Subsolul

Capitolul 6

Ma trezesc de dimineata. Furtuna se oprise si soarele ala nesuferit imi batea fix in fata.

El era inca acolo. Simteam cum ma mangaia usor pe cap.

-Neata!ii zic intrerupandu-l din ce facea.

-Um, neata! C-ce faci? Cum ai dormit?ma intreaba balbaindu-se.

-Detul de bine. Nu e prea comfortabil sa dormi intr-un pat de spital. Mai ales daca e un pat de o persoana si stati 2 in el.ii spun si ma intorc cu fata catre el.

-Dar ai dormit fara frica!spuse zambind si facandu-mi cu ochiul.

-Pot sa plec de aici?intreb ridicandua din pat.

-Nu inca! William trebuie sa vina sa iti mai faca un control.

-Dar a spu-

-Nici un dar. Acum trebuje sa plec pana nu ma vede aici.

-Neata, Faraysa!il aud pe William dupa ce deschise usa.

-Cacat!sopti Ethan inainte sa se grabeasca sa se bage sub pat.

Am chicotit usor, astfel incercand sa-i ascund lui William ca Ethan era acolo.

-Cum te simti?intreba el inainte sa se aseze pe patul meu.

-Foarte bine! Pot sa plec?

-Imediat. Trebuie doar sa vedem daca a trecut pericolul de tot si poti pleca.

A scos un fel de Colt de Vampir pe care l-a infipt in abdomen. Coltul s-a colorat in verde.

-Poti pleca!spuse el ridicandu-se. Si tu poti sa iesi de sub pat, Ethan!zambi aplecandu-se pentru a-l scoate de acolo.

-De unde ai sti-

-Mereu stiu.zambi iar si parasi camera.

-Schimba-te! imi spuse el si parasi camera.

Mi-am imbracat hainele spalate in ziua atacului si am mers in sala de mese. Grupul era deja acolo. I-am salutat si m-am asezat langa Ethan, in fata lui Eveline.

Aiden isi tinea privirea in jos, facandu-ma sa-i simt discomfortul.

-Aiden, daca esti asa pentru ieri...

-Ma duc sa ma antrenez, spuse mai mult pentru el rudicandu-se de la masa.

-Ce s-a intamplat ieri?ma intreaba Eveline confuza.

M-am uitat la Ethan, intrebandu-l din priviri daca ar trebui sa-i spun. La randul lui s-a uitat confuz la mine, urmand sa dea din umeri si pregatindu-se sa plece.

-Ma duc sa ma antrenez cu Aiden. Pa, fetelor!

-Iti spun imediat! ii soptesc lui Eveline, alergand dupa Ethan care era deja aproape de tocul usii.

-Ethan, stai! il strig eu din urma, oprindu-ma din alergat.

Ridica mainile arogant, asteptand sa-i spun care e motivul pentru care il oprisem.

-Ce ai? De ce te comporti asa?

-Nu am nimic. Sunt doar obosit.

-Ethan, esti nervos. Ce e cu tine?il intreb prinzandu-i mana.

O smuci pana si-o smulse din stramtura mea slaba ce nu-i cuprindea tot muschiul.

-Lasa-ma-n pace!

Tipa el si parasi incaperea. La curt timp dupa ce el a iesit am iesit si eu din cantina pentru a ma refugia in camera mea.

Am incuiat usa imediat cum am intrat si m-am aruncat in patul meu. Eveline batea disperata in usa. O auzeam cum ma ruga sa ii deschid usa, apoi s-a facut liniste.

-Eveline?

-Sparg usa!

-Ce? Nu!

Dar era prea tarziu. In usa mea era o gaura facuta de o runa. O gaura mare.

-Serios?!

-Daca nu voiai sa deszhizi...doar nu era sa astept acolo, nu?

-Nu am chef de glume, Ev...

-Ce s-a intamplat? Ce-i cu tine?

-Ethan...

-Care-i faza cu Ethan? Se intampla ceva?

Isi ridica o spranceana sugestiv. Astepta raspunsul meu, dar am lasat capul in jos. Uneori si tacerea e un raspuns.

-Oh, Doamne! Se intampla ceva intre voi!

-Pe naiba! Nu se intampla nimic.

-Atunci? De ce stai aici si plangi ca o proasta? Din cauza lui?

-Pentru ca nu mi se pare corect sa se comporte asa.

A urmat un moment de tacere din partea amandurora.

-Asa e Ethan de fel. E mai...exigent, mai protectiv. De asta e dur.

-Ai uitat sa spui ca e arogant.

-Nu e arogant.

-Poate cu tine nu. Doar esti verisoara lui.

-Intr-un fel.

-Adica.

-Hai sa-ti spun povestea de la capat. E complicata, dar o sa intelegi. Ethan a avut o sora. Care a murit. Era si ea Inger Demonic. Sora lui fusese abandonata la nastere pentru ca se spunea ca are sindromul Down si ca nu va trai prea mult, asa ca mama ei a decis sa o lase acolo si sa-i spuna lui Ethan ca a murit. Dupa cativa ani, ea a venit acasa. Si toti au avut un soc. Mama lui pentru ca fata inca traia, iar Ethan pentru ca o credea moarta.

-Si tu de ce esti 'oarecum' verisoara lui?

-Pentru ca nu suntem verisori de gradul 1. Adica. Mama lui e matusa mea de gradul al 2-lea. E foarte complicat.

-Si...sora lui? Unde e acum?

-A murit. De-adevarate-lea. De un demon foarte puternic. Cel care te-a atacat pe tine inainte sa te muti la institutul nostru. Semeni foarte mult cu ea. Ati fi putut fi gemene. Probabil de asta se comporta Ethan asa. Ii e dor de ea. Si, demonul...poate a crezut ca esti ea. Poate a crezut ca a supravietuit.

-Chiar semanam?

-Daca traia, puteati sa stati una in fata celeilalte si era ca si cum va uitati in oglinda.

Eram uimita. Poate Eveline avea dreptate. In legatura cu comportamentul lui Ethan fata de mine.

-Faraysa?

-Huh?

-Nu m-ai auzit?

-Nu, scuze! Nu eram atenta. Ce ai zis?

-Te-am intrebat ce s-a intamplat aseara cu Aiden?

-Demonul l-a posedat si m-a 'jignit' si aproape am inceput o lupta.

-Si de ce era asa greu sa-mi spui?

Am ridicat umerii.

-Am zis ca poate interpretezi gresit si...da.

-Te-ai linistit acum? In legatura cu tot?

-Aproape...

-Ce mai e? Da-i bătaie. Ce s-a mai întâmplat?

-Ethan...

-Nu am stabilit tot în legătură cu el?

-Daca o faceam, nu te mai intrebam.

-Ce e cu Ethan?

-El...are iubita?

-Da, e cu o fata-vârcolac. De ce?

-Pai...cand demonul l-a posedat pe Aiden, i-a spus ca totul este din vina iubitei lui. Ca din vina ei am fost descoperiti si invadati.

-Da, e...adevarat. Dar...sigur nu ai intrebat si din alt motiv?

-Bine...poate pentru ca il...plac putin.

-Pe cine placi? intreaba Ethan din tocul usii.