The Butlers [ YAOI +18 ]

2

Cerul dupamiezii era neobisnuit de senin pentru vremea mohorâtă ce domina în mod obișnuit Londra.

Imediat ce trăsura se opri în fața resedinței Phantomhive, Bard, Finny și Mey Rin au ieșit să își întâmpine stăpânul. Deși nu păreau foarte surprinși să îi vadă, cu siguranță erau bucuroși.

- Să înțeleg că întoarcerea noastră nu v-a luat prin surprindere.

- Sebastian a trimis o scrisoare acum câteva zile anuntându-ne că urmează să veniți. Am fost cu toții atât de fericiți să aflăm că vă întoarceți!

- Huh?

- ...

Mey Rin uitase că nu poate menționa perioada în care a fost trimisă scrisoarea dar pur și simplu i-a scăpat. Se pare că a rămas la fel de neîndemânatică ca întotdeauna.

- Sebastian?

Ciel își aținti privirea către barbatul din dreapta sa, și acesta nu a întârziat în a-i da un răspuns.

- Oh, de mult timp doream să vă propun o vizită, și cum pur și simplu știam că nu puteți refuza o asemenea propunere, mi-am permis să ne anunț sosirea mai devreme.

- Și dacă totuși refuzam?

- Știam că nu se va întampla. Nu este datoria unui slujitor să știe totul despre stăpânul său?

- Finny, du bagajele înăuntru, spuse Ciel cu vocea sa monotonă.

-Imediat.

Deși de obicei slujitorii cinau separat, era o zi specială așa că toți erau împreună.

- Totul este delicios! Bard, e o surpriză plăcută.

Bucătarul roși brusc la neașteptatul compliment din partea tanărului său stăpân..

- Mulțumesc, Finny și Mey Rin m-au ajutat.

- Eu am păzit aruncătorul de flăcări!

- Iar eu dinamita!

După ce îl puse pe stăpânul său în pat, Sebastian se strădui să găsească momentul potrivit pentru a se furișa afară din clădire și, cum toți ceilalți slujitorii trebuiau să fie deja în camerele lor, era destul de ușor.

Știa exact unde trebuie să ajungă iar, dacă era vorba despre cine credea el, erau mari șanse să îl găsească acolo. Ieșirea sa din conac a fost la fel de lejeră pe cât se așteptase și nu trecu mult timp după ce traversă pădurea că era exact unde își propusese.

În fața sa se afla, într-o stare surprinzator de bună, conacul Trancy. Analiză puțin clădirea și, cu pași hotărâți, a pătruns în interior pregătindu-se pentru orice putea să pară suspect. Totul era atât de pustiu și în același timp atât de plin de viață, iar sunetul pașilor săi pe podeaua din lemn masiv răsuna în fiecare colțișor ca un ecou ce se pierde ușor în spațiu.

Putea simți prezența cuiva alături de el așa că a decis să aștepte în liniște în speranța că în cele din urmă acel cineva se va face descoperit. Nu trecu mult timp și din fața sa se auzi o voce cunoscută:

- Ai venit.

- Se pare că te-am găsit, Faustus.

Ieșind din ascunzătoarea umbrelor, bărbătul își lăsă la vedere chipul strălucitor și ochii de chihlimbar.

- De ce m-ai adus aici?

- Vei afla. Nu acum, acum e prea devreme. Nu ai alte intrebări mai importante pentru mine? Cum ar fi...hmmmm...Cum de sunt în viață?