Weillsviel

Capitolul 4

Dintr-o data a inceput sa se auda o melodie. Era telefonul meu. M-am ridicat din pat si am vazut ca cea care ma suna era Abby. Avea o voce foarte ragusita, de parca ar fi plans intreaga noapte. A vrut sa ma anunte ca nu se simtea in stare sa vina la scoala, asa ca va ramane acasa si ca asta ar trebui sa fac si eu. Nu a spus niciunul dintre noi nimic despre ce s-a intamplat seara trecuta de parca totul era perfect normal, de parca era o prima zi de scoala obisnuita. Cat mi-as fi dorit sa fie asa, sa fim cu totii suparati doar pentru faptul ca ne vom intoarce la scoala, la temele pe care nimeni nu reusea sa le faca, la orele de matematica care par sa nu se mai termine... Dar nu era doar atat, ne intorceam in locul in care, cu doar o seara in urma, un copil de 17 ani a murit.
Cand am coborat din camera mea am observat ca tata deja plecase. Probabil avea o gramada de treaba la sectie dupa seara trecuta. Am luat micul dejun si apoi am plecat spre scoala. Strazile erau pustii, niciun copil cu ghiozdanul in spate, niciun vecin care isi ducea cainele la plimbare, nimeni care sa verifice cutiile postale. Din cand in cand mai puteai vedea cate o masina, dar si acestea mergeau cat de incet puteau pentru a nu scoate vreun zgomot. Probabil linistea aceasta era felul in care cartierul nostru isi arata respectul fata de cel care ne-a parasit.
Ma asteptam ca la scoala sa fie mai putini copii decat de obicei, dar cand am ajuns am observat ca nu erau nici macar un sfert din numarul de elevi. Nici macar profesorii nu erau toti. Nimeni din echipa de fotbal nu a venit la scoala, pentru ei pierderea a fost cea mai grea, odata ce Isaac era capitanul lor si cel mai bun prieten. Singurul care aparuse la scoala era Kyle, pe care l-am vazut in capatul holului. Niciunul nu spunea nimic, nestiind ce. Ne-am indreptat spre clasa, unde am vazut ca mai erau doar 4 copii: Mike care nu ar pierde o zi de scoala nici daca ar fi ultima zi din viata lui, doua fete ale caror nume nu il stiam si Hannah, care statea in ultima banca. Am realizat ca pentru ea ziua asta este o mare dezamagire. La bal a fost prima data cand a fost remarcata de cei din scoala pe care i-a uimit cu muzica ei. Probabil se astepta la cu totul altceva de la ziua aceasta. Poate, daca acel accident nu avea loc, acum ar fi vorbit cu oameni care inainte habar nu avusesera care este numele ei, la fel ca mine, si atunci cand mergea mergea pe holuri, lumea ar fi intors capul dupa ea, spunandu-i ca a fost uimitoare aseara. Nu va avea parte de nimic din toate astea, pentru ca, dupa ce s-a intamplat, lumea probabil a uitat iarasi numele ei. Popularitatea ei a crescutsi a apus in aceeasi seara.
- Buna, Hannah! am zis eu, iar ea mi-a zambit, luminandu-se la fata. Dupa seara trecut, chiar si o singura persoana care i-a retinut numele era un castig pentru ea.
- Buna, Ben! imi raspunse ea. Se parea ca si ea imi stia numele.
Cand ne-am asezat in banci, in clasa a intrat un barbat cu parul nearanjat si ochi negri amenintatori, care purta un costum in carouri vechi cu cateva gauri peticite.Era domnul Bawman, profesorul nostru de matematica si cel mai detestat profesor din liceu.
- Stiam ca abia asteptati o ocazie sa chiuliti de la cursuri, doar ca nu ma asteptam ca asta sa se intample chiar in prima zi de scoala! a zis el, privindu-ne cu dispret pe toti 6 care ne aflam in clasa. Dupa cum ati observat, anul scolar a inceput cu un incident neplacut care ne-a intristat pe toti, bineinteles, dar nu voi lasa ca acesta sa va distraga de la invatat asa ca mai bine...
- Sigur te-a intristat! spuse Kyle, fara sa isi dea seama ca o facea cu voce tare, asa ca Bawman l-a auzit.
-Ati spus ceva, domnule Mayer? spuse barbatul ranjind. Sa se certe cu Kyle era activitatea lui favorita. Intreaga scoala stia ca cei doi erau inamici. Bineinteles era si vina prietenului meu care, atunci cand era deranjat de ceva sau de cineva, nu se putea abtine sa nu zica nimic, insa Bawman il vana inca din clasa a 7a, cand il urmarea pe holuri, asteptand sa faca ceva gresit ca sa il poata pedepsi.
- Am spus, zise Kyle indraznet, in timp ce se indrepta in banca, ca nu cred ca va pare asa de rau pe cat pretindeti! Stim cu totii ca l-ati urat pe Isaac de cand l-ati vazut prima data.
- Habar nu am despre ce vorbesti!
Puteam simti cu totii ca minte. Stiam toti ca Bawman ii uraste pe majoritatea elevilor, in special pe Isaac, Kyle si pe toti ceilalti din echipa de fotbal.
- Adevarul este ca am fost profund atins de vestea mortii lui Standall, dar nu pot spune ca am fost si surprins! spuse el, gesticuland enervant de mult. Acel copil era un iresponsabil, mereu facea numai probleme. Mereu am crezut ca este un bleg, se pare ca am avut dreptate odata ce el a murit datorita fatului ca nu stia sa mearga pe strada...
