Zilele trec greu, iar nopțiile și mai greu. Nu mi-am făcut prieteni, însă mi-am făcut dușmani. Mâine are loc un traseu important, ne testează abilitățile și decid dacă trecem mai departe sau nu. Nu știu ce se va întâmpla dacă nu reușim... nimic bun în orice caz...
A doua zi de dimineață, paznicul care ne pândește să nu facem plimbări nocturne, ne dă trezirea la ora 7:00. Avem 10 minute ca să fim îmbrăcate, paturile aranjate. Toate regulile astea mă fac să-mi urăsc viața, dar nu vreau să le dau satisfacția de a mă vedea renunțând. Vreau să le demonstrez că nu sunt cu nimic mai speciali decât noi, oamenii de pe Terra.
Tinerii recruți se adună pe terenul de antrenament, sunt supravegheați de către Prinț și gardieni avansați în grad. Sunt aliniați, stau drepți și tăcuți. În apropierea acestora se poate vedea un traseu cu obstacole asemănător celor de armată de pe Pământ, trebuie să urce, să coboare, să se târască și multe altele.
Prințul (adresându-se noilor recruți): Mă bucur să văd că încă sunteți aici, într-un număr atât de mare! Este un privilegiu pentru mine că pot să fiu prezent la prima voastră încercare, care ar putea să fie și ultima! Cei care nu reușesc să termine acest traseu... simplu, vor fi dați afară din Academia Gardienilor Regali, și nu se vor mai întoarce niciodată! Cu o singură excepție, intrusa de pe Terra (arătând către Mai) asta e singura ta șansa, să supraviețuiești, nu o da în bară!
Mai (în gând): Super, mulțumesc de încurajare!
Prințul: Și ca să facem lucrurile mai interesante, cei care vor termina ultimii nu vor primi mâncare astăzi!*șușote* Cum?! Poftim?! Nu poate face asta...
Prințul: Să vedem cine rămâne și cine pleacă, începem!
Kyoichi o privește pe Mai cu emoții de pe margine, nu o scăpa din ochi nicio secundă. Între timp Prințul se amuza pe seama celor care dădeau greș și mânca struguri confortabil în scaunul său regal.
Într-un final este strigat numele ei:
* Urmează Mai Noriyuki! *
Mai trage aer în piept și se îndreaptă către start. Toți ochii erau ațintiți asupra ei.
CITEȘTI
Singură printre străini
Novela JuvenilMai Noriyuki, o elevă de 16 ani din Kanazawa, Japonia, se afla în locul nepotrivit la momentul nepotrivit și a fost trasă într-o lume ascunsă care nu are nicio legătură cu realitatea noastră. Aici trebuie să se adapteze noilor condiții și să facă fa...