Zâmbise scurt așteptând ca fata să se retragă. Și oricât de mult si-ar fi dorit Zeii acest lucru, finalul o lovise din plin. Anneliese se ridică grațios de pe scaun făcând o plecăciune în fața auditoriului. Zâmbise larg când realizase că toate ropotele de aplauze îi erau dăruite ei.
Dupa câteva momente cortina căzuse. Anneliese își lăsă privirea asupra clapelor albe. Își vedea reflexia, însă știa că mereu va rămâne ceea ce vedea. O simplă și efemeră reflexie. O imagine. Un nimeni cu povești în suflet însă mult prea rănit pentru a le povesti.
Andrew se apropiase lent de ea. Șterse încet cu arătătorul una din lacrimile fetei ce rămăsese intactă pe-o octavă. O duse cu nonșalanță în dreptul buzelor zâmbind.
- Durerea ta e dulce, Anneliese.
Fata își ridicase privirea către el. Suspinase scurt ștergându-și lacrimile.
- Poate că acum visul meu arde în lacrimi amare, dar toți ne vom primi pedeapsa, Andrew.
Zâmbise scurt plecând.
Andrew rămăsese blocat în trecutul său vast. Doar mama lui obișnuia să spună acele cuvinte, însă ea îl părăsise pe când avea 12 ani.
- Dulce agonie... oftase scurt trecându-și degetele peste clapele umede.
CITEȘTI
pianista:;
Short Story"Ochii săi erau plini de stele. Plini de vise. Și totuși. Cufundați în eterne lacrimi. " Dedicat: @AndreeaRalucaZ
