Partea III: Iertare

127 18 30
                                    

                               ~*~

Perspectiva lui Helen

- O pierdem! Mai multe voci alarmate se aud în jurul meu, la fel ca și zgomotele făcute de diferite aparate.

- Domnișoară Sewell, mă auziți? Vreau să răspund că da, să le spun că încă sunt aici, dar nu pot. Cuvintele mele par a fi șterse din minte, iar simțurile înghețate.

Flashback

- Harry, șoptesc prin întuneric, încercând să îi simt trupul lângă al meu.

- Aici, răspunde la fel de încet și îmi prinde mâna.

- A trecut ceva timp de când nu am mai făcut asta. Râd și simt fericirea curgându-mi prin vene.

- Tu tot nu te lași până nu vei fi prinsă, râde de mine și îmi sărută ușor buzele.

- Dacă voi fi prinsă, o să te trag după mine. Îl iau peste picior și deși nu îi văd în totalitate fața, pot simți zâmbetul ce i s-a instalat pe chip.

- La fel de șireată, ca de obicei. Pufnește și știu sigur că își dă ochii peste cap.

- Lăsând gluma la o parte, ce se poate întâmpla dacă suntem prinși? Îl întreb.

- Dacă suntem norocoși putem scăpa doar cu un avertisment sau putem lua pedeapsă. Ori să curățăm toaletele ori mai multă muncă decât cea pe care o avem deja și în cel mai rău caz, scăderea notei la purtare pentru încălcarea regulamentului.

Nu m-am gândit niciodată că se poate ajunge atât de departe. Eu și Harry nu facem nimic rău, doar petrecem puțin timp singuri după ora stingerii. Evident el ar putea să aibă probleme mai mari dacă am fi prinși pentru că se află în salonul fetelor, dar atât timp cât stăm ascunși în conul nostru de umbră, o să mă relaxez.

- Mă bucur că ai acceptat, îmi spune Harry, buzele sale atingându-mi pielea gâtului și depunând săruturi suave, dar pline de pasiune.

Pielea mea pare că ia foc în urma atingerilor lui și fără prea multă conștiință, las un geamăt înfundat să îmi părăsească gura. Buzele sale se află acum pe maxilarul meu, mângâindu-l cu săruturi umede până când ajunge la gura mea. Contactul pe care îl creează gurile noastre e sfâșietor, stârnindu-mi toți hormonii care până acum au fost adormiți. Mâna i se mută pe coapsa mea acoperită de materialul pantalonilor și o strânge ferm, iar eu cred că dacă îi simțeam pielea peste a mea aș fi luat foc. Limba lui Harry o invadează pe a mea, transformând sărutul într-unul erotic care mă umple de plăcere. Excitarea ce o simt între picioare e picătura ce umple paharul, mii de ipostaze perverse cu mine și cu Harry apărându-mi în minte.

Atunci când îmi eliberează gura, respirațiile sacadate ale amândurora sunt tot ce se aude în liniștea nopții.

- Te vreau trup și suflet. Afirmația serioasă din glasul lui Harry mă pune pe jar și știu că îl vreau la fel de mult în toate sensurile pe care le poate percepe o ființă. Nu îmi pasă că formăm un cuplu doar de 2 săptămâni, nu îmi pasă că ultimii 4 ani din viață i-am petrecut într-o confruntare continuă cu el. Toate astea dispar din mintea mea când știu că e prima persoană care mi-a intrat în viață și prima persoană pe care am iubit-o. Îl cunosc de o viață și deși am fost martoră la propriile lui greșeli, speranța mea nu a fost zadarnică. L-am iertat pentru că toți merităm iertare, o a doua șansă.

                                ~**~

- Ești emoționată? Mă întreabă Anna și mi se alătură în mulțime.

Greșeli IremediabileUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum