„La picioarele lui Iisus"-Viața și moartea Căpitanului Mișcării Legionare

A fost Mişcarea antisemită?

O mare minciună. Dăm exemple de evrei legionari sau simpatizanţi:

Ana-Maria Marin, soţia lui Vasile Marin, mort în Spania;

Cătălin Ropală (1911-2002), instructor legionar, autorul cărţii „Batalionul de la Sărata”. Frate cu Ana-Maria Marin. Cunoscut şi ca sportiv de performanţă, şi-a făcut din îndatoririle faţă de neam şi ţară o religie pe care a slujit-o fără rezerve. Este chinuit în temniţele comuniste pentru lupta sa alături de Mişcarea Legionară. Refractar oricărui compromis, dar şi oricărei scăderi a ştachetei ideologic-morale, pentru el Legiunea reprezintă ultima şi suprema tentativă de reconstrucţie a unei lumi româneşti. Spirit lucid, impulsionat de o curiozitate intelectuală neistovită, a avut darul să împărtăşească şi altora din afară idealurile nobile prin ataşamentul necondiţionat. (cf. rev. Permanenţe, mai 2002).

Vasile Noveanu, medic, şef al judeţului Arad, ministru al Statului Naţional Legionar; alţi trei fraţi ai săi: Nicodim, Mihai şi Arthur;

Compozitorul Paul Constantinescu, care, sub influenţa educaţiei legionare, scrie Oratoriile în stil bizantin de Crăciun şi de Paşti.

Felix Aderca, simpatizant. Despre el scrie Mihail Sebastian în Jurnal: „Aderca, pe care l-am întâlnit aseară la cercul sefard, unde am vorbit amândoi despre Baltazar, îmi spunea că deploră moartea lui Codreanu, care a fost un mare om, o apariţie genială, o forţă etică fără seamăn şi a cărui moarte de sfânt este o pierdere ireparabilă”. (Flor Strejnicu, „Creştinismul Mişcării Legionare”, 2001, p.67, 195).

Nicolae Steinhardt, simpatizant (1912-1989). S-a convertit la Ortodoxie în închisoare datorită legionarilor. Povestea lui este o „dublă îndrăgostire: de Neamul Românesc şi de Biserica Ortodoxă”. Propus pentru canonizare de episcopul Iustinian Chira al Maramureşului. Securitatea analiza în 1984 lucrarea sa Jurnalul fericirii astfel: „Lucrarea reprezintă rememorarea efectivă a detenţiunii de aproape 5 ani pe care autorul a suferit-o între 1960-1964… De la început trebuie spus că autorul nu face nici un secret, ci dimpotrivă declară limpede lipsa oricărei aderenţe şi simpatii faţă de comunism.. În mod cu totul surprinzător, mai ales ţinând seama de originea etnică a autorului [evreu], cei mai umani şi cumsecade oameni întâlniţi în închisori sunt legionarii, colegii de celulă care l-au ajutat în grele ocazii…” (mai multe în rev. Rost, an 1, nr. 1, martie 2003).

*