Ce bântuie câmpurile

Capitolul 7

Trei zile mai târziu.

Ryan stătea pe jos, chiar lângă Marta, care era deja moartă, respirând greu, respirând tot mai greu. Respirațiile îi devin tot mai rare, până devin inexistente. Dar nimănui nu-i păsa. Agonia îi poseda pe toți, agonia, ca un demon însetat de suflete. Jonas nu-și schimba privirea, nici poziția corpului, aștepta să moară și el.
Hick deschide ușa, un curent de aer necontamiat de carnea care putrezea, carnea rămășițelor de cadavre care se tot strângeau pe parcusul zilelor ce treceau.
Furca lui Hick începe să-i străpungă pe cei doi morți, trăgându-i afară. Apoi cu o mișcare bruscă, însoțită de un râset cu poftă, îl apucă pe Jonas de picor, trăgându-l afară. Jonas nu avea forța necesară să se împotrivească, dar nici voința, întrucât și-ar fi dat și viața pentru o ultimă gură de aer proaspăt.
-Prietenii tăi vor fi delicioși, nu știu dacă voi cei ramăși sunteți de acord cu asta, dar din păcate nu aveți de ales. Dar ciorile, dracele de ciori, ele nu stau departe fara carne proaspata din pacate. Eh, asta e.
Îl pune pe Jonas în roabă, care e era atât de neputincios încât nu se putea ridica. Când a început să simtă esența aerului de afară și-a amintit de vremurile când era liber...
Hick îl ridică, îl aruncă peste umăr, își ia furca și se îndreaptă spre mijlocul lanului. Jonas simțea bucata de material dură, artificială, a hainei lui Hick. Încearcă să se miște și reușește să-și ducă piciorul stâng cu cațiva centimetri mai sus.
-Stai cuminte, javro! strigă Hick
-Du-te dracu!, zice Jonas tușind înfundat, în timp ce cuprinde țepii de la furcă cu palmele și îi ridică cu ultimele puteri, străpungându-l pe Hick în umărul drept.
Acesta îl aruncă din spate, face o întoarcere fulgerătoare, frecând pămândul împreună cu tulpinile spicelor, cu talpa sa mare, roasă și învechită. Talpă pe care, într-o fracțiune de secundă, o ridică și o coboară cu o viteză nebună spre craniul lui Jonas, rupându-i maxilarul. Apoi se apleacă după furcă și cu mișcări bruște, animalice, străpunge trupul care zăcea la picioarele sale.
-Să nu(colții furcii se înfig între coastele luo Jonas) te mai (altă lovitură îi penetrează gambele) joci (zeci de mișcări ale piciorului îl lovesc pe Jonas) cu taică-tu! urlă Hick, separând cuvintele prin loviturile sadice și necontrolate.
După ce realizează că are umărul străpuns oftează din nou:
-Din cauza dracilor de Ciori!!!