Andrew privise trupul lipsit de viața al fetei. Deși el premeditase asta, își simțea sufletul zdrobit. Simțea la rându-i cum fiecare dorință de a trai se scurgea din el. Simțea ură pentru Anneliese, însă exact în acest moment realizase că o ura din tot adâncul sufletului fiindcă nu-și putea părăsi trecultul. Realizase ca o ura atât de mult încât ajunsese să o iubească. Ajunsese să o urască atât de mult doar pentru simplul fapt că Anneliese îi amintea de mama sa.
El știa asta, voia să creadă că lumea e rea, însă Anneliese era singura care se împotrivea acestei dorințe. El voia să creadă că nimic nu merită iubit, însă ea a luptat pentru contrariul. Totul merită iubit.
Un gând, un om, un sentiment, nu contează ce, dar merită iubit...
Andrew căzuse zdruncinat langa trupul ei. Privea absent cum medicii ridicau trupul neînsuflețit al fetei. Lacrimile îi părăsiseră cu rapiditate ochii roșii...
Era târziu, mult prea târziu pentru a repara ceea ce distrusese...
==========================================================
Iubește! Nu contează ce sau pe cine. Doar fă-o. Lasă trecutul în urmă și visează. Nu lumea e rea, ci oamenii ce-o alcătuiesc...
=========================================================
end.
CITEȘTI
pianista:;
Short Story"Ochii săi erau plini de stele. Plini de vise. Și totuși. Cufundați în eterne lacrimi. " Dedicat: @AndreeaRalucaZ
