Baltagul - CAPITOLUL 14 de Mihail SADOVEANU
In Suha, domnul Anastase Balmez si-a inceput cercetarile lui cu o dibacie de care se simtea cu drept cuvant, mandru. A poftit la domnia sa, ca informatori, pe cei doi gospodari, hotarat sa-i asculte cu rabdare si cu blandeta.
- Ce pot pentru ca sa stiu eu, domnule subprefect? a raspuns cu glas destul de hotarat, amestecat cu putina suparare, omul cu buza despicata. Eu nu pot pentru ca sa stiu nimica.
- stiu, te cred, domnu Bogza, il domolea subprefectul. Dumneata esti un om cu stare. Te bucuri de deosebita consideratie. Eu am datoria sa te intreb. Dumneata ai datoria sa raspunzi. Caci de la Dorna si pana aici te-ai aflat cu Nechifor Lipan. Ati calatorit impreuna; ati mancat impreuna. Nu-i asa?
- Asa este.
- Fiind asa, te rog sa binevoiesti a-mi spune unde v-ati despartit.
- Apoi sa vie si Ilie Cutui, sa fie de fata. Sa spuie si el. A fost si dansul acolo.
- Il intreb si pe dansul, n-ai grija. Eu am interesul sa aflu toate acestea, pentru a putea urmari pe faptas. Crezi dumneata ca pot eu sa ridic un deget pana ce nu am incredintare deplina? Eu nu sunt invatat sa obijduiesc pe nimeni. Asa ca sa fii bun sa-ti aduci aminte cand v-ati despartit, ca sa pot prinde un fir.
- Care fir?
- Sa pot prinde un fir, sa gasesc o urma, sa incep cu ceva.
- Care urma? Pe mine, domnule subprefect, sa nu ma nacajiti, ca destule am eu pe cap. Eu de moartea acelui oier nu pot pentru ca sa stiu nimica. Ce pot pentru ca sa spun, decat atata, cum ca eu si Cutui ne-am despartit de el cand am ajuns in varful Stanisoarei. Atuncea, cand a vazut el cat drum mai are pana la apa Moldovei si pe urma pana la apa Prutului, s-a lehametuit si s-a hotarat sa se lese de turma asta. Am eu destule oi
- zice
- la apa Jijiei. Dati-mi castig ca si pentru celelalte o suta, si cheltuielile pe care le-am facut, si duceti-va sanatosi.
Sa deie Dumnezeu sa aveti spor de la dansele. Eu ma intorc acasa.
- Asa a spus?
- Da; intocmai.
- Si i-ati dat banii?
- I-am dat banii. I-am numarat hartii de cate o mie si de cate o suta. Nevasta mortului statea umilita intr-un colt al odaii, cu capu-n vatra, cu coatele pe genunchi, cu fruntea in palme.
- Nici nu se poate altfel, zice ea incet, fara a se clinti. Gospodarii i-au numarat paralele. Celalalt sta la o parte s-a vazut.
- Care celalalt? se incrunta Bogza.
- Lasa-ne, femeie, hotari subprefectul. Nu incurca lucrurile.
- Eu nu le incurc. Eu vreau sa descurc pe acest crestin care nu-i vinovat cu nimica, se intoarse munteanca zambind catra Bogza. A fost unul strain, care a vazut cand s-au numarat banii. Acela trebuie cunoscut si urmarit.
- Dar n-a mai fost nici un strain, femeie; ti-am mai spus.
- Ba poate sa fi fost, se intoarse Bogza.
- Nu spun eu? Trebuie sa fi fost. Dumneata poate credeai ca vorbesc de domnu Cutui? Domnul subprefect se intarata putintel:
- Daca a fost, sa spuie omul. Cine a fost? il cunoaste?
- Nu cunosc; poate pentru ca sa stie Cutui.
- Nu stie nici el. De unde sa stie? Sa zicem ca i-au iesit hotii inainte si gata!
- Vezi? Atuncea de ce tot amesteci acel martor?
- Nu-l amestec, domnule subprefect. Dar noi muntenii avem obiceiul sa facem vanzarile cu martori, nu cu hartii scrise de domnii judecatori. Daca domnia voastra spuneti ca nu-i martor, eu tac. Atunci s-au scris hartii. Dar la urma urmei nici de acestea nu era nevoie, caci domnu Bogza si domnu Cutui erau prietini buni cu domnu Nechifor Lipan. De aceea sa stiti, oameni buni, ca eu n-am venit pentru alta aici, decat sa va poftesc la inmormantarea oaselor care au mai ramas. Eu atata treaba mai am in aceste locuri si pe urma ma duc acasa, rugand stapanirea sa gaseasca ea pe faptas. Eu stiu ca domnu subprefect are sa-l gaseasca, asa ca, in privinta asta, n-am nici o grija. Dumneavoastra, ca buni gospodari, veti da toate deslusirile si veti ajuta cum veti putea. Iar la ingropaciune numaidecat sa veniti. Subprefectul isi batea nerabdator cizma cu varguta pe care o tinea in mana. Secretarul, la masuta lui, asculta, nestiind ce sa mai scrie. Vitoria se ridicase din locul ei, incheindu-si sumaiesul. Pe dansa n-o mai interesa intru nimic cercetarea.
- Omul acesta al meu a fost vrednic gospodar, incheie ea; se cuvine sa-i faceti o asemenea cinste.
- Bine, se invoi, nedumerit, Bogza; putem sa venim, daca domnu subprefect socoate ca ne putem duce.
- Veniti cu tot cu nevestele dumneavoastra. Tare frumos va poftesc. Mani ii facem sotului meu petrecerea din urma. Merge si domnu subprefect.
- Eu?
- Da, se intelege. Parca acolo nu puteti sta de vorba, cum stati s-aici? Ba inca acolo domnu Bogza poate si-a aduce si mai bine aminte. Calistrat Bogza se scociori in chimir, scoase tabacherea, o deschise si-si rasuci o tigara groasa. Femeia puse mana pe clampa usii. Plictisit, subprefectul o astepta sa plece. I-ar fi poruncit sa se duca
- insa era un om cu sentimente delicate.
- Mai am eu ceva de spus, vorbi subtire femeia, dar las pe mani. Vorbim dupa aceea.
- Dupa care?
- Dupa ce astrucam pe Nechifor Lipan. El a spus ce avea de spus. Te-astept numaidecat, domnu Bogza.
- Bine, bine, raspunse gospodarul, tragand fum dupa fum din tigara-i groasa. Vitoria iesi. In odaia cealalta erau jandarmi. Cutui sta la o parte, pe o laita, si fuma si el dintr-o tigara tot asa de groasa ca a lui Bogza. Munteanca zambi, oprindu-se:
- V-ati sfatuit sa va faceti tigarile la fel si-n aceeasi vreme? vorbi ea. Domnu Bogza te prepune pe dumneata.
- El? Ma prepune pe mine? tresari cu indarjire Ilie Cutui.
- Ce sa te prepuie? Ca ai fost de fata la numaratoarea banilor. Dar eu vorbeam de altcineva.
- Nu pricep ce spui dumneata, femeie, grai moale gospodarul, asezandu-se iar pe laita.
- Eu ziceam catra domnu subprefect ca trebuie sa mai fi-fost cineva de fata, care-a vazut banii, s-acela-i faptasul. Dar s-a dovedit ca n-a mai fost nimeni. Atuncea ar putea spune cineva ca, daca n-a fost marturie, nu s-au numarat bani. Daca n-are bani, cine sa-l ucida? Daca nu s-au numarat parale, n-are de ce sa se intoarca; trebuie sa se duca dupa oi.
- Cum nu s-au numarat parale? Ce vorbesti dumneata? Nu ti-am mai spus ca i le-am numarat sus pe munte, in popas?
- Stiu, domnu Cutui, eu nu vorbesc de asta, nu te supara.
- Cum nu vorbesti de asta? Atunci ce tot spui?
- Vorbesc si eu, rastalmacind si potrivind, ca lumea care n-are ce face si se amesteca in treaba asta a noastra. Dumneavoastra stiti mai bine decat oricine ce-a fost si aveti sa spuneti. Mortul a spus atata cat trebuie, domnu Ilie. Tot ce avea de spus a spus. Ce te uiti asa la mine? Acu mai ramane sa spuneti si dumneavoastra, si pe urma gata. Dupa asta, domnu subprefect a vedea ce-a mai face. Fiindu-mi nadejdea la ajutorul dumneavoastra, l-am rugat pe domnu Calistrat si te rog si pe dumneata, domnu Ilie, sa nu lasi asa pe un prietin. Acuma, dupa ce a fost aflat, sa veniti sa fiti fata cand l-om pune in locasul de veci.
- Cutui o asculta cu luare-aminte, privind intr-o parte.
- Cum ai spus?
- Sa vii, domnu Ilie. Vine si domnu Calistrat.
- Daca zice el ca vine, eu nu ma pun impotriva.
- Imi pare bine, domnu Ilie, si sa va luati si sotiile. Avem sa facem oleaca de praznic. Vitoria iesi, tropaind repegior. Pentru o imprejurare ca aceasta si pentru sarbatoarea mortului, isi lasa opincile si-si pusese incaltarile cele bune, cu varfuri de glant. Trecu pe carari zbicite si pe drumul cel mai scurt, pana la pravalia lui domnu Iorgu Vasiiiu. Gaseste acolo caruta tocmita, in care avea sa incapa in voie, alaturi de dansa, si o buna prietina cum era cucoana Maria. Acolo, dupa ochiul cel rotund de geam, stia mai ales ca avea sa afle pe Gafita, chemata in mare graba de Ghitisor. Dupa ce intra si scoase de pe dansa sumaiesul, se aseza pe un scaunel si privi cu placere spre cucoana Maria. Se intoarse si spre Gafita. Ii paru bine c-o gaseste. Nici nu se astepta s-o intalneasca, ii pare bine mai ales pentru ca poate sa-i spuie ce se petrece la primarie, unde face subprefectul cercetare. A stat la intrebarile subprefectului intai domnu Calistrat; dupa aceea domnu Ilie. Dar nevestei lui Lipan nu i-a placut cum ii intreaba.
- Cum ii intreba? si ce-i intreba? se interesa, cu destula grija, Gafita.
- Ii intreba fel si chip. Inainte de a intra acolo, am vazut si pe femeia lui Bogza.
- Hm!
ai vazut-o? Dar ea, ma rog, ce cauta acolo?
- Nu stiu. Am stat si eu putintel in preajma. Am ascultat ce vorbea cu niste femei. Atata pot a spune, dragele mele, ca doresc in toata viata mea sa nu vorbeasca despre mine prietinile.
- Vorbea despre mine; nici nu se poate altfel.
- Nu indraznesc a spune una ca asta. Eu nu var nici un fel de intriga. Ma gandesc ca nu-i toata lumea urata, nici calica, nici proasta; nu traieste cand cu notarul, cand cu jandarul. Stiu eu ca acestea-s niste vorbe din zavistie. Un lucru l-as intelege mai putin decat pe toate: sa arunce napaste. Sa ma fereasca Dumnezeu. Eu sunt cea mai nacajita si mai amarata de pe lumea asta, am ramas vaduva si saracita, dar n-as cuteza sa arat pe cineva dintre cei pe care-i vad oameni cumsecade, asezati bine la casele lor, tinand la nevasta si imbracand-o cat se poate de frumos
- n-as putea, Doamne fereste, cuteza sa arunc o vorba, sa se creada cumva ca as avea vreo banuiala. Deci l-am si rugat pe domnu Ilie sa pofteasca mani, dincolo de la munte, la Sabasa, la petrecerea din urma a unui prietin. Gafita era o femeie naltuta, subtire in boi, c-un obraz neclintit in frumuseta lui, incondeiat cu sprancene codate si cu ochi mari ca migdalele, umezi si negri. Purta catrinta cu fluturi, bluza de moda noua si pantofi cu calcaie nalte. La vorbele prietinesti si patimase ale muntencii, obrajii i se rumenisera. Cu rasuri in fata, ii sta si mai bine. Zambi ascutit, gandindu-se la viclenia unei anumite prietine si gasi destule vorbe potrivite ca sa dovedeasca ce fel de femei traiesc pe lumea asta si mai cu sama la Doi Meri. Cat priveste de napasti, apoi a mai spus si alta data ca cel fara vina n-are a se teme de nimic. Ilie Cutui isi are baltagul acasa, subt icoane. S-a plimbat cu el in lume, fara sa-l spurce.
- Pentru sotul meu eu pot sa jur, cu mana pe sfanta cruce.
- Stiu, draga nevasta, nu te uita la vorbe. Eu ma gasesc cea mai asuprita
- si nu ma intorc asupra nimanui. Astept de la Dumnezeu sa se faca lumina. Hotararea Lui are sa cada la vreme.
- Sa cada, se ascuti Gafita, cu ochii aprigi. Cine-a faptuit, sa primeasca pedeapsa. Cine rade, sa cunoasca plansul.
- Stiu, o linisti iar
