Pașii întunericului

Prolog

   Tensiunea de dinaintea spectacolului se simțea în întreaga încăpere pe parcursul ultimei repetiții, stresând fiecare membru al distribuției.Annalisa își făcea încălzirea pentru a suta oară, deși știa că nu urma sa îi îmbunătățească prestația.
   Nu vorbeau unii cu alții, fiecare fiind concentrat pe ceea ce urma să facă știind că următoarele ore urmau să le decidă locul la olimpiadă. Cele doua fete ce urmau să joace rolul prietenelor protagonistei își examinau machiajul in oglinda, iar dansatoarea ce interpreta rolul negativ al spectacolului era concentrată pe marcarea pașilor coregrafiei într-un colț al încăperii.

   Nu era primul spectacol de o asemenea importanță la care participă, însă acesta urma să aibă o importanță sentimentală pentru ea, fiind primul spectacol la care contribuise că și compozitoare a poveștii. Annalisa își petrecuse ultimele luni analizând toate spectacolele Școlii de Dans și concepuse spectacolul cu ajutorul profesoarei sale, doamna Pedersen, o persoana foarte cumsecade și deschisa, lucru ce o determina pe Annalisa sa o admire enorm.

   Fata își pierdu concentrarea pentru o secundă, fiind pătrunsă de un fior scurt, însă destul pentru a o determina să cadă din poziția în care era, atrăgând atenția tuturor.
   — Ai emoții? întreba prietena ei Kristen, vocea ei puternica răsunând în întreaga încăpere.

   Fata se așeză pe podea pentru a-și aranja panglicile poantelor, faptul că fetele o priveau în continuare stânjenind-o.
   Văzu cum Kristen se apropie de ea, întinzându-i mana pentru a o ajuta sa se ridice.
   — Sunt bine. șopti Annalisa, acceptând însă ajutorul prietenei sale. Doar puțin stresată, atâta tot.

   O cunoștea pe Kristen încă de când erau la grădiniță. Cu toate că aveau foarte multe lucruri in comun, au ajuns cele mai bune prietene doar în primul an din generala.

   Timpul trecu destul de repede, momente in care Annalisa își aranja machiajul și își îmbracă costumul. În ultimele momente de dinaintea reprezentației, culisele erau umplute de vocile celorlalți dansatori, fiecare învârtindu-se în spațiul mic pentru a fi sigur că totul era perfect.
   Doamna Pedersen abia putea sa se facă auzită în întreaga agitație, însă, într-un final, când dinspre sală se auziră aplauzele puternice ale spectatorilor, vocile ce umpleau camera încetară.
   Cu toți știau că era momentul în care directorul școlii mulțumea pentru prezență tuturor părinților ce își susțineau copii.

   Înaintea echipei Annalisei era o alta, însă colegii fetei se înghesuiau in fața ecranului pe care se derula filmarea spectacolului de pe scena in direct.    Fata se mulțumea să stea pe un scaun, reluând in minte demersul întregului spectacol în care urma să fie protagonistă.
   — Ști...auzi ea vocea lui Kristen ce se așezase pe scaunul de lângă ea, îndepărtându-se cât de mult posibil de ecran. Daca o sa stai acolo și o să îți faci griji pentru ce va urma vei pierde distracția.spuse ea făcând-o pe Annalisa sa se uite în direcția colegilor ei ce începeau să ia în derâdere dansul concurenților lor.
   — Nu e genul meu de distracție. raspunse ea scuturându-și capul pentru a întări refuzul. Mă pricep sa îmi fac griji de una singura.continua zâmbind

   Kristen se ridică brusc de pe scaun și se îndreptă cu spatele spre grupul ce încă se amuza in fața ecranului.
   — Nu trebuie să fi așa antisocială mereu!strigă fata, atrăgând atenția câtorva dintre colegii lor.
Annalisa își privi încă câteva secunde prietena înainte de a se ridică de pe scaun, dându-și ochii peste cap, pentru a se alătura celorlalți.
   O enerva la nebunie că prietena ei să o facă antisocială, știind foarte bine că și ea se comporta la fel în anumite situații, însă de data aceea trebuia să îi dea dreptate. Știa că nu avea rost sa își facă griji pentru ce va urma, însă un sentiment de neliniște o rodea pe interior.
   Cu toate acestea, fugi și sări pe umerii unuia dintre colegii ei râzând pentru a putea privi spectacolul.