Pericolul cu chip de înger

Capitolul II

Turn on the music 👆👆👆:) ♡

Dedicată micului meu mare susținător: AlexandraBadescu379 Ly :*

Se îndreaptă spre grupul lui Eden şi Lucas, studiază cu atenție pe cei rămași. Nu, te rog. Nu te uita aici, te rog nu mă observa. Ce n-aş da să mă pot micşora la nivelul furnicilor. Vise.

Prea târziu. Privirea îi cade pe mine şi nu o mai mişcă. Mă întreb cum mă va numi. Nu ştie numele meu, cred. SPER. Se apleacă spre Michel şi îi şopteşte ceva. Se îndreaptă şi îşi imprimă pe față un rânjet specific. Închid ochii şi aştept sentința.

- Verrrrra.... spune cu o voce rârâită, menite să mă enerveze. Şi reușește cu brio. Of, Doamne cine e acest ,,intrus" de mă aduce în pragul disperării?

Înghit în sec şi păşesc in față. Mă opresc în partea opusă lui şi mă prefac indiferentă. Îmi tot imaginez că el nu există, că eu nu exist..... Huuuuh........ Deschid ochii........ Nu, e tot aici.

Toți încă sunt în stare de şoc, nu mai rău ca mine, dar sunt. E şi normal. Fata lăsată pe dinafară acum e aleasă printre primi. Şi de cine? Chiar de unul dintre cei mai frumoși tipi din şcoală. Nu mă flatez singură, dar unii pot înțelege greșit şi deja sunt subiect de bârfă pentru întreaga şcoală, şi, de ce nu pentru ştiri.

Oare unde se va ajunge?

Am încetat să mă mai gândesc. Pentru mine rămâne o anomalie. Nu pot să îmi explic ce se întâmplă. ,,De ce" şi iar ,,de ce".

Am descoperit că[,] chiar sunt bună la joc, atunci când nu stau pe bancă sau nu strâng mingiile.
Am înscris doar eu 2 goluri şi câteva tentative, asta când chiar primeam pase sau când nu mă placau ,,coechipierii" mei, nu mai zic de adversari.

Cel puțin am supraviețuit. Sunt mândră de mine. Nu pot spune asta şi despre ceilalți. În ochii lor sunt doar o greșeală. Dar eu nu mă simt aşa. Sunt o persoană ca orice alta şi merit şi eu să traiesc, nu? Ce e atâta ură şi diferențe  între noi. Dar se pare că aşa e lumea şi dacă nu îți faci loc şi nu te faci auzit sau remarcat, eşti înăbușit şi călcat în picioare la propriu. Încă nu m-am obișnuit cu asta, dar încerc. Poate vreodata se va face loc şi pentru mine. Poate va veni şi timpul meu să ,,strălucesc". Dar am obosit să tot sper. Fără mama, mi-a dispărut orice picătura de speranță.

Mă îndrept spre vestiar, dar în fața mea se pun nişte namile de oameni ce îmi blochează drumul. Apar şi câteva fete cu aere îmbrăcate zici că au spart o bancă, sau cel puțin părinții lor. Ce pot zice noroc chior. Una dintre ele, Stephanie, regina şcolii spune către mine:

- Acum dacă Luckie te-a ales să joci de data asta, să nu crezi că e vreo schimbare, tot tocilară rămâi, ok? Să nu crezi că eşti importantă dacă te-a ales din greșeală, fiindcă sărăcuțul nu ştie cine e ce aici - se pare că Stephanie şi hienele ei l-au acaparat deja. Mai mult ca sigur a vrut să-şi bată joc de tine cu asta. În fine, sper că am clarificat şi că îți cunoști locul, distruso. Da? şi spunând cu mândrie asta, se rotește pe călcâie şi pleacă însoțită de armata ei de marionete.

Nemaiputandu-mi stăpâni lacrimile, le las să curgă, arzandu-mi obrajii. Alerg spre baie să-mi revin. Ajung acolo, pornesc apa şi o las să curgă. Mă privesc în oglindă. Nu ştiu de ce am avut răbufnirea asta, dar pur şi simplu nu am mai putut rezista. M-au durut vorbele tăioase pe care mi le-a spus, chiar dacă ştiam că nu sunt adevărate.

Îmi cobor privirea spre robinet şi îmi ud mâinile. Îmi umezesc fața cu apă. Dint-o dată mă simt cuprinsă de talie şi îmi ridic privirea văzându-l pe Lucas lipit de mine, cu fața pe umărul meu, mirosindu-mă - cred eu - brutal.