Uită-mă

Capitolul 4 - Realitate

  M-am dat jos din pat încă amorţită după coșmarul ce-l avusesem. Se făcea că Andrei se căsătorise cu Denisa iar eu eram singura de acolo ce încerca să se opună. Revenind la realitate, o parte din mine încă tânjea după iubirea ce o avusesem cu el, iar cealaltă parte spera să îl uite cât mai repede.
  Am căutat ceva de mâncare având în vedere că nu-mi luasem mai nimic la mine şi mi-am făcut o cafea mai proastă și mai slabă decât Denisa la propriu.
  Trebuia să îmi găsesc un loc de muncă și un loc unde să locuiesc.
 
                                                                                              ***

Străzile aspre ale oraşului erau pline de oameni grăbiți, cerșetori și pițipoance care îşi câştigă existenţa ca şi dame de companie. Nu înţelesesem niciodată de ce ai alege să fii un focar de boli în loc să munceşti civilizat şi să nu ai probleme. Dar banii schimbă oamenii.
  Am mers prima dată pe un bulevard să-mi caut un loc de muncă. Puteam lucra ca și chelneriță sau cameristă sau femeie de serviciu. Voiam sã urmez o facultate, dar destinul părea să-mi pună bolovani în drum.
  Am intrat într-un restaurant sau bar, aici nu prea îţi dădeai seama care cum e. M-am aşezat pe un scaun la bar și aveam în plan să-mi iau o cafea.

  - Singură? Întreabă chelnerul ştergând două pahare.

- Da, spun morocănoasă.

- Cineva a avut o noapte grea, spune zâmbind, băiatul.

- Oarecum. Îmi dai te rog o cafea? Întreb deviind de la subiect.

- Desigur, spune şi-mi întinde o cană de cafea cu două pliculeţe de zahăr lângă ea.

- Mulţumesc, spun şi-mi arunc ochii pe afişul cu "caut chelner". Decid să întreb.

- Căutați chelner ?

- Doar dacă tu cauţi un loc de muncă, râde.

- Întâi îmi trebuie un loc unde să stau, spun sec.

- Nu eşti din oraș?

- Nu, mă răstesc fără să vreau.

- Nu o să întreb, spune.

- Alex, încântat, spune întinzând mâna spre mine.

- Anastasia, spun dând mâna cu el.

  Mai vorbim despre psihologie, despre cv-ul pe care trebuia să i-l duc și despre faptul că are un prieten care închiriază un apartament. Mi-am terminat cafeaua şi am făcut schimb de numere. Urma să mă întorc la hotel pentru a îmi face cv-ul dar înainte de asta trebuia să dau pe la magazin. 

  Cafea, bifat. Dulciuri, bifat. Apă, bifat. 

  E ciudat acel sentiment când ajungi acasă şi intri pe uşă dar nu e nimeni să te întâmpine sau să te întrebe dacă ai ajuns. Mi-am deschis laptopul să-mi fac un CV. Simplu și ușor.

  Am decis să ies pe balcon să fumez dar am sfârșit prin a coborî în fața hotelului unde găsesc un cățel. Era murdar și înfrigurat, probabil. L-am mângâiat și l-am dus în brațe în camera mea de hotel unde i-am făcut baie și am avut grijă de el. Iubeam animalele.

                                                                                        ***

  Eram la ușa pub-ului unde viața mea putea lua o întorsătură frumoasă și puteam uita de cine sunt cu adevărat sau viața mea putea fi descoperită și toată durerea va reveni. Mi-a fost greu să trec peste, sau poate că încă nu trecusem, era doar o stare temporară, iar mintea se certa cu inima mereu.

   Mi-am  făcut curaj și am intrat, ce o fi, o fi. Aveam tupeu să încep o nouă viață deși amintirile nu îmi dădeau pace. 

 - Hei, ai venit, așa de repede? întreabă Alex mirat

- Da, sunt aici, spun întinzându-i CD-ul cu CV-ul meu. 

- Poți aștepta 10 minute până îl văd?

- Desigur, spun.

  În nici 5 minute se întoarce și-mi întinde câteva hârtii să le semnez. Vorbim despre experiență și dacă am mai lucrat în acest domeniu. Am încercat pe cât posibil să-l îndepărtez de subiectul ce mă rodea pe dinăuntru, anume viața mea de până acum. 

- Hei, am vorbit cu acel prieten despre apartament, spune amintindu-și.

- Bun, mă bucur eu. 

  Discutăm despre mutare, propunem să ne vedem după tura a doua și să mergem să vedem apartamentul.

  Alex era un băiat înalt și șaten, te puteai pierde în ochii săi evadând din lumea reală și intrând în basm, nu știu de ce dar era special. Era calm și deschis, glumea și te făcea să uiți chiar și pentru minute bune despre războiul ce se dădea în suflet. Și totuși, gândul îmi mai fugea la Andrei și Denisa.

- Ești bine? mă întreabă el văzând că mă exteriorizez și intru în gânduri

- Da, scuze, mă trezesc la realitate.

- Vrei să mă ajuți puțin? Îmi face semn către paharele din chiuvetă.

  Mă ridic de pe scaun și mă întrept spre chiuvetă să spăl acele pahare. Spre surpinderea mea, erau ceva multe decât păreau.
  Am atins sticla rece, am luat un burete și am început să şterg uşor murdăria din acele pahare, probabil sorbite de oameni triști, alcoolici sau dame de companie.

- Au! țip eu tăindu-mă la ultimul pahar care era deja spart.

- Ce s-a întâmplat? Mă întreabă Alex văzându-mi degetul.

  N-am răspuns, în următoarele secunde vedeam un Alex sensibil ce-mi bandaja degetul cu mare grijă, de parcă aș fi avut o rană mare. Era doar o tăietură din care se prelingea un lichid roșu, măcar rana asta era la suprafață, se vedea și avea cine să o panseze. Dar rănile din interior cine mi le pansa? Nu erau la vedere și nici pansamente nu cred că se găseau pentru așa ceva. 

                          ***

  Am terminat tura și am mers să vedem apartamentul, era foarte aproape de locul de muncă, la aproape două străzi.
  Alex a avut un șoc când a aflat că conduceam, era amuzant de speriat când am apăsat pe accelerație și am pus frână bruscă. Nu știu ce se întâmpla cu mine, ori era adrenalina ori începeam să mă vindec. Poate așa începeam să uit și să fiu fericită.

  Am bătut la ușa masivă de lemn și am fost întâmpinați de un băiat blond. 

- Tu trebuie să fii Anastasia, nu? întreabă luându-mă în brațe

- Ăhm, da, spun râzând și eliberându-mă din strânsoarea brațelor sale. Fusese o îmbrățișare sinceră, de parcă ar fi simțit nevoia de asta și tânjise după ea mult timp. 

- El e Mitch și îi plac îmbrățisările, râde Alex cu noi la unison. 

  Am luat apartamentul, am stabilit chiria, m-am mutat. Totul părea așa de ușor aici, fie că erau persoanele potrivite de care aveam nevoie în viața mea, fie că Dumnezeu avea grijă de mine. 

- Ce cuțu blând ai, zice Mitch.

- Îi plac oamenii blânzi, spun.

- Păi eu mă voi retrage, ai numărul meu dacă întâmpini vreo problemă.

- Desigur, mulțumesc, spun luându-mi la revedere de la el.

   Mi-am despachetat hainele și ce mai aveam prin geamantan și m-am pus să dorm. Mâine aveam oficial prima zi de lucru. Într-un târziu îmi revenise speranţa în suflet.