Mişcarea Legionară - Mişcare de mântuire, cum a definit-o Nae Ionescu - a pornit de la Altar şi de la Icoană. „De la icoană şi de la altar am pornit - mărturiseşte Moţa - apoi am rătăcit o bucată de vreme, purtaţi de valurile omeneşti şi n-am ajuns la nici un mal, cu toată curăţia impulsurilor noastre. Acum, cu sufletul greu, răsleţiţi, sfârtecaţi, ne strângem la adăpost, la singura căldură şi alinare, tărie şi reconfortare a noastră, readucătoare de puteri, la picioarele lui Iisus, în pragul orbitoarei străluciri a cerului: la Icoană" („La Icoană").
Despre vremurile începutului scrie Căpitanul: „Toţi credeam în Dumnezeu. Nu era nici un ateu printre noi" („Pentru Legionari").
Şi iarăşi: „Ne-am strâns şi mai mult în jurul icoanei. Şi cu cât greutăţile ne vor asalta şi loviturile lumii vor curge mai grele peste noi, cu atât vom sta mai mult sub scutul Sfântului Arhanghel Mihail şi la umbra săbiei lui" (id.). Arhanghelul protector nevăzut al Legiunii nu e un arhanghel al vreunui cult oarecare, ci Arhanghelul Bisericii Creştine a Răsăritului, aşa cum arată dogma şi rânduiala acestei Biserici:
„El nu era pentru noi o fotografie pe o icoană; ci îl simţeam viu. Acolo, la icoană, făceam de gardă cu schimbul, zi şi noapte, cu candela aprinsă" (id.).
Despre formarea lăuntrică a legionarului şi despre rostul Bisericii în viaţa neamului stă scris în Cărticica Şefului de Cuib: „Legionarul crede în Dumnezeu şi se roagă pentru biruinţa Legiunii. Să nu se uite că noi, poporul român, stăm aici pe acest pământ prin voia lui Dumnezeu şi prin binecuvântarea Bisericii creştine". Prin urmare, legionarul crede în Dumnezeu. Nu va crede în Dumnezeu. Întru atâta întrucât este legionar, el crede în Dumnezeu. Pentru Căpitan, legionarul care nu crede în Dumnezeu este un infirm.
Spre a nu mai lăsa loc de interpretări, iată ce scrie Căpitanul despre Mântuitorul Hristos: „Vom învia din morţi în numele lui Hristos; adecă în afară de credinţa lui Hristos, nimeni nu va fi mântuit" („Însemnări").
Sau:
„A înviat Hristos, sădind nădejdea Învierii din morţi; că viaţa nu se termină aici, la aşa de trecători 60-70 de ani; că se prelungeşte dincolo; că ne vom întâlni iar... şi nu ne vom mai despărţi niciodată" (id.)
La Jilava, în noaptea de Paşti a anului 1938, Căpitanul aştepta cu înfrigurare ceasul Învierii. După multe osteneli izbuteşte să îşi procure o lumânare. Scrie el în Însemnări: „O fi trecut de 12 (noaptea). Poate şi de 1. N-am mai auzit clopotele sunând Învierea. Aprind lumânarea şi zic: Hristos a înviat!".
Învăţătura lui despre Hristos şi despre Biserică este aceeaşi, neschimbată. Ea nu se deosebeşte cu nimic de învăţătura Părinţilor Bisericii.
*
Între Mişcare şi Biserica lui Hristos nu există cale de conflicte. Dimpotrivă. Precizând poziţiile, Căpitanul scrie: „Linia istorică este una: aceea pe care o trăim sub condamnare şi sub piatra de moară a păcatelor noastre, ale lumii şi ale moşi-strămoşilor noştri. Recunoaştem că suntem păcătoşi; aceasta este atitudinea legionară faţă de Biserică" („Pentru Legionari"). Prin urmare: recunoaştem că suntem păcătoşi; că purtăm păcatele noastre şi ale lumii. Şi în starea în care ne aflăm, ne zbatem, ne jertfim viaţa sub aripa ocrotitoare a Bisericii străbune pentru apărarea crucii; şi pentru aducerea neamului nostru la Hristos.
CITEȘTI
„La picioarele lui Iisus"-Viața și moartea Căpitanului Mișcării Legionare
Historical FictionViața și moartea Căpitanului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu(13 septembrie 1899, 30 noiembrie 1938)