Ce bântuie câmpurile

Capitolul 8

După ce se calmează, Hick își amintește momentul în care s-a transformat în acest monstru, asta se întâmpla acum mai bine de 80 de ani. Se afla tot pe aceste câmpuri, exact în locul în care Jonas zăcea aproape mort. Uitându-se la Jonas, se vedea pe el din trecut, un tânăr plin de voință, care voia să schimbe ceva.
Îl apucă pe Jonas și îl duce în atelierul său. Un atelier vechi, din lemn, cu niște pereți care cândva erau maro, în el puteai vedea doar sânge și instrumente de tortură.

Luând o bardă de pe masa de lucru, cu o mișcare stângace, sacadată, o ridică la o jumătate de metru de masă și înfige lama tocită în carnea și oasele de pe mâna sa. Își tăiase un deget. După, cu aceași avântare îi taie și lui Jonas unul, apoi, timp de vreo cincispresece minute, folosindu-se de îndemânarea batjocoritoare a mâinilor sale mari, aspre,  îl coase pe fiecare de corpul celuilalt, folosind sârmă de aramă.

Minutele se scurgeau, zilele se succedau una după alta, iar săptămânile treceau. Prizonierii lui Hick sfârșeau unul câte unul ca hrană pentru ciori. Când Jonas s-a trezit, nu era conștient de ce se întâmplase.

"Dar ... Sunt în viață? O fi fost totul doar un vis?" se gândea el.

A stat în acel pat, privind tavanul mucegăit pentru mai bine de jumătate de oră, gândindu-se dacă a visat sau nu.
"Nu are cum să fie adevărat, nu există așa ceva ... Dar, dar s-a simțit atât de real ...", se gândea el cu o frică în priviri.
Până când aude scârțâitul ușii, sângele îi înghețase în vene. Era Hick.

"Băiete, te-ai trezit?"

"Da ... Tocmai am avut cel mai ciudat vis", zise Jonas, " se făcea că tu erai un monstru mâncător de oameni, aveai ochii roșii și o viteză foarte mare ... Eu murisem în acel vis ... Știu, e o prostie, dar s-a simțit atât de real, parcă încă pot simți durerea"

"Nu a fost un vis", răspunde Hick " Vezi tu, lucrurile pe care le știi despre mine sunt foarte puține, ba chiar aproape nu există, iar acum, singurul motiv pentru care le vei auzi este că aceste lucuri nu mai sunt doar despre mine, ci și despre tine, Jonas. Noi ne numim Nosferatu, suntem bestii ale nopții, trăim doar cu carne de om ... Oh, acea carne suculentă. Fiecare din noi poate să creeze alți 9 Nosferatu, amputându-și propriul deget și prinzându-l de corpul celuilalt."
Hick se așează pe pat, lângă Jonas, care era împietrit de frică. "Noi nu avem punct slab, de fapt, aproape nici unul. Singurele lucruri care ne pot răni sunt foamea și noi înșine. Iar tu de acum, deoarece te-am readus la viață transformându-te în Nosferatu, îmi vei da ascultare! Trebuie să-ți asculți tatăl!"

"Nu, nu, nu poate fi adevărat!" zise Jonas începând să plângă. "Eu nu sunt ca tine, nu! Nu o să omor oameni!"