Chemarea

Capitolul 6

Mergea încet pe stradă, îndepărtându-se tot mai mult de hotel. Continua să se piardă în propriile gânduri, căutând speranța. Tot răul e spre bine, încerca să se conducă după aceste cuvinte, dar mintea ei nu se lăsa manipulată. Era îngrozită la gândul că trebuia să participe la un alt transport, nu știa dacă îi va fi întinsă o altă cursă a drogurilor. Încerca să își imagineze dacă există vreo cale de a-i convinge pe Marta, sau pe Javier să nu o mai trimită pe la granița pietonală. Nu îi rămânea decât să spere.

Își aminti de focul de arme de pe autostradă, o înțepătură se ivi în dreptul inimii. Își puse mâna la piept din reflex, însă durerea era dispărută. Realiza cât de aproape fusese de moarte, dacă a putut supraviețui unui asemenea masacru, teoretic putea supraviețui oricărei situații, doar teoretic. De ce oare oamenii sunt atât de fragili, de ce viața este așa ușor de distrus. O teorie spunea că au fost necesari milioane de ani de evoluție pentru a apărea oamenii, alta că a fost nevoie doar de o magie divină, oricare ar fi fost adevărată în mod sigur nu a fost simplu. Dar să mori este simplu, un glonț, o supradoza de cocaină. Și apoi dispari, încet dispari și din amintirea oamenilor, dispar aproape toate dovezile că tu ai existat. Peste o sută de ani nimeni nu știe că ai fost și tu pe pământ, atunci nu va mai conta dacă ai fost bun sau rău. Nimic nu va mai conta.

Acesta era unul din motivele pentru care avea nevoie Reyna de milionul de dolari. Îi trebuia ceva măreț pentru a rămâne în mințile oamenilor. Istoria merita un sacrificiu considerabil.

Ridică ochii din pământ și observă că se afla pe o stradă întunecată, un felinar se afla la o distanță de câteva sute de metri. Grăbi pasul deși nu îi era efectiv frică, doar din instinct. Strada era pustie în fața ei, lumina becului stradal nu arăta nici o persoană. Briza caldă de august îi bătea în față, gîdilind-o ușor, era singura senzație plăcută din acea situație. Mergea grăbit, dar niște zgomote din spatele ei o făcură să întoarcă capul, un amestec de râsete cu foșnăielile unor pungi.

- Ce faci zeițo? I se adresă unul dintre cei trei bărbați exagerat de încântat.

Hainele le erau pătate de ceva lichid, iar un miros străvechi de fum îi urmărea. O pungă din plastic murdară de un mâzgă gălbuie ieșea din buzunarul unuia dintre ei. Se apropiau grăbiți de Reyna, însă planul le era îngreunat de sticlele aparent grele din mâini și de mersul mult prea neechilibrat. Fata își întoarse rapid capul, privea înainte, în timp ce picioarele aproape îi alergau. Frica își făcea simțită prezența.

-Te grăbești frumoaso? Nu vrei să bei ceva cu noi? O întrebă un altul, cu vocea suavă.

Erau la câțiva pași în spatele ei, încercând să o atingă. Își întindeau mâinile către ea. Se feri, grăbindu-se, dar unul dintre ei, cu parul până la umeri reuși să o prindă de braț.

- Bună, îi zâmbi cu dinții expuși.

-Dă mi drumul! Ripostă fata, privindu-l urât. Își smunci brațul din mâna bărbatului, dar fără vreun folos, acesta o străngea din ce în ce mai tare.

- Stai liniștită nu vrem să îți facem rău. Nu ceva care să nu îți placă. Completă el, cu zâmbetul întins pe toată fața.

Își reprimă greața din stomac și se gândi dacă ar funcționa să țipe, nu știa dacă avea și cine să o audă. Simțea cum părul i se ridica pe mâini, mușchii erectori ai firelor de păr i se contractau până la durere. Spaima își făcea vizibile urmele.

Aceeași înțepătură în inimă o izbi. Mai puternic decât toate reacțiile de până atunci. Instinctiv își puse mâna la piept și închise strâns ochii. Bărbații o priveau mirați, neînțelegând ce se întâmplă.

-Ești bine scumpete? O luă în râs bărbatul cu părul lung.

Își mută mâna de pe antebrațul fetei pe piept, lângă mâna acesteia. Chiar în dreptul sânilor. Un val de căldură o izbi înlocuind durerea ascuțită. Focul i se împrăștia prin corp,iar fața i se înroși.

-Ia mâna de pe mine, îl amenință înfuriată Reyna. Încercând să îi dezlipească mâna de pe pieptul ei.

Bărbatul rânji.

-Sau ce? Nu apucă să termine de adresat întrebarea căci răspunsul veni la el.

Mâna firavă a fetei se izbi de fața acestuia, clintindu-l din loc câțiva centimetri. După impact bărbatul își zgudui capul încercând să își recapete echilibrul. Ceilalți doi izbucniră în râs la vederea scenei. Victima agresiunii așeză sticla din mână pe trotuar, încă bălăngănindu-se și se năpusti asupra fetei.

-Vrei să te joci? Îți arăt eu ție, exprimă ironic intențiile sale, și o prinse pe fata cu ambele mâini apropiindu-se tot mai tare.

Reyna își dădu seama că exersarea talentelor sale de agresivă pe un bețiv nu a fost tocmai una dintre cele mai bune idei. Se afla în strânsoarea lui încercând din răsputeri să se elibereze. Buzele lui se apropiară periculos de mult de gâtul ei, contopindu-se cu acesta.

Greața îi reveni la nivelul stomacului, iar puterea corpului îi era concentrată asupra luptei. Nu reuși să îl miște nici măcar un centimetru. Ceilalți spectatori îi priveau încă râzând. Bărbatul își continua jocul dezgustător pe gâtul acesteia. Limba lui desena cerculețe pe pielea ei albă. Groaza o cuprinse, voia să îl îndepărteze cu orice preț, dar mușchii îi erau inutili.

Auzi câțiva pași grăbiți apropiindu-se. Credea că este doar o închipuire a minții ei disperate după ajutor. Dar o voce familiară îi inundă timpanele, contrazicându-i gândurile.

-Așa vă comportați cu domnișoarele? Spuse vocea înfuriată..