Locuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori in suferinti ca si-n ierni cumplite, fara griji in bucurii ca si-n arsitile lor de cuptor, placandu-le dragostea si betia si datinile lor de la inceputul lumii, ferindu-se de alte neamuri si de oamenii de la campie si venind la barlogul lor ca fiara de codru
- mai cu sama stau ei in fata soarelui c-o inima ca din el rupta; cel mai adesea se dezmiarda si luceste
- de cantec, de prietinie. Asa era si acel Nechifor Lipan care acuma lipsea. Asa au intampinat-o in drumul ei pe Vitoria si altii, nu numai mos Pricop. La Borca a cazut intr-o cumatrie. Le-au iesit in cale oameni, au apucat de capestre caii si i-au abatut intr-o ograda. Erau aprinsi la obraz si aveau placere sa cinsteasca pe drumeti si sa-i ospateze. Vitoria a trebuit sa se supuie, sa descalece, sa intre la lehuza si sa-i puie rodin sub perna un costei de bucatele de zahar si pe fruntea crestinului celui nou o hartie de douazeci de lei. S-a inchinat cu paharul de bautura catra nanasi, a sarutat mana preotului, s-a aratat tuturor celor care vreau s-o asculte ca are nacaz c-o datorie de bani de la Dorna, pe care de atata vreme o urmareste si n-o mai poate implini, isi cheltuieste si paralele de nafura ca sa razbata pe vremea asta de iarna. Nici pana la Brosteni nu stie cum a ajunge. Noroc ca are acolo niste cunoscuti de la care a putea imprumuta ceva, ca sa razbeasca pana unde are asemenea interes. Mult se minuna preotul de asa fiinti fara inima si fara omenie:
- Ne pare rau cand spunem, dar ce sa facem? Trebuie sa spunem si sa marturisim ca sunt intre noi muntenii si oameni dintre acestia cranceni, care-ti calca dreptul tau, care-ti iau banul si nu-ti mai dau inapoi nimica. Apucatori ca lupii
- asa-s unii dintre ai nostri, ofta sfintia sa. Pe-aceia Dumnezeu i-a blastamat sa fie r
ai, sa prade asa cu uneltiri blajine, ori sa iasa cu toporul la drumul cel mare sa paleasca pe gospodar in frunte si sa-i rapeasca avutul. Muntenii, radea sfintia sa, sunt ori asa ca noi, cu bucurie si cu cantece, s-acestia toti avem s-avem intrare la rai
- ori dusmani capcauni
- s-acestia, putini cati sunt, au sa se ieie de mana s-au sa se duca in iad la Caraotchi. Pe dinafara, cerand intrare ba colo-ba dincolo, nu se poate!
La noi nu sunt oameni de mijloc.
- Asa am patit eu, cu oameni care au sa se duca in iad
-se vaita Vitoria, veselindu-se in sine de viclenia ei. La Cruci a dat de nunta. Fugeau saniile cu nuntasii pe gheata Bistritei. Mireasa si drustele cu capetele inflorite; nevestele numai in catrinti si bonditi. Barbatii impuscau cu pistoalele asupra brazilor, ca sa sperie si s-alunge mai degraba iarna. Cum au vazut oameni straini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni si le-au iesit inainte cu naframile de la urechile cailor falfaind. Au intins plosca s-au ridicat pistoalele. Ori beau in cinstea feciorului de imparat si a slavitei doamne mirese, ori ii omoara acolo pe loc. Nunta s-a abatut catra drum.Vitoria a primit plosca si a facut frumoasa urare miresei. Arata vesela fata si limba ascutita, desi s-ar fi cuvenit sa fie scarbita, caci se ducea la rai datornici, la Dorna.
- Eu is de loc de la Tarcau, mai spunea ea, si sunt nevasta unuia Nechifor Lipan, care a trecut si el cateodata pe aici si a inchinat poate si el, ca mine, un pahar la nuntile dumneavoastra, in drumul meu eu intai am dat peste un botez; si s-ar fi cuvenit sa vad intai nunta si pe urma botezul; dar cateodata se intampla sa fie altfel. Nu-i nimic nici atuncea, fiind tot de la Dumnezeu. Si mai am o mirare: ca, dupa randuielile cele noua iesite de la stapanire si batute cu darabana si spuse de crainic si la noi in sat, calindarul s-a schimbat. Toti ne-am trezit mai batrani cu treisprezece zile
- numarand zilele, sarbatorile si posturile dupa moda papistasilor. Acu ar fi sa fim in post, iar dumneavoastra faceti nunta, ca si cum ar fi tot caslegi.
- He-he!
au racnit nunii suindu-se in picioare in sanii; dumneata, nevasta de la Tarcau, nu stii pesemne ca noi nu ne dam si vrem sa fim mai tineri cu treisprezece nopti, si noi tinem cu calindarul cel vechi de la inceputul lumii pe carele Domnul Dumnezeu l-a dat lui Adam. Noi nu vrem altfel si facem pe popa nostru cu de-a sila sa se tie de lege. El, saracu, zice cum zicem noi
- iar altora de prin parti de lume, daca le place sa tie cu nemtii ori cu jidovii, n-avem ce le face. Al lor are sa fie, pe ceea lume, focul cel nestins.
- N-aveti grija, a raspuns munteanca, ca si cei de la Tarcau is cu legea veche. Mie numai sa-mi spuneti, daca puteti, cine-ati vazut un om de la noi calare pe un cal negru tintat in frunte si-n cap cu caciula brumarie. Nu s-a aflat nimene dintre nuntasi sa raspunda ca ar fi vazut asemenea om. Numai intre femei s-a ales una care parca isi aducea aminte; dar indata a uitat s-acee. Nunta a pornit inainte si iar s-a lasat pe gheata Bistritei, cu chiote salbatice. In pasul domol al calului, Vitoria cugeta, cu privirile posomorate, isi lamurea gandurile, in putine cuvinte, si catra Gheroghita. Nu putea spune ca-i suparata de asemenea intarzieri. Mai bine sa se amestece asa, cu voia altora, printre lume, ca sa poata mai bine baga in sama si iscodi. Din acestea invata si cum sa se fereasca de adunari, cand va trebui. Bine este, sa fie la vedere cu prietini, decat intr-un ascunzis, cu niste dusmani necunoscuti. Cand is multi, ei te baga mai putin in sama si tu ii poti mai bine cerceta. Cand is multi, te poti socoti singur, cu nacazul tau; dar cand is putini, impung si te coasa cu ochii. Gheorghita nu intelegea tocmai bine; dar i se parea ca asa trebuie sa fie. Pare ca Nechifor a umblat pe acest drum, cu pace.
- Poate nu ne-a opri nici pe noi nimica rau, s-om ajunge cu bine la locul oilor. Sa vedem ce fel de tara-i Dorna si ce fel de munte Raraul. Au mers intr-adevar bine, cu popasuri potrivite. Cum s-au apropiat de tara Doinelor, Vitoria a inaltat nasul si a simtit in nari ca o mireasma. Nu era nimic decat un vant subtire si caldut de la asfintit, care urma sa topeasca domol omaturile. Ea nu simtea, nimic din afara; o mistuia o arsita dinlauntru si o inabusea. Avea credinta ca aici avea sa aleaga o randuiala noua a vietii ei. Dornele-s numai paraie, numai muntisori cu brazi, numai tapsanuri si asezari de sate. Cate neamuri, atatea Dorne. Neamuri de oameni frumosi si curati, ii placeau Vitoriei. Ii privea in treacat cum petrec la crasma si cum joaca cu mare aprindere si patima, parca in putine ceasuri avea sa fie sfarsitul lumii. Aici in Dorna asta, n-a fost iarmaroc si vanzare de oi; n-a fost nici in sarul Dornei; nici in Dorna Candrenilor; dupa cat se stie de toata lumea care-i fata si petrece, a fost mare iarmaroc si s-au vandut multe oi asta-toamna, in Vatra Dornei. Vitoria pleaca fruntea si priveste trudita in juru-i. Hai sa mearga sa-si caute datornicii in Vatra Dornei.
- Hai, Gheorghita, imbuca ceva de-a calare, caci nu se cade sa intarziem. Om da orz cailor cand om ajunge. Eu de ieri nu mai am liniste si somn. Nu-mi mai trebuie mancare, nu-mi mai trebuie apa. Am ajuns ca la un scaun de judecata a lui Dumnezeu, unde trebuie sa ingenunchez. Cum au purces spre Vatra Dornei, au intrat intr-o stralucire de soare de la amiaza. Era un drum de dezghet si prindeau a curge paraie de sub omat. Pe alocuri, pe zapezile batucite, pasii cailor sunau ca pe pod. Iarna se risipea spre toate vaile, clipind, si aburea si spre soare. Un om nalt si desirat, cu cojocelul pe-un umar, cu ciubote de iuft si c-un toiegel cu care se juca din cand in cand scriind omatul, li se tinea de catava vreme in preajma. Mergea si el in pasul cailor. Grabi intr-o vreme si se tinu in dreptul femeii. O intreba dincotro vine si mai ales unde are de gand sa poposeasca. .
- Vin de departe, om bun, si nu ma opresc decat la Vatra Dornei.
- Ai vreo treaba?
- Am, cu niste datornici.
- Da pe mine nu vrei sa ma-ntrebi unde ma duc si ce caut?
- Daca poftesti, pot sa te intreb. Omul era vesel; a ranjit pe sub mustata si s-a desfasurat ca de pe un mosor spre urechea Vitoriei, soptindu-i ceva ca
