — Spune-mi, te rog, că ești liberă după-amiază! auzi ea strigătul Dorettei.
   Fata aprobă după ce o privi puțin neîncrezătoare pe Kristen, prietena ei aprobând printr-o mișcare scurtă a capului ca și cum o asigura pe Annalisa că totul era în regulă.
   — Mikkael m-a invitat la recitalul de poezie din Old E și am nevoie să vi cu mine! continuă ea pe un ton ridicat, Annalisa reușind, însă, să observe nerăbdarea din vocea ei.
   — Nu știu ce să zic, Do... răspunse ea, trecându-și mâna prin păr, făcând-o pe Kristen atentă la conversația lor. Nu sunt un mare fan al poeziei, iar Old E nu e un loc în care mi-aș petrece după-amiaza.

   Într-adevăr, Annalisa evita de fiecare dată ieșirile cu prietenii în "Old E" mai ales în ultimul an, iar nelipsita prezență a lui Mikkael era unul dintre motivele pentru care prefera să stea deoparte, însă știa foarte bine că atunci când Dorette dorea ceva făcea orice e posibil pentru a-l obține.