- Taci din gura! striga Kyle ridicandu-se din banca. Nu ai dreptul sa vorbesti asa de el! Isaac era un om incredibil! Ce a patit el a fost un accident!
- Aseaza-te in banca, Mayer! rosti batranul. Cand a vazut ca acesta nu are de gand a inceput sa rada si l-a pedepsit. Atat a asteptat de cand a pornit discutia. Niciodata nu a ratat nicio sansa sa ii pedepseasca sau sa ii trimita in detentie pe cei din echipa. Nervos, Kyle a iesit din clasa, urmat de vocea lui Bawman care ii spunea ca este un imbecil. 
Stiam ca prietenul meu avea nevoie de mine acum, asa ca m-am ridicat din banca si am mers dupa el, nepasandu-mi ca urma sa fiu si eu pedepsit. Cand am ajuns in curtea scolii l-am vazut pe una dintre banci, tinandu-si fata in palme. M-am asezat langa el si i-am auzit respiratia grea. Parea ca plange, dar nu se putea. Din clasa a 2-a nimeni nu l-am mai vazut plangand.
- Hei, esti bine? l-am intrebat eu, punandu-mi o mana pe spatele sau. El s-a intors spre mine si mi-a facut semn ca da. Am fost uimit sa vad ca el chiar plangea pentru prima oara, dupa atata timp. Nu incerca nici macar sa isi stearga lacrimile. Pentru un timp niciunul dintre noi nu a spus nimic, eram doar acolo unul pentru celalalt. Stiam ca ceea ce s-a intamplat ne-a afectat pe amandoi si niciun cuvant nu ar putea sa ajute cumva. Nu era o liniste incomfortabila, ba dimpotriva, era o liniste care facea cat o mie de cuvinte.
- Nu merita sa moara! a spuse Kyle dupa un timp cu o voce putin ragusita. Era un om grozav. Era cel mai popular copil din scoala, dar niciodata nu s-a comportat ca unul. Intotdeauna vorbea cu toti, indiferent daca erau majorete sau tocilari si ii trata pe toti ca pe prietenii lui. A fost un exemplu pentru noi toti - a zis el stergandu-si lacrimile cu dosul palmei- este asa de ciudat sa vin la scoala si sa nu il vad la intrare, asteptand toata echipa ca sa ne anunte cand incep atrenamentele. Sau sa nu il vad in clasa, copiand temele la mate de la alti colegi pentru ca nu se pricepea sa le faca. Scoala o sa fie altfel fara el - se opri cateva secunde, dupa care continua cu o voce aproape soptita- Mi-e dor de prietenul meu, Ben!
Nu stiam ce puteam spune, asa ca l-am imbratisat. Stiam ca ii era foarte greu. Isaac era unul dintre cei mai vechi prieteni ai lui. Kyle era o persoana rece cu oamenii, dar dupa ce se apropia putin de ei, se atasa cu totul de cei din jur. El si Isaac nu se intelegeau deloc la inceput, ba chiar se urau. Kyle a crezut intotdeauna ca Isaac era arogant si nesuferit, deoarace se afla printre cei "populari". Intr-o zi cei doi au ajuns in detentie impreuna. Nimeni nu stie ce s-a intamplat acolo, dar atunci cand au iesit, cei doi erau nedespartiti. Prietenia lor devenea din ce in ce mai frumoasa cu fiecare zi care trecea. La un moment dat eram chiar gelos, dar mi-am dat seama ca era o prostie. Nu il puteam tine pe Kyle doar pentru mine, iar prietenia lor chiar ii facea bine. Isaac l-a ajutat sa intre in echipa de fotbal, intalnindu-se in fiecare zi dupa scoala pe teren si aratandu-i tot ce stie. In schimb, Kyle il ajuta cu toate probleme pe care le avea. El se certa cu toti cei care spuneau un lucru rau despre prietenul sau, de la elevi pana la profesori. Ar fi facut orice pentru cei la care tinea. El era genul de prieten pe care toti si l-ar dori sa il aiba, dar nu multi au norocul acesta. Eram cu adevarat norocos ca eram cei mai buni prieteni.
Dupa ce Kyle s-a linistit am plecat amandoi acasa. La scoala oricum nu se intampla nimic odata ce lipseau atatia. Cand am ajuns pe strada mea, m-am gandit ca ar trebui sa vad cum se mai simtea Abby, dar cand am ajuns in fata usii ei mi-am dat seama ca nu era o idee prea buna. Era devastata de moartea lui Isaac. Trebuia sa se odihneasca, iar eu doar i-as fi amintit de momentul cand l-am gasit pe acesta seara trecuta. Am renuntat sa o mai vizitez, desi imi doream atat de mult sa o vad. Voiam sa stiu daca se simte bine, daca are nevoie de ceva, dar cel mai bine era sa o las singura pentru un timp.
M-am dus spre casa mea, cand am observat ca usa de la intrare era deschisa. Am intrat inauntru si am auzit o voce straina venind din bucatarie. Era o voce de femeia. Cu cat ma apropiam mai mult, cu atat mi se parea mai cunoscuta. Cand am intrat, am vazut ca tata statea de vorba cu o fata. Era Hailee, iubita lui Isaac.
- Domnule Jensen, trebuie sa ma credeti! spuse fata plangand. Va rog!
- Hailee, trebuie sa mergi acasa! O sa ii sun pe parintii tai! a spus tata cu o voce parinteasca, punandu-si mana pe unul dintre umerii ei.
- Nu, nu intelegeti! a spus ea printre lacrimi. Sunteti singurul care ma poate ajuta! Va rog!
- A fost doar nu accident, Hailee!
- Nu este adevarat! Isaac a fost ucis!