Pașii întunericului

Capitolul 5

   Toate persoanele din jurul ei tăceau cu toate că se aștepta să audă proteste interminabile din partea colegilor ei. Inclusiv doamna Pederesen își plecase capul, evitând privirile pe care Annalisa tot încerca să i le arunce. Renunțând, într-un final, se întoarse spre Kristen care privea un punct fix undeva prin curte, la fel de pierdută ca și ceilalți.
   După un minut bun de tăcere în care fiecare reflectase asupra veștii primite, doamna Pedersen își ridică încet privirea, uitându-se direct într-un anumit loc. Annalisa a fost prima care realizase locul spre care se uita profesoara ei și, deși acea privire nu durase mai mult de o secundă, fata realiză ce însemna.
   — Tot vreau să ajut. se trezi spunând, atrăgând atenția tuturor asupra ei. 
   Doamna Pedersen se întoarse brusc, surprinsă, privind-o pe Annalisa după care aruncându-le din nou o privire fugară lui Julian si Dorettei.
   — Cu toții cred că suntem de acord că Julian si Dorette sunt cei mai potriviți să ne reprezinte în continuare, însă o să aibă nevoie de tot ajutorul pe care îl pot primi și eu sunt dispusă să îl ofer pe al meu. 
   Își îndreptase postura în timp ce vorbise, simțindu-se mândră de ceea ce tocmai făcuse. În acel moment începuse gălăgia pe care ea o așteptase din prima, însă nu erau proteste. 
   — Asta înseamnă o echipă. spuse, într-un final, doamna Pederesen, zâmbind larg.

   După încă câteva minute bune în care au început să pună cap la cap câteva detalii legate de concurs, Annalisa si Kristen mergeau împreună spre stația de autobuz, lăsându-i pe Dorette și Julian să discute cu doamna Pedersen.
   — Ai gestionat destul de bine vestea. se auzi vocea lui Kristen după un moment destul de lung de tăcere.
   Annalisa își întoarse scurt capul spre ea după care își îndreptă privirea spre drum din nou. Știa că urma acel  discurs, pe care doar Kristen i-l putea oferi, în care îi atrăgea de foarte multe ori atenția la faptul că era prea competitivă.
— Dacă ai de gând să îmi ți morală și să îmi spui ce cred eu că vrei să îmi spui, eu nu te ascult. evidenție ea, făcând-o pe prietena ei să își dea ochii peste cap.

Kristen tăcu, lucru ce a făcut-o pe Annalisa să spere că vor putea să își termine drumul în liniște fără nici o ceartă. Cu toate acestea, fata de lângă ea oftă, scuturându-și capul și oprindu-se brusc în mijlocul trotuarului.
   —Doar nu o face în fața lui Do. șopti ea, privind-o rugătoare pe Annalisa care se oprise la rândul ei pentru a fi atentă la prietena ei. Te rog.

     O privi câteva secunde pe Kristen pentru a se asigura că nu va începe brusc să râdă și să facă o glumă proastă din toată situația. Cu toate acestea fața ei rămânea la fel de serioasă ca la început. În acel moment  pufăi și îi întoarse spatele fetei.

   — Incredibil! strigă ea intrigată știind că prietena sa o urmărea. Nici măcar nu știu cum te puteai gândi că aș fi în stare să îi stric bucuria prietenei mele! 
   Simțea că exagera puțin situația și realizase că tot ce dorea Kristen era să se asigure că Annalisa nu va porni vreo ceartă cu Dorette, mai ales în acel moment
    — Nu asta am vrut să spun... reuși săspună Kristen printre respirații continue determinate de efortul pe care trebuia să îl depună pentru aține pasul cu mersul nervos al Annalisei.
     Brusc, fata se opri determinând-o pe Kristen să se ciocneasă de spatele ei. După ce se redresaseră amândouă, Annalisa se întoarse spre prietena sa, privind-o în ochi.
    — Știi foarte bine că nu sunt singura persoană care trebuie să facă eforturi pentru a-i păstra fericirea Dorettei. 

   În secunda următoare ce scoase acele cuvinte regretă cumplit, deeși își păstra expresia la fel de dură ca și la început. Putea spera ca prietena ei să nu realizeze la ce făcea referire și să își redreseze greșala. Cu toate acestea știa foare bine că lucrurile nu se vor întâmpla după dorița ei. Kristen s-ar fi gândit la Mikkael chiar dacă Annalisa nu ar fi făcut referire la el, iar privirea pe care i-o arunca acum trăda faptul că a înțeles perfect ce voia prirtena ei să spună.
    După un scurt moment de liniște în care probabil Kristen căuta un răspuns, aceasta își ridică capul, lăsând-o pe Annalisa să observe o mică lacrimă în ochiul ei.
   — N-ai cum să le compari pe astea două. reuși ea să șoptească.
    Vedea durerea pe care cuvintele ei o provocaseră și brusc ochii ei se umpleau de lacrimi, nu de nervi sau supărare, ci de dezamăgire față de propria prsoană. În acel moment Annalisa abandonă toată mândria pe care o aduase până atunci și deschise gura, suspinând, pentru a încerca să concapă o scuză. Însă, Kristen zâmbi scurt și o prinse de mână, liniștind-o.