Calauzita de propriul destin

Capitolul 12

Totul era prevazut. Seful mamei mele ne-a oferit o casa, si una destul de mare. Mereu mi-am dorit o casa spatioasa in care poti face tot ce-ti trece prin cap.
Dar parca nu era o simpla casa, ba chiar parea o vila. Avea o gradina mare in spate, cu flori, copaci, era o lume *roz*.
Ziua urmatoare stiam ca voi merge sa vad liceul unde voi studia. Stiam ca o sa imi fie greu, daca ar fi ceva ce urasc cu adevarat acel lucru ar fi limba engleza.

In prima noapte nu am putut dormi linistita cam deloc, ma foiam, ochii mei nu se puteau inchide, dar era si normal... O noua casa, noi oameni, alta viata!
Cu greu am mai reusit din cand in cand sa inchid un ochi. Dimineata mama ma duce la liceu. Mi se parea unul mare, adica in comparatie cu cate am vazut eu.
Intrata in liceu fug spre sala de clasa unde sunt prezentata colegilor mei (colegii mei noi).
Incercam sa ma fac placuta usor in grupul lor, ceea ce am si reusit sa fac. Erau niste oameni buni, cu respect de sine.
Facandu-mi prieteni noi, aflasem si lucruri noi. Din cate am auzit si inteles de la cei de aici, orasul asta nu este chiar atat de roz si ferit de pericole cum credeam eu... iar parintii mei mi-au ascuns asta, probabil ca sa nu ma speri.
Dar povestea pe care am auzit.o e infioratoare dar si trista:
"Il chema Mike, avea doar 15 ani, un baiat chipes, sportiv, insa comportamentul era singurul lui defect, iar acest comportament ii facea multi dusmani."
Cel putin asta am auzit de la colega mea Hanna care chiar il cunostea pe Mike, si ma putea asigura ca unul dintre dusmanii lui ii putea faca una ca asta.