Greșeli Iremediabile

Epilog

Peste un an.

Perspectiva lui Harry

- Bună iubito! Zic, deși știu că nu voi primi un răspuns. Ți-am adus flori. Spun și mă așez lângă piatra funerară.

Așez delicat pe mormânt crenguțele de tei, știind că era mirosul ei preferat. Inclusiv pielea îi mirosea a primăvară și flori de tei.

- Îmi pare rău că nu am trecut mai mult și că te-am lăsat să aștepți, dar nu am putut. Inima mea nu acceptă realitatea. Mă scuz.

S-au schimbat multe, viața mea în principal. Știi că mereu spuneam că voi urma academia militară indiferent de situație? Întreb, dar știu că e în zadar.

Lucrurile s-au schimbat de când... de când te-ai stins. Am stat acasă un an, nu am fost în stare să aplic pentru facultate, dar nu am pierdut timpul degeaba, iubito. Am învățat și mi-am jurat mie însumi că am să intru la medicină.

Așa că uite-mă, student în primul an la facultatea pe care nu credeam că o voi urma vreodată. Dar când te-am văzut acolo, fără viață, am crezut că mai pot face ceva să te salvez chiar dacă în sinea mea eram mort la fel ca tine.

Am vrut să trăiesc prin tine, iar salvatul oamenilor din pragul morții e singura soluție prin care pot trece mai departe și în același timp să te păstrez vie.

Cu o ultimă privire spre iubita mea, mă ridic și o las să își facă somnul cel de veci pe care știu că îl merită.