Cum a facut nevasta lui Lipan calea intoarsa; vremea s-a zbarlit. S-a rasucit vantul si a prins a bate catra miezul-noptii. Dezgheturile au stat. Lumina a slabit in dosul paclelor. Cu aceasta suflare rece in spate si pe sub fuga aceasta de nouri subtiri, cei doi calatori au umblat in tacere ca printr-o tara noua. Abia o vazusera in ajun si acuma n-o mai cunosteau. Caii bocaneau cu potcoavele lui mos Pricop prin gloduri inghetate si grunzuri. Drumurile si potecile erau pustii. Ferestrele crasmelor degeaba aratau covrigei uscati si gaturi de sticla cu bauturi colorate. Aveau un aer de parasire si dezolare. Asta insa pentru putina vreme, caci biruinta deplina a soarelui nu putea sa intarzie. Toate stateau ca-ntr-o asteptare. Cand vor porni iar la vale puhoaiele, trebuiau sa duca o veste noua. Asa dezlega Vitoria intelesul acestor infatisari schimbate. La marginea celei din urma Dorne, cum intrau, era crasma dupa randuiala. Au descalecat s-au lasat caii unul langa altul, fara sa-i lege, fara sa le deie graunte. S-a ridicat de dupa gratiile tejghelei o femeie, care se silea sa opreasca, cu palma, cascaturi somnoroase. Vitoria a poftit o garafa de vin s-a cerut si al treilea pahar. Au vorbit putine lucruri despre vreme, despre nutretul vitelor. Desi somnoroasa, fiind femeie si crasmarita pe deasupra, gazda n-a lipsit sa-si puie intrebarile cunoscute.
- Da dumneavoastra de unde veniti?
- Venim din Vatra Dornei.
- Si unde va duceti?
- Ne ducem incolo, la vale. Vitoria a statut putintel la indoiala. Pe urma a marturisit:
- Ma duc dupa un datornic.
- Asa?
- Da. Este o pricina cu niste oi, care au trecut la iernat asta-toamna, catre Sfintii Arhangheli.
- Aha!
a facut femeia cu nepasare.
- Pe-aici pe la dumneata, n-or fi facut cumva popas?
- Or fi facut.
- Pricina m
ea e pentru o turma de trei sute. Si stapani erau trei, calari
- unul pe-un cal negru.
- De asta nu-mi aduc aminte. Poate-or fi trecut cand eram eu dusa de-acasa, la o fata care am maritat-o in fundul sarului.
- Dar barbatul dumnitale nu-i aici? Poate va fi stiind el.
- Nu; ca acuma-i dus el acolo. Pentru-un pahar de vin s-au spus destule vorbe, incheie cu acrime crasmarita. Pe cand incalecau, Vitoria a facut o observatie cu glas destul de tare, ca s-o auda dinlauntru gazda.
- Se vede ca aici nu-i loc de popas.
- Dar de ce-i? a dat raspuns ascutit crasmarita, grabindu-se sa scoata afara numai capul.
- Pe-aicea te uiti si treci, a grait cu buzele subtiate si apasate nevasta lui Lipan. Crasmarita s-a simtit pe loc otravita de asemenea ocara. A iesit cu totul in prag, lepadand cateva vorbe rele. Vitoria n-a mai intors obrazul. Parea ca n-aude nimic, dar intr-insa se zbatea naduful. Pe acest dintai dusman il dorea mort si ingropat subt ochii sai. Au mers fara sa schimbe o vorba, pana in celalalt capat de sat, la iesire. Munteanca a strans fraul.,
- Iar oprim si iar vorbim? a intrebat cu indoiala Gheorghita. .
- Iar. Ce vrei sa fac, daca asta-i slujba pe care o am? Aici era o batatura larga, cu multe ramasiti ale popasurilor. Crasmarul, om carunt, negricios si subtiratic, nu parea posac si avea ochi ager.
