Chemarea

Capitolul 4

Ochii îi erau închiși, iar corpul inconștient, asemenea celorlalte persoane din mașină, dar totuși se mișca. Nu datorită mușchilor ei, ci a bărbatului cu ochi verzi. Acesta o luase în brațe și o plasă la o distanță considerabilă de mașina ce urma să imite infernul, apoi făcuse același lucru și cu ceilalți.

Pasagerii celorlalte mașini gri ale cartelului,printre care se aflau și Estela fuseseră reduși la tăcere înainte de măcelul realizat de grenada. Iar autoturismele cartelului de Jalisco erau inutil întregi întrucât membrii grupării părăsiseră deja lumea viilor.

Câteva minute mai târziu un zgomot exacerbat inundă spațiul, urmat fiind de o flacără pe măsură. La auzirea lui, Reyna deschise ușor ochii și își zărise salvatorul ce o ținea în brațe. Cu vocea slabă și tremurată rosti:

- Tu?

Bărbatul îi mângâia încet obrazul și nu apucase ai răspunde căci pleoapele fetei îi căzuseră asemenea unei cascade.

••••••••••••

Blonda începuse să-și simtă din nou corpul, își mișcă ușor mâna și conștientiză prezența unei perfuzii. Printre gene percepuse că se află într-o cameră necunoscută, singură, iar echipamentul de lângă patul ei dădea impresia unui spital. Se aștepta ca Matias să fie lângă ea, dar nu era...

Încercă sa se ridice în șezut însă durerea din piept o împiedica să facă asta. Un bărbat purtând un halat alb intră în cameră.

- Buna ziua domnișoară, mă bucur ca v-ați trezit, rosti acesta cu o voce rece.

- Unde sunt? Adresă încet întrebarea, crispându-se la durerea ce i-a cuprins gâtu.

- Într-o clădirile a șefilor tăi, după ce au aflat de accident au amenajat un spital aici, unde să fiți în siguranță. Dupa o pauză scurtă continuă: dați-mi voie să vă informez că aveți doua coaste rupte și un umăr dislocat. Va trebui să rămâneți aici cel puțin o săptămână.

- Poftim? Părinții mei se vor îngrijora dacă nu ajung acasă.

- Asta nu e problema mea domnișoară, o înștiință medicul pe un ton sobru, se pregătea să părăsească încăperea când fata i se adresă iar:

- Îmi puteți împrumuta telefonul dumneavoastră măcar, vă rog? implorându-l din priviri.

Acesta scoase obiectul din buzunar și îl înmână pacientei. Tânăra tastă rapid numărul de telefon al casei părinților ei și își poziționa dispozitivul în dreptul urechii. După câteva sunete de apelare de la capătul opus al firului se auzi o voce feminină:

- Alo!

- Mamă sunt eu, Reyna. Voiam sa te anunț că rămân să dorm la Dolores câteva zile. Spuse fata încercând să pară cât mai stabilă pe vorbele sale.

- Ești bine ?

- Da mamă, nu iți face griji! Vorbim mâine!

- Bine. Ai nevoie de haine cumva? o întrebă femeia ușor suspicioasă.

-Nu, îmi împrumută Lola, încercă să fie convingătoare.

-Bine scumpo, îi spuse aceasta ușor înduplecată.

Închise telefonul și i-l înapoie doctorului, mulțumindu-i pentru gest. Bărbatul părăsi camera, lăsându-o pe fată în propria-i liniște.

Reyna rememoră cele petrecute în SUA, transportul, convorbirea ascultată la colț, iar furia o lovi din nou. Își aminti de prietenii ei care îi făcuseră minunata propunere de a se alătura " echipei".