The Butlers [ YAOI +18 ]

4

Rămas puțin pe gânduri, lui Sebastian îi treceau prin minte multe întrebări. Cu privirea rămasă în gol zări pe fereastră, ca printr-un vis, prima rază de soare ce străbătea orizontul.
"O vai, e vremea ca tânărul stăpân să se trezească." își spuse el, și cu viteza unui fulger anjunse la conac.
După ce trase draperiile de la dormitorul lui Ciel, turnă elegant o cească de ceai și o înmână stăpânului său. Ochii lor se întâlniră pentru o fracțiune de secundă, iar privirea lui Ciel era dură, plină de superioritate dar și de o curiozitate vagă pe care numai Sebastian o putea observa.

- Spune...Sebastian, zise el gânditor.

- Da, domnul meu.

- Unde ai fost noaptea trecută?

Luând hainele stăpânului său pe braț și pregătindu-se să îl îmbrace îi spuse cu o voce neutră:

- M-am ocupat de niste mici nereguli. Aș putea spune că unele lucruri au devenit dezastruoase în lipsa noastră.

Deși nu era convins că răspunsul primit era și cel adevarat, Ciel alese să lase lucrurile așa.

- Aleg să te cred, dar numai pe moment. Dacă aflu că ai îndrăznit să mă minți vei avea mari probleme.

Demonul dorea să îl vadă pe Claude încă o dată. Această dorință apăruse în el ca de nicăieri și era chiar inexplicabilă însă, din moment ce Ciel începea deja să aiba suspiciuni cu privire la acțiunile sale, acest lucru devenea mai dificil. Înnodând funda albăstrie la gulerul cămășii băiatului spuse:

- Programul dumneavoastră de astăzi este liber deci puteți să vă relaxați. Dacă aveți nevoie de mine, mă voi ocupa de biliotecă, iar apoi voi pregăti masa.

Ieșind din cameră, se îndreptă spre bibliotecă cu figura unui majordom ideal.
Aranjând carte cu carte majordomul nu își putea lua gândul de la Claude. Mișcările sale deveneau din ce în ce mai lente și pierdute, iar în cele din urmă se găsi stând nemișcat în fața rafturilor gândindu-se la demonul cu ochi aurii.
Dintr-o dată simți o căldură plăcută ce îi invadă pieptul. Nu a mai simțit niciodată așa ceva și până la urmă era imposibil ca un demon să aibă sentimente. Și atunci de ce? De ce gândul la acel păianjen îi provoca asemenea stări? Lucrul sigur era că asta îl enerva la culme. Cu cât scăpa mai repede de acest sentiment, cu atât era mai bine. Pentru a-și distrage gândurile se decise să citească o carte dar, cu fiecare pagină întoarsă, vocea lui Claude îi răsuna în gând. În cele din urmă își reluă activitățile în speranța că mintea îi va fi din nou liberă. După prânz se duse în grădină pentru a culege trandafirii ce urmau să împrospăteze decorul camerei stăpânului său dar, nu după mult timp, avu senzația că este privit insistent.