Capitolul 1
Adam POV.
— Voi pleca la Zoey! spun răstit către bărbatul care se sprijină de uşa casei şi mă priveşte cu lacrimi staţionate în colţul ochilor.
— Adam nu poţi pleca de nebun! insistă unchiul Sam şi trage de geamantanul din mâna mea, apoi o retrage atunci când strâng de ea hotărât. Oraşul Harlow este mai departe decât decât crezi tu. Faci 10 ore cu trenul, iar până la Zoey mai ai de mers. Ca să nu mai zic cât de aproape este pădurea de zona în care se află verişoara ta.
Ne privim în ochi serioşi, tensionaţi, amândoi cu piepturile umflate.
Expir uşor spre el şi las capul în pământ.
— Adam nu poţi pleca! Niciodată nu ai dat importanță poveştilor de groază legate de oraşul Harlow. În sinea ta, ştii că este adevărat, dar le ignori cu aroganţă crezând că o vei salva pe Zoey de la vreo primejdie.
Tipic unchiului Sam, mereu grijuliu cu mine.
De când părinţii mei au murit, unchiul Sam m-a luat sub aripa lui protectoare şi m-a crescut ca pe propriul fiu. Mi-a fost alături şi la bine, şi la rău. Chiar dacă nu a putut şterge durerea simţită în momentul în care mi-am pierdut părinţii, el este singurul care a crezut în mine, m-a ajutat, m-a sprijinit şi m-a făcut să fiu cine sunt astăzi.
Cu lacrimi în ochi, strâng geamantanul în palma dreaptă şi atunci când deschid gura gata să insist asupra plecării mele, buzele îmi tremură de emoţie.
— Unchiule, te rog! Ştii prea bine prin câte a trecut Zoey de când mama ei a murit, spun în timp ce acesta afirmă printr-o înclinare uşoară a capului, amintindu-şi cu groază toate păţaniile auzite din Harlow despre ei, despre ea şi tatăl ei, Raphael.
Au fost trei fraţi. Unchiul Sam, Raphael şi tata.
Unchiul Sam a rămas necăsătorit de când iubita lui l-a părăsit, adică acum 10 ani. Aceasta a dispărut în mod misterios şi după mai multe probleme cu poliţia, unchiul Sam nu şi-a mai revenit.
Raphael s-a căsătorit cu Elena acum 20 de ani, căsătorie din care a rezultat Zoey. Însă Elena a decedat acum doi ani de zile după multe bătăi violente din partea lui Raphael care este un alcoolic bine cunoscut în zonă.
Cât despre tata, el a fost un bărbat înalt, punernic, brunet, arânjat, care a avut o afacere profitabilă în Londra şi pe care i-a lăsat-o moştenire unchiului Sam. El s-a căsătorit cu Julie, mama mea, care provenea dintr-o familie săracă şi de aceea bunicul Paul nu şi-a dat acordul cu privire la căsătoria acestora. Însă tata, adică Thomas, i-a întors spatele şi a fugit aici, în Londra.
Despre bunicul Paul nu am auzit prea multe.
Tot ce ştiu este că s-a mutat într-un loc la ţară, foarte îndepărtat după moartea părinţilor mei, nevrând să mă cunoască niciodată.
Aş fi dorit să-l văd măcar odată... să ştiu ce fel de om a fost...
În schimb, în scrisorile trimise cu Zoey, aceasta mi-a spus de multe ori că bunicul o vizita, îi aducea cadouri şi se interesa de sănătatea ei. Am îndrăznit o singură dată să-l întreb pe Sam de bunicul Paul când eram mai mic, iar acesta mi-a spus că au pierdut legătura şi că s-ar putea să nu-l întâlnesc niciodată.
CITEȘTI
Jurnalul unei sinucigaşe
Mystery / ThrillerAdam Redbird și verișoara sa, Zoey Redbird, nu își mai vorbesc timp de un an de zile prin scrisori, iar de aici pleacă toate suspiciunile lui. Fiind foarte apropriat de verișoara sa, Adam bănuiește că ceva rău i s-a întâmplat, iar după ceva timp, ac...