„La picioarele lui Iisus"-Viața și moartea Căpitanului Mișcării Legionare

Schimbarea totală a vieții și suportarea insultelor din jur

În Cărticica şefului de cuib, Corneliu arată rosturile educative: „Mişcarea Legionară înainte de a fi o mişcare politică, teoretică, financiară, economică, etc, de formule, este o şcoală spirituală, în care dacă va intra un om, la celălalt capăt va trebui să iasă un erou”. Sau: „Facem o mare deosebire între linia pe care mergem noi şi linia Bisericii Creştine. Linia Bisericii Creştine este cu mii de metri deasupra noastră. Ea atinge perfecţiunea şi sublimul. Nu putem coborî această linie pentru a explica faptele noastre”. „Noi tindem către această linie, ne ridicăm spre ea atât cât ne permite greutatea păcatelor. Rămâne de văzut cât am putut, prin eforturile noastre pământeşti, a ne înălţa către această linie” („Pentru legionari”). Deci scopul este schimbarea vieţii într-un om nou, creştin desăvârşit.

Dar a fi legionar nu e uşor. E o continuă şcoală a jertfei, a sacrificiului, a dragostei creştine realizate la maximum. Se cer mai multe calităţi pentru a ajunge aici şi procesul de înaintare nu se sfârşeşte odată ajuns „membru”. E o luptă continuă cu tine însuţi, de fapt lupta de care vorbea Sf. Ap. Pavel: „cine stă să ia aminte să nu cadă”. Aceste aspecte de jertfă profund creştină ne-o relevă acelaşi autor mai jos.

„Mişcarea Legionară caută oameni de credinţă, gata să renunţe la egoisme şi dorinţe perverse, oameni capabili să servească o cauză. O cauză care ne depăşeşte pe toţi, dar prin realizarea căreia se urmăreşte transformarea societăţii şi binele naţiunii.

În acest scop, Legiunea cere curăţenie sufletească, forţă de muncă, încredere în doctrina expusă, efort de adaptare la norme grele de conduită, disciplină. Numai astfel se poate spera într-o modificare substanţială a societăţii, printr-o modificare profundă a omului. Scop ambiţios, fără îndoială, dar perfect realizabil DACĂ se va putea impune individului o nouă înţelegere a existentei şi un nou comportament în viata socială”.

A accepta sacrificiul înseamnă a-ţi asuma o „nebunie” pentru lume şi aici intră toate aspectele, de la înfrânarea în posturi, rugăciuni, prezenţa la biserică, milostenia, înfrânarea poftelor pătimaşe în faţa ispitelor de astăzi (paza simţurilor, curăţenia) până la acceptarea unui război cu lumea imorală şi coruptă. A risca totul: viaţă liniştită şi comodă, familie, profesie, chiar viaţă pentru idealurile înalte. Căci cine-şi va pierde viaţa pentru Evanghelie o va câştiga, zice Mântuitorul. Aşa cum multe mii de legionari au murit martiri nu doar în timpul comunismului ci cu mult timp înainte.

Purificarea sau despătimirea aceasta este constantă, până la sfârşitul vieţii. Nu există pauze sau reîntoarceri. Numai aşa îşi poate împlini rostul uman, educaţia şi misiunea în care crede. Numai efortul permanent duce la modificarea personalităţii din stadiul de  „animal raţional” (Ţuţea) sau „jigodie de om” – la omul nou. Capabil de eroism şi martiraj. Purificarea este un prim contact cu cerul, cu absolutul şi cere continuu exerciţiu pe drumul jertfei creştine şi deci legionare.

„Deja faptul acceptării doctrinei legionare şi intrarea în rândurile organizaţiei militante sunt o formă de sacrificiu. Prin acest act se renunţă la o viaţă tihnită, fără necazuri, pentru a se accepta o existenţă veşnic răscolită de ameninţări şi suferinţe, probleme de conştiinţă, de atitudini curajoase, de decizii dincolo de obişnuit…

Insul devenit legionar trebuie să ştie că s-a marcat cu fierul roşu pentru totdeauna în ochii unui număr respectabil de categorii politice, profesionale şi sociale. Din această clipă va reprezenta pentru aceştia omul care-i depăşeşte, care le arată o cale nouă, care nu mai permite minciuna, înşelătoria, compromisurile, indisciplina, trădarea…

Prin intrarea în rândurile legionare, individul a rupt cu trecutul şi cu tot ce reprezintă mentalitatea veche sub toate formele. Această rupere constituie prima mare jertfă a aceluia ce îmbrăţişează crezul legionar. Numai că ura şi calomnia îl vor urmări mereu, oriunde se va găsi şi oriunde se va manifesta. Alegerea făcută îi deschide, în schimb, perspectiva bucuriei de a lupta pentru o cauză justă, plasată la antipodul uzanţelor împământenite şi nocive…

Din cauza acestei schimbări radicale în viaţa omului, intrarea în Legiune este primul şi NU cel mai neînsemnat sacrificiu. E just, în virtutea entuziasmului iniţial, nici un nou venit n-a simţit apăsarea acestei alegeri. Consecinţele vin mai târziu, când duşmanii vor găsi momentul prielnic să lovească în cel ce nu s-a lăsat prins de promisiunile şi perspectivele unei colaborări cu ei. Atunci, de-abia, noul venit va trece poate unul din marile examene ale forţei sale de jertfă.

În lumea legionară nu se cere, ci se dă. De aceea se poate afirma că, atât timp cât individul intrat în Mişcare nu a ajuns să înţeleagă şi să aplice în viaţa de toate zilele LEGEA JERTFEI, nu poate fi considerat un legionar perfect. Depunerea „legământului” nu constituie o evidenţă de legionarism, ci numai confirmarea unei posibilităţi de a deveni un bun legionar. Căci nu legământul transformă individul în legionar, cu adevărat, ci comportamentul ulterior în mijlocul greutăţilor ce are de înfruntat şi învins (Faust Brădescu, „Legea jertfei în trăirea legionară”)[1]. Drumul către această şcoală e lung si doar prin răbdare se descoperă adevărul complet.

Înţelegem aşadar de ce s-au aruncat atâtea afirmaţii gratuite şi mincinoase asupra Mişcării, prezentând exact pe dos situaţia. În spatele urii necurmate se află satana, tatăl mincinoşilor şi al urâtorilor de bine. Toată ura s-a dezlănţuit asupra acestor oameni nevinovaţi şi sfinţi pentru că planurile diabolice s-au zdruncinat cumplit în trecutul secol.

„Totul este sub semnul satanei şi se petrece din imboldul urii nelimitate a comunismului, contra curentului de reîncreştinare declanşat de Mişcarea Legionară în România şi mai ales de perspectiva contaminării lumii întregi de la el. De aceea această mişcare trebuia să fie distrusă prin demonizare şi acuzaţii nedrepte, pe care numai o minte omenească, bolnavă de ură, le putea născoci. Nimic nu a fost cruţat. Dar apariţia chiar din acest curent a unor oameni tinzând spre pragul sfinţeniei contrazice flagrant totul şi destramă reţeaua de defăimare şi minciună.

Să ne reamintim spusele înţeleptului Gamaliel când se punea problema uciderii apostolilor lui Hristos: dacă asta este de la oameni se va nimici singură, dar dacă este de la Dumnezeu nu veţi putea s-o nimiciţi, căci nu veţi putea lupta contra lui Dumnezeu” (Gheorghe Jijie, fost deţinut)[2].

*