- Va intoarceti asa degraba? intreba el. V-am vazut trecand ieri. Vitoria il privi cu luare-aminte. Se tangui:
- Ce sa facem? Ma intorc, om bun. Am niste daraveri incurcate. Vad ca dumneata, daca te-oi intreba ceva, ai sa-ti aduci aminte.
- Sa vedem, intreaba-ma. Iaca vinul pe care l-ati cerut, iaca paharele. Dar socot ca sa bei intai dumneata, care intrebi. Si daca ti-oi fi de folos, oi gusta si eu.
- Nu ma-mpunge, omule, grai Vitoria cu blandeta. Sa te fereasca Cel de sus de nacazuri ca acela pe care-l am eu.
- Daca nu mi-i spune ce te doare, nu ti-oi putea fi de nici un folos. Femeia a vorbit de turma de trei sute de oi si de trei oameni calari. Omul isi aducea tare bine aminte; si obrazul muntencei se insenina putintel. Catra Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, intr-adevar a facut popas mai la vale, pe toloaca, asemenea turma cum o descria nevasta. Cand ciobanii s-au miscat inspre crasma, au sosit din urma si stapanii, in numar de trei. Da, da!
unul era pe-un cal negru tintat si purta caciula brumarie. Acela a dat porunca pentru rachiu s-a cinstit pe ciobani. A cerut o litra deosebita pentru el si pentru ceilalti doi tovarasi. Aflandu-se de fata si parintele Vasile, l-a poftit si pe sfintia sa sa guste cu dansii un paharel. Parintele Vasile nu s-a pus impotriva, vazandu-i oameni cumsecade, si crasmarul i-a pus scaun la masa drumetilor. Nu mult dupa asta, dupa ce-au mai cinstit o litra, omul cel cu caciula brumarie a avut gust sa-i faca parintele o cetanie s-o aghiazma si sa-i stropeasca oile.
- Asta mi-a placut. Si parintele Vasile a trimes sa-i aduca basmaua cea rosa cu patrafirul, cartea si celelalte scule ale sfintiei sale. A binecuvantat turma frumos, s-ajunga cu bine la iernatic si-n primavara sa sporeasca. Cel cu caciula brumarie a scos din chimir s-a platit, ramanand parintele Vasile multamit. Dupa aceea, intr-un tarziu, s-au sculat s-au dat porunca de plecare.
- Cine a dat porunca?
- Tot acel cu caciula brumarie. Acela avea doua parti din oi, si ceilalti doi numai a treia parte. I-am auzit graind si facand socotelile iernatului. Spuneau ceilalti ca au sa traiasca bine oile. Dar am uitat sa va spun ca inainte de a incalica, cel cu caciula brumarie si-a mai adus aminte de o datorie. Mi-a mai cerut o bucata de pane s-a hranit el cu mana lui un cane pe care-l avea. Mi-a placut si asta. Au platit cinstit ce-aveau de platit si s-au dus.
- Tovarasii zici ca erau oameni de treaba si prietini?
- De treaba si prietini. Unul era mai putintel la trup si negricios ca mine. Celalalt mai voinic decat toti si radea des si tare. Avea buza de sus despicata ca la iepure. Mai ales ii placea tare bautura. Multe vorbe nu spunea. Radea si bea. Mester la vorba era cel cu caciula.
- Cel cu caciula brumarie?
- Acela.
- Apoi il stiu, ofta Vitoria. Din pricina lui bat drumurile.
- Vra sa zica ti-i sot?
- Da; mi-i sot.
- S-acuma umbli dupa dansul?
- Ce sa fac? Daca nu umbla el dupa mine, umblu eu dupa dansul.
- Cauta-l bine unde va fi facut un popas mai lung zambi crasmarul. Vitoria dadu din cap, c-o parere de zambet, isi inabusea o intepatura dusmanoasa, intoarse fruntea si-si cauta in san naframa, ca s-o dezlege si sa plateasca vinul. Dupa ce incalecara, Gheorghita saluta pe crasmar:
- Ramai sanatos, domnu Macovei, si noroc bun!
