Singură printre străini

IX. Intrusa

Închid ușa în urma mea și mă opresc în loc. Fetele erau împrăștiate prin cameră. Unele discutau, altele se prosteau, își făceau părul... Toate erau diferite și oarecum păreau drăguțe. Când am intrat eu, s-au oprit din activitățile lor pentru a mă privi. În cameră erau 10 paturi. Cinci pe o parte și 5 pe cealaltă. Mai era o ușă pe partea dreaptă, baia. Detectez un pat aranjat pe partea stângă cu așternuturile neatinse. Ăsta trebuie să fie al meu! Dar... se află tocmai în capăt lângă fereastră. Asta înseamnă că... trebuie să traversez cameră și toate se uită la mine... Pornesc și mă uit cu coada ochiului în stânga și dreapta. Cum bănuiam! Se uită la mine. Inima îmi bate tare... mâinile îmi tremură... Ajung în sfârșit lângă pat și îmi pun lucrurile pe el. (￣ω￣;)

O fată cu păr roșcat vine la mine:

Roșcata: Bună! Eu sunt Erika. (͡° ͜ʖ ͡°)
Mai: Bună, Erika. （＾_＾）
Erika: Se pare că ți-a căzut ceva.
(͡° ͜ʖ ͡°) (ridicându-și degetul pe care atârnă medalionul meu)

Duc instinctiv mâna la piept și îi simt lipsa: O NU! ಠ_ಠ

Mai: P... poți să mi-l dai înapoi, t... te rog? (^_^;)
Erika: Desigur! Dar mai întâi vreau să văd ce e în el. (^_-)
Mai: NU! TE ROG! (ﾉ*ﾟｰﾟ)ﾉ (sar să i-l smucesc din mână, dar se întoarce cu spatele la mine) E foarte fragil... ಠ_ಠ
Erika: Hmm... femeia e mai drăguțică, dar bărbatul ăsta arată nasol. （＾〇＾）
Mai: Oprește-te... (^⌣̀_⌣́)
Erika: Poate dacă i-am desena o mustață... ce zici ? (͡° ͜ʖ ͡°) (rânjind)
Mai: AM SPUS SĂ MI-L DAI ÎNAPOI! ᕙ(⇀‸↼‶)ᕗ

Mâna mea incontrolabil se încoardă, pumnul meu se strânge și cât ai clipi îi pocesc fața tâmpitei care cade în fund și scăpa medalionul. Îl ridic și mi-l pun la gât în timp ce fetele se agită și o întreabă dacă e bine.

*un gardian intră*

Gardianul: Ce se petrece aici?! Ce e cu zarva asta?! ┏(｀ー')┛
Erika: Am încercat să îi urez "bun venit" fetei cele noi, dar m-a lovit așa de nicăieri! o(╥﹏╥)o
Gardianul: Nu pot să cred că faci probleme din prima zi. ಠ_ಠ Îmi pare rău, dar indisciplinalitatea se plătește. Vin-o!

Îl urmez și le arunc o privire rece celorlalte fete care parcă n-au văzut nimic. ('･_･')

Fetele în cameră: O va duce la stâlp! Să mergem la fereastră să vedem! ヽ(°◇° )ノ

Mă duce în curtea interioară care era înconjurată de camerele fetelor, ale băieților, sala de mese... totul era așezat astfel încât curtea interioară, spațiul de antrenament, să fie foarte ușor observabil. Undeva în mijloc era un stâlp de lemn. Gardianul mă pune în genunchi cu spatele la el și îmi leagă încheieturile astfel încât să nu mai pot pleca de acolo. Am observat că deja mulți sau adunat la geamuri să vadă cine e legat de stâlp.

