Love's Power

Capitolul 1

Buna, eu sunt Claudia, am 16 ani si asta e prima carte pe care o scriu. "The Power of Love" este o carte pe care o scriu din suflet si care se bazeaza pe sentimentele mele cele mai ascunse. Sunt superentuziasmata, sper sa va placa. Fara indoiala, ne vom intelege bine :-) Acum, sa incepem...

-Imi pare rau. Pentru tot ce ti-am facut. Imi dadeam seama ca te deranjau unele fapte ale mele, dar nu am stiut niciodata ca vei pati asta din cauza mea. Regret tot. Te rog sa ma ierti! spuse Robert.

-Nu-i nimic, nu-i vina ta. Doar eu sunt prea slaba si nu am putut sa imi controlez niciodata sentimentele, ii raspund eu pe un ton bland.

Poate va intrebati ce se intampla. De aceea, va voi spune povestea primei mele iubiri adevarate.

*Flashback*

Era o zi simpla de vineri. Era dupa ore, iar eu ma imbracam pentru antrenamentul de gimnastica. Fac gimnastica de 5 ani si particip la toate examenele si competitiile. Pana acum, examenele au fost destul de usoare iar comisia de examinare a fost destul de indulgenta, dar instructorul meu mi-a spus ca lucrurile se vor complica de acum. Plus ca exista o fata, Gina, de aceeasi varsta cu mine, care vrea mereu sa ma intreaca. Dar nu o las niciodata si asta e unul din scopurile mele in viata.

Mi-am pus tricoul albastru cu inimioare mov, o pereche de blugi albastri si conversii rosii. Era tinuta mea preferata, imi statea bine, imi scotea parul blond in evidenta si ma simteam confortabil.

Cand am ajuns acolo, am intrat impreuna cu colegele mele in vestiar si ne-am schimbat. Stateam pe hol, asteptand sa intram in sala de antrenament, cand, deodata, apare... EL... Probabil e unul nou in grupa de halterofili, pentru ca sta cu tot grupul ala de gorile supradimensionate, asteapta in fata salii de haltere si nu l-am mai vazut pana acum...

Dar el nu e ca maimutele alea paroase ce se hranesc cu steroizi... Era un baiat superdragut, inalt, cu parul negru si destul de lung, cu ochi albastri ca cerul, avea muschi, dar nu foarte mari, ceea ce e foarte ok, il chema Robert... WOW. Asta da dragoste la prima vedere!!! Dar degeaba; eu nu am prieten si nu am avut niciodata unul, ceea ce e destul de nasol. Si daca el e singur, atunci nici macar nu se uita la mine, pentru ca daca ceilalti nu au vazut nimic la persoana mea, de ce ar vedea el ceva?? Ma rog...

*

Dupa antrenament, fetele au inceput sa chicoteasca in vestiar si sa ofteze dupa Robert.

-OMG! Cat de dragut era tipul ala! striga disperata Andreea.

-Da, dar nici nu te-a bagat in seama! Pe mine m-a intrebat la cat se intra in sala! spune Delia.

-Da, sigur. Sa stiti ca e al meu si NUMAI al meu, pentru ca a tinut usa de la sala deschisa pentru mine, s-a laudat Gina, aruncandu-ne privirea aia superioara.

URASC cand face asta. Se uita cumva de sus la noi, cu un aer increzut si isi ingusteaza ochii care deja erau mici si negri ca smoala. Si isi flutura latele alea satene pe care as vrea de atatea ori sa i le smulg. Cel mai tare ma enerveaza ca e moarta dupa Robert si ca tot incearca sa scoata ca el o place. Intr-un fel, m-as bucura daca el ar avea prietena, pentru ca asta ar supara-o FOARTE tare pe Gina. Offf... Tot uit. Si EU il plac.

In fine, i-am dat ignore Ginei si m-am carat de acolo. Pe hol, ma intalnesc cu Robert.

-Hey! ii spun eu. Ce faci?

-Bine... Stai, cum te cheama?

-Coralia, spun eu razand. Tu esti Robert, nu-i asa?

-Dap, a spus el si si-a dat parul din ochi scuturandu-si capul.

-Esti nou, nu?

-Nu, sunt spalat cu Perwoll colour magic, spune el si rade.

Chicotesc si il intreb:

-Si iti place aici?

-Oh, da, imi place mult, iar tipii de aici sunt destul de ok.

Am ajuns in fata salii si el ma intreaba:

-Aaa, tu pe unde mergi?

-Pe acolo, ii raspund eu aratand drumul spre casa.

-Si eu tot pe acolo merg.

Asa ca am inceput sa mergem spre casa. Am vorbit mult, am spus glume si la un moment dat isi ingusteaza, siret, ochii si ma intreaba:

-Auzi, tu ai pe cineva... special? Un iubit, ceva?

-Nu. Nu am gasit inca pe nimeni care sa ma merite cu adevarat, spun eu serioasa si apoi rad in hohote. Tu?

-Da, am prietena.

Si in momentul ala am simtit o durere profunda in dreptul inimii. Ca si cum cineva m-ar fi injunghiat cu un cutit de bucatarie.

-Oh... Si cum o cheama? spun eu, straduindu-ma sa ascund durerea din inima mea.

-Emma, raspunse el oftand. Este foarte draguta si de treaba. Este chiar prietenoasa si e cea mai generoasa si buna la suflet persoana pe care o cunosc.

-Cum arata? intreb eu si zambesc.

-E inalta, foarte slaba, e roscata, are ochi verzi... E superba.

In momentul ala mi s-a facut greata. Era oribil. Nu mai puteam sa- mi stapanesc lacrimile, asa ca i-am spus grabita:

-Ah, Robert, s-a facut chiar tarziu si trebuie sa ajung acasa. Ne vedem saptamana viitoare! si am plecat.