Ce bântuie câmpurile

Capitolul 2

A doua zi dimineaţa, Hick si Jonas nu au putut găsi unele din culturile care se aflau pe câmpurile ce urmează sa fie distruse.  Jonas se gândea la ce a văzut cu o noapte înainte, era convins că ştia ce a distrus culturile.  L-a informat pe Hick despre ce a văzut.

- Sunt ciorile naibii, a răspus Hick, ignorând ce Jonas tocmai îi spusese. Întotdeauna sunt ciorile naibii.

Orele treceau, încet, dar treceau. Jonas tocmai a terminat munca în hambar şi se indrepta spre casă, când a auzit gălăgie prin câmpuri. Era curios, dar înca se temea de necunoscut.  A umblat singur prin câmpurile întunecate, luna fiind singura sursă de lumină.  Avea in mână o furcă, o ţinea in poziţie de defensivă in timp ce căuta acea chestie...a auzit ceva, ştia că era acolo. Chiar si atunci când stătea complet nemişcat, auzea ceva mișcându-se prin câmpuri.  Auzea ceva furişându-se, o auzea cum respira. A fost ceva acolo, dar el nu a putut vedea, acest lucru îl speria cel mai mult. Teama de necunoscut.

Jonas stătea in centrul câmpului când a realizat ... se pierdu-se. Atunci a mirosit ceva, ceva mort, putred. A căutat prin câmpuri un pic mai mult şi atunci a găsit ... nu chestia, nu ceea ce bântuie câmpurile, a gasit un om bătut pe o bucată de lemn, cu paie atârnându-i din intestine. Pielea lui era deshidratată, iar porţiunile interioare ale picioarelor sale au fost îndepartate, chiar de deasupra genunchilor lui.  A crezut că l-a auzit respirând, dar nu, omul era mort de câteva zile. A auzit altceva.  S-a uitat înspre dreapta, când, a văzut-o … neaşteptând nici măcar o secundă, a rupt-o la fugă. A fugit prin câmpuri, nici macar nu era îngrijorat de faptul că s-a pierdut. Singurul lucru la care se putea gândi era ceea ce a văzut. În ciuda faptului că a văzut-o, nu ştia ce era. A apărut din nou frica de necunoscut.

A continuat să alerge, ascunzându-se printre câmpuri, îngrozit de ce ar putea fi, până când a ajuns la Hick, care a ieşit să îl caute. L-a urmat inapoi in casă, explicându-i tot ce a văzut.

- E acolo, ţipă el, l-am văzut !

- Calmează-te şi stai jos băiete, a ţipat Hick. Jonas a devenit tăcut, dar încă mai tremura de frică. Ceea ce bântuie câmpurile nu este un el, nu este cineva. Este un ce, este un lucru.

- A ucis un om, a spus Jonas. Este acolo, trebuie să chemăm poliţia.

- Nu este ceva ce poate face poliţia, a spus Hick. Vom fi în siguranţă atâta timp cât vom sta departe de câmp noaptea.

- Ce vrea?

-Sunt ciorile naibii, raspunde Hick. Întotdeauna sunt ciorile naibii.

Jonas s-a dus in pat, în acea noapte neputând dormi din cauza imaginilor pe care le-a văzut mai devreme, erau înca în mintea lui. A petrecut cea mai mare parte din acea noapte uitându-se pe fereastră, temându-se ca ceea ce bântuie câmpurile e înca acolo.

Dar ea nu era acolo, cel putin nu până s-a început irigarea. Ochii roşii, ochii ăia radianţi, ar putea fi văzuţi de la mile depărtare, dar erau mult mai aproape. Stătea lângă tractorul lui Hick, uitându-se in ochii înfricoşaţi ai lui Jonas, chiar înainte de a fugi in câmp şi a dispărea.