Gardianul: Vei sta aici 3 ore.
┏(｀ー')┛
Mai: Și cina... ? ('･_･')
Gardianul: Se pare că nu vei ajunge la ea. ╮(╯▽╰)╭ (pleacă înăuntru)

Nici nu îmi e foame... （￣へ￣）
*stomacul meu face gălăgie*
(￣^￣)
Meah... o s-o folosesc pe Erika pe post de mop! ಠ_ಠ
Deobicei, în vremea asta, obișnuiam să mă uit la un anime. Le ador!
(ノ^o^)ノ Sau să citesc o carte... și pe alea le ador! SAU SĂ MĂNÂNC! Ador și mâncarea... hi hi :>

După un timp, se apropie Prințul:

Prințul (din mers): Măi, măi, măi... Ce avem noi aici? (͡° ͜ʖ ͡°)
Mai: . . . (҂⌣̀_⌣́)
P: Nu credeam că ai să ajungi la stâlp chiar din prima zi. (͡° ͜ʖ ͡°) (aplecându-se la mine cu un zâmbet arogant)

Îmi strâng pumnii și îmi mut privirea-n pământ... puștiul ăsta mă scoate din sărite! (҂⌣̀_⌣́)

P: Mă ignori cumva? Ști că... aș putea să pun să îți fie tăiat capul pentru asta. （＾＿－）
Mai: Am să... (҂⌣̀_⌣́) (mă smucesc în față atât cât îmi permite funia și ajung chiar față-n față cu Prințul care mai să nu cadă în fund)... Nu am chef de glumele tale! M-AM SĂTURAT DE AROGANȚA VOASTRĂ! DE REGULILE ASTEA STUPIDE CARE ÎI AVANTAJEAZĂ DOAR PE CEI "IMPORTANȚI". ȘTI CE?! CU TOȚII SUNTEM EGALI ÎN VIAȚA ASTA! AR TREBUI SĂ VĂ FIE RUȘINE PENTRU FELUL ÎN CARE ÎI TRATAȚI PE CEILALȚI! ┏(｀ー')┛

În secunda următoare Prințul îmi pune mâna pe cap și mi-l lipește de stâlp:

Mai: Și acum ce? (Prințul mă privește șocat (*ﾟｰﾟ*) ) Ai să demonstrezi cât de puternic ești pe lângă o fată legată de un stâlp? Patetic!

După ce realizează ce a făcut își ia mâna încet de pe capul meu, se ridică și pleacă. După câțiva pași se oprește și îmi aruncă o privire peste umăr întrebându-mă: "Ce e în neregulă cu tine?" （￣～￣;）
După care își continuă drumul.

Ce e în neregulă cu mine? Nu știu... chiar nu știu...

Cele 3 ore trec destul de repede. Aveam destule lucruri la care să mă gândesc pentru a face timpul să treacă. După ce sunt eliberată mă îndrept către cameră, dar cineva mă apucă de încheietură și mă trage într-un colț îngust:

Mai: Aaaaaaaaaa! (●__●)
Kyoichi: Shhhht! (îmi acoperă gura cu o mână) ಠ_ಠ
M (dându-i mâna la o parte): Kyoichiiii tu erai?! （￣へ￣）
K: Deschide gura. (~‾▿‾)~
M: Ăăă... Poftim...? ( *ﾟｰﾟ)

Cât ai clipi îmi îndeasă o onigiri (găluște japoneze din orez) în gură.

Kyoichi: E puțin cam tocită... dar e bună. (^_^;)

Mi-a adus ceva de mâncare ಥ⌣ಥ ... Nu avea cum să nu afle ce-am făcut... cu siguranță știe toată brigada. E... drăguț că sa gândit la mine totuși.
（＾ω＾）

Mai (după ce înfulec): Nu vreau să știu unde ai băgat-o. （￣～￣;）
Kyoichi: Recunoaște că ți-a fost foame!! (~‾▿‾)~
Mai: Da! Bine! Mi-a fost foame.
(￣^￣)

După o scurtă pauză:

K: Mai... ce s-a întâmplat?
('･_･')
M (cu privirea-n pământ): Mi-a luat medalionul (҂⌣̀_⌣́) ...(luându-l în mână) E... e tot ce mai am... (strângându-l la piept) Înțelegi...? E... tot...ce... mai... am...

Două mâini mă cuprind și mă trag către un corp cald.

Mai: Kyoi... (」ﾟﾛﾟ)｣

...chi... (^～^)

(prinzându-l și eu ușor cu degetele de cămașă)
Kyoichi: Trebuie să mergi la culcare (îmi spune încet cu o voce liniștitoare). （＾_＾） Și fără bătăi de data asta (zâmbind).

Zâmbesc și eu la amintirea pumnului pe care i l-am dăruit roșcatei.
Ｏ(≧∇≦)Ｏ
Kyoichi îmi dă drumul și se îndreaptă spre camera sa. La fel fac și